Pastila pentru suflet: Biserica Sfântul Ilie din Moscopole

Revista Drita nr. 28 - iulie 2019

• Două decenii de ALAR
• Expoziţie de artă grafică şi video la Craiova
• Albanezii emigrează în ritm accelerat
• Festivalul Internaţional de Teatru de la Butrint, ediţia a 17-a
• Influenţa Revoluţiei culturale chineze în viaţa politică albaneză
• Nunta regelui Ahmed Zogu: câteva detalii
• Reforma religioasă
• Confiscarea aurului
• Concurs de proiecte „Karl Gega” la Prishtina
• Vocea de neuitat a muzicii uşoare albaneze
• Oraşul Patos îşi valorifică identitatea culturală prin street art
• Copiii nevăzători pot vedea obiectele din muzeu
• Zef Serembe – liricul arbăreş cu suflet de vagabond
• Portretul lui Ali Paşa Tepelena în scrierile literare
• Proză albaneză contemporană – Ramiz Gjini: „Cum să aduci hoții pe drumul cel bun”
• Simboluri şi semne mitologice pe Giubleta albaneză
• Pastila pentru suflet: Biserica Sfântul Ilie din Moscopole
• „Specializarea arnăuţilor în arta militară datează din vremea îndepărtată a Bizanţului”
• Maia Morgenstern: Albania şi jocul de-a ţările
• Zodia absolvenţilor: funda cu amintiri

Moscopole, veche vatră a aromânilor, este astăzi localitatea Voskopoja din sud-estul Albaniei, inclusă în zona metropolitană a Corcei (Korçë sau Curcea­ua). Apogeul Moscopolei a fost în sec. al XVIII-lea, când oraşul număra 60.000 locuitori (al doilea oraş, ca mărime, din Balcani), 70 de biserici şi mânăstiri, multe şcoli şi o academie (din 1740), o tipografie, bănci, case negustoreşti şi ateliere meşteşugăreşti. După mărturia istoricului german Johann Tuhmann, care a scris o istorie a aromânilor, publicată în 1774, toţi locuitorii erau aromâni, însă unii cunoşteau şi limba greacă, folosită în negustorie.

Prosperitatea oraşului a atras însă şi invidia multora, care căutau orice pretext pentru a putea pune mâna pe averile moscopolenilor. De aceea, oraşul a fost în multe rânduri atacat, jefuit şi ars. Amintim aici atacul din 1769 şi pe cel din 1788, al lui Ali, paşa de Ioannina, după care majoritatea covâr­şitoare a celor scăpaţi a început o viaţă nouă în Imperiul Habsburgic (ca marile familii Sina, Gojdu etc.) sau în Ţările Române, unde au fost factori ai renaşterii naţionale. Renăscut, la mici dimensiuni, oraşul a fost mereu atacat. Chiar şi în 1916, după ce a făcut parte din Republica Epirului de Nord, a revenit Albaniei prin intervenţia armată a lui Sali Butka, cu distrugerile şi masacrele de rigoare. În timpul celui de‑al doilea război mondial a fost ruinat în trei rânduri, având apoi mult de suferit în urma sistematizărilor din perioada comunistă…

După atâtea distrugeri, te miri de unde atâta putere de renaştere şi cum de au putut rămâne în picioare, până astăzi, cinci biserici vechi (Adormirea Maicii Domnului – catedrala, Sf. Nicolae, Sf. Arh. Mihail, Sf. Atanasie şi Sf. Ilie) şi o mânăstire (Sf. Ioan Botezătorul). Una dintre acestea, biserica Sfântul Ilie, este închinată prorocului vechitestamentar, care a trăit în vremea regelui Ahab, când majoritatea israeliţilor trecuse la idolatrie, iar drept-credincioşii erau persecutaţi. Datorită voinţei sale de a rămâne nestrămutat în credinţă, prin ajutor divin, Sf. Ilie a reuşit să facă pe mulţi să renunţe la păgânism. Multele minuni pe care le-a făcut pe pământ şi ridicarea sa la cer încă din timpul vieţii au făcut ca mulţi creştini să aibă o deosebită evlavie la Sf. Ilie. Pentru secolele atât de încercate în care creştinii din Balcani se aflau sub dominaţie musulmană, alegerea Sfântului Ilie ca patron al unei biserici era în sine un îndemn la păstrarea dreptei-credinţe creştine strămoşeşti.

Biserica  Sf. Ilie se află la o distanţă de 20 de minute spre apus de actuala localitate, izolată, pe vechiul drum al caravanelor negustoreşti ce lega Moscopolea de Berat. Actuala biserică a fost construită în anul 1751, pe locul unei capele cu acelaşi hram, devenită prea mică pentru nevoile comunităţii în plină creştere. Ca şi celelalte vechi biserici din Moscopole, biserica Sf. Ilie a fost construită în stil basilical cu trei nave, cu un exonartex amplu, susţinut de multe coloane, naosul coborât câteva trepte în pământ, acoperişul din ,,ploci” (plăci) suprapuse de piatră şi cu un amplu pridvor pictat, pe faţada sudică a naosului. Exonartexul şi pridvorul au fost demolate, iar biserica păstrează doar câteva mici urme de pictură, la proscomidiar. Din clădirile prezente altădată în curte, astăzi există doar turnul clopotniţă cu trei etaje, pe sub care se făcea intrarea în curtea bisericii. Cu toate acestea, vizitatorul îşi poate face o idee asupra măreţiei de odinioară a bisericii şi poate admira splendida privelişte a localităţii şi a zonei înconjurătoare.

pr. Gruia-Mihail Zamfirescu
bis. Izvorul Tămăduirii–Mavrogheni, Bucureşti