Maia Morgenstern: Albania şi jocul de-a ţările

Share

Mi-a luat şi mie. În sfârşit, mi-a luat şi mie. O tot rugam pe mama din martie, cam de când se desprimăvărase. Aduseseră la librărie – Librăria Noastră – din Domenii. Piaţa Domenii. Erau mai multe, nu foarte multe, iar eu pusesem ochii pe una roşie. Roşu cărămiziu, cu buline albe. Un alb gălbui… Şi venea vara, ultimele săptămâni de şcoală, se încheiaseră mediile, noi, mai mult prin curte. Da’ ba că n-avem bani, ba că să mă joc şi eu cu ceilalţi copii, ba că mai sunt şi altele, ba că ţi-am luat şi anul trecut şi ai pierdut-o…

În sfârşit, mi-a cumpărat-o. În sfârşit, îmi luase şi mie. Era de cauciuc, adevărat, cam descentrată, dar era mare şi sărea. Nu era chiar din aia adevărată, de volei, cum ar veni, de piele, dar tot era minge. Să ne jucăm!

Cine avea minge era cel mai… şef. Dicta regulile jocului. Decidea ce joc se joacă. Când şi cine joacă. Făcea şi desfăcea toate, împărat era, numai să nu se supere, să plece cu mingea.

În fine, aveam minge. Ce jucăm? Raţele şi vânătorii? Sau volei? Sau…?

Ţările! am hotărât eu. În sfârşit, aveam minge. Ţările! Fiecare copil îşi alegea o ţară.

Apoi mingea era aruncată în sus, se striga nu­mele ţării şi cel strigat fugea după mingea-ţară şi…

Marea bătaie era pe Franţa, Anglia, Germania, Italia… Eu vreau să fiu, ba eu am zis primul… Ba nu, că tu ai fost şi ieri… gâlceavă, nu glumă!

În sfârşit, eu aveam mingea, eu am ales prima: Albania. Mă învăţase tata, Dusea Morgenstern, că Albania fusese singura ţară care a refuzat să deporteze evrei, în timpul Holocaustului.

Albania? Albania? Copiii au râs de mine.

Să-mi daţi imediat mingea înapoi! E a mea!

M-am supărat, am plâns, mi-am luat mingea şi am plecat.

Dusea m-a chemat şi mi-a spus: dacă te-ai supărat, poţi să pleci. Dar n-ai voie să strici jocul. Lasă mingea copiilor!

Maria Oprea

Series Navigation << „Specializarea arnăuţilor în arta militară datează din vremea îndepărtată a Bizanţului”Zodia absolvenţilor: funda cu amintiri >>