Influenţa Revoluţiei culturale chineze în viaţa politică albaneză

Share

Redăm în paginile următoare un fragment din volumul istoricului albanez Kastriot Dervishi „Istoria statului albanez. 1912-2005”, text care se referă la scurta relaţie de prietenie dintre cel mai mare stat comunist, China, şi cel mai mic, Albania.

„Divorţul” de URSS, produs după destalinizarea lui N.S. Hruşciov de la sfârşitul anilor ‘50, a pus Tirana într-o poziţie precară în cadrul sistemului comunist, cu urmări grave atât pe plan politic, cât şi economic. Iată de ce, conducerea albaneză a văzut în apropierea de China un colac de salvare apărut la momentul oportun. Consecinţele acestei apropieri s-au văzut, însă, imediat şi în viaţa culturală de la Tirana.

Ruperea relaţiilor cu URSS şi ţările-satelit şi apropierea de China comunistă, împreună cu toate consecinţele acestei apropieri, au adus o mini-revoluţie culturală şi în Albania. Să ne amintim că aceleaşi consecinţe a avut vizita dictatorului comunist român, Nicolae Ceauşescu, în China şi Coreea de nord, călătorie concretizată în „Tezele din iulie” 1971, momentul ce a deschis calea cultului personal al dictatorului de la Bucureşti. „Crearea omului nou” la Tirana a pornit de la câteva principii de bază, ce vizau, în principal, politizarea excesivă şi unifor­mizarea vieţii de zi cu zi a oamenilor. În paralel, s-a inten­ţionat izolarea cvasi-totală a ţării pe continent şi în lume, limitarea relaţiilor interpersonale chiar în cadrul aceleiaşi familii etc. De exemplu, pentru a descuraja contactele cu lumea civilizată, cumpărarea unui televizor, în Albania, era o adevărată aven­tură, ajungându-se până la a se pretinde avizul consiliului popular de cartier sau de la locul de muncă. Purtarea părului lung şi a bărbii erau considerate o abatere de la normele moralei comuniste. La fel însuşirea modei vesti­mentare occidentale… În schimb, tineretul era obligat să-şi petreacă vara pe şantierele de muncă patriotică sau la exerciţii militare. Cartierele au fost împânzite cu gazete de perete, nimic altceva decât un mijloc legal de a face delaţiuni, iar denunţul şi scrisoarea anonimă au ajuns să trimită în temniţă oameni nevinovaţi.

Pentru a motiva fondul ideologic, regimul de la Tirana a apelat la un alt artificiu, stabilind că „eroii neamului”, oamenii cu „idei şi obiective patriotice înalte, internaţionaliste şi revoluţionare”, care lupta­seră împotriva „ocupatorilor străini şi reacţiunii interne, pentru libertate, independenţă, democraţie şi apă­rarea puterii populare” în perioada 7 aprilie 1939 – 9 mai 1945, precum şi aceia care au căzut pentru aceste idealuri merită omagiul poporului recunoscător. Au fost constituite astfel cimitire şi monumente ale eroilor în principalele oraşe ale ţării, în care au fost reînhumaţi luptătorii cu merite deosebite înainte şi după al Doilea Război Mondial. Pentru mobilizarea maselor de oameni ai muncii au fost creaţi falşi eroi ai muncii, cum a fost Alo Qosja, din Sojniku, care muncea 400 de zile pe an, sau învăţătoarea Athina Mile, din Përmet.

Într-un salut pe care Enver Hogea îl trimitea celui de-al 9-lea Congres al PCC, acesta aprecia că, prin ideile şi lecţiile lui Mao-zedong, erau educaţi şi aruncaţi „în flacăra revoluţiei generaţii întregi de luptători, de pe toate continentele”. Conform comu­niştilor albanezi, steagul lui Mao-zedong călăuzea întregul mapamond. Ei salutau „distrugerea bandei lui Liu-shao-tzi”, apreciind „marea revoluţie culturală chineză, care a dat fiori imperialiştilor şi revizioniştilor din lumea întreagă”. „Geniul” lui Mao-zedong se vede în forţa revoluţiei culturale, scriau ziarele albaneze din epocă.

În acest context, Partidul Muncii din Albania (PMA) a decis să sărbătorească cu fast, la 21 aprilie 1969, centenarul naşterii lui Lenin. A fost prilejul aniversării a 25 de ani de la crearea Şcolii de partid „Vl.I.Lenin”, condusă de soţia primului ministru, Fiqreti Shehu.

Cu prilejul deschiderii Congresului al 2-lea al Uniunii Scriitorilor, pe 24 aprilie 1969, Ramiz Alia, considerat încă de atunci un posibil urmaş al liderului suprem, afirma că sursa dezvoltării literaturii şi artelor era „ideologia şi linia marxist-leninistă” a partidului. Presa de partid a scris încă de atunci despre pregătirile în vederea instaurării „marii revoluţii culturale”, în centrul cărora se aflau discursurile lui Lin-biao, succesorul virtual al lui Mao-zedong. Aceste texte pregăteau revoluţia culturală proletară şi se sprijineau pe principiul maoist luptă-critică-schimbare şi pe întărirea rolului partidului comunist. În cadrul ceremoniei primirii ambasadorului chinez, premierul albanez Mehmet Shehu afirma că „marea revoluţie culturală-revoluţionară” oprise evoluţia revizionismului şi restaurarea capitalismului, dând „o lovitură de moar­te strategiei globale contrarevoluţionare a alianţei sovieto-americane”. Ambasadorul chinez sublinia că este  o mare onoare pentru el faptul că la întâlnire participa şi „cel mai apropiat prieten al poporului chinez, tovarăşul Enver Hogea”. Iar la şedinţa solemnă dedicată celei de-a 25-a aniversări a „eliberării”, Enver Hogea a afirmat că existenţa şi viitorul poporului albanez se proiectaseră prin luptă. Conform lui, statul comunist albanez ieşise din „puşca partizanului” şi le-a închis uşa în nas „lupilor impe­rialişti şi regimurilor antipopulare”. Mai mult, el a subliniat că „scopul istoric al proletariatului mondial” este distrugerea orânduirii capitaliste. Pentru Hogea, ziua de 29 noiembrie era „ziua adevăratei renaşteri a poporului”, ziua care a decis mersul neabătut pe drumul socialismului, drum care avea drept destinaţie crearea „omului nou, cu înalte însuşiri revoluţionare”. Marea revoluţie, după Hogea, era continuarea revoluţiei socialiste sub conducerea PMA, cu parti­ciparea largă a maselor populare, în politică, ideologie, economie şi cultură. Revoluţia, conform lui, crease un înalt spirit de luptă. Dar toate acestea nu s‑ar fi putut realiza fără „ajutorul neprecupeţit al mare­lui popor chinez şi prietenului nostru drag, Mao-zedong”. Pentru Hogea, „triumful revoluţiei şi socialismului în toate ţările era inevitabil”. La şedinţa solemnă dedicată aniversării eliberării Albaniei au luat parte reprezentanţi ai partidelor comuniste din câteva ţări asiatice şi din America latină, precum şi ai unor partide de stânga europene, ilegale în ţările lor. La sfârşitul lunii aprilie 1973, PMA a salutat lansarea primului satelit artificial al Pământului chinez ca pe un eveniment epocal. În telegrama trimisă de Enver Hogea şi Mehmet Shehu conducerii chineze, lansarea arată „forţa uriaşă” a ideilor marelui lider chinez.

La sfârşitul lunii mai 1970, în timpul unei vizite în câteva judeţe din nordul Albaniei (Kukës, Tropoja, Pukë, Shkodra), Enver Hogea a vorbit şi despre drepturile albanezilor din Iugoslavia, afirmând că nu poate să tacă atunci când albanezii sunt culpabilizaţi pentu orice. La marele miting organizat la hidro­centrala „Mao-zedong”, din Vau i Dejes, după ce a salutat inaugurarea acestui mare obiectiv realizat cu ajutorul Chinei, Hogea îşi încheia discursul cu o urare pentru „întărirea în secole a marii prietenii inter­naţionaliste albano-chineze”.

La 11 mai 1971, a avut loc la Tirana un mare miting consacrat „prieteniei albano-chineze”, unde, alături de portretele lui Mao şi Enver Hogea, exista şi sloganul conform căruia prietenia dintre cele două ţări va fi seculară, indestructibilă şi militantă. Pe 29 iunie, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la crearea PCC, Enver Hogea îi trimitea o telegramă lui Mao-zedong, în care aprecia la superlativ marea revoluţie culturală chineză, condusă de şeful comuniştilor chinezi. Relaţia dintre cele două ţări era apreciată de Hogea drept „o mare prietenie militantă” îndreptată împotriva imperialismului şi revizionismului modern”, în vreme ce Mao era numit „cel mai scump şi drag prieten al partidului şi poporului nostru”. Pe aceeaşi linie, la o adunare solemnă, un înalt demnitar albanez, Hysni Kapo, aprecia Partidul Comunist Chinez drept „condu­cătorul marii revoluţii biruitoare din China”.

Acesta a fost contextul politic în care s-a derulat relaţia dintre Albania şi China comunistă. Ca şi URSS, marele stat asiatic a contribuit masiv la construirea unor obiective industriale de prima linie în Albania. A fost suficientă însă „o piruetă” făcută în 1972 de conducerea chineză, respectiv vizita preşedintelui american Richard Nixon la Beijing, pentru ca situaţia să se schimbe radical. China trădase idealurile comu­niste, deci trebuia sancţionată! Anul 1972 a fost începutul sfârşitului pentru „prietenia seculară” albano-chineză, diluată până la punctul zero în anii următori, şi izolarea completă a Albaniei.

Îi mulţumim dlui Kastriot Dervishi pentru binevoi­toarea colaborare cu revista „Drita”. (M.D.)

Marius Dobrescu

Series Navigation << Festivalul Internaţional de Teatru de la Butrint, ediţia a 17-aNunta regelui Ahmed Zogu: câteva detalii >>