Copiii nevăzători pot vedea obiectele din muzeu

„Să fie lumină! Şi a fost lumină”

„Vă rugăm să nu atingeţi obiectele!”, ni se spune de câte ori intrăm într-un muzeu sau galerie de artă. Acest imperativ protectiv a devenit unul permisiv pentru copiii nevăzători, cărora li se dă şansa să „privească cu mâinile” piesele din patrimoniul cultural al instituţiilor.

Muzeul Naţional de Istorie din Tirana şi Institutul pentru Copii Nevăzători „Ramazan Kabashi” au dezvoltat un proiect umanitar şi cultural deosebit de emoţionant, pentru persoanele cu dizabilităţi. Progra­mul, intitulat „Este interzis să nu atingeţi!”, facilitează accesul copiilor cu deficienţe de vedere să cunoască şi să „vadă” lucrurile frumoase adăpostite de institu­ţiile de cultură. Permisul pentru ochii mâinilor le este acordat de personalul muzeului, care-i echipează pe elevi cu mănuşi albe şi îi ajută să privească cu degetele obiectele tridimensionale, atent selectate, ca sculpturi, fibule de bronz, arme, obiecte vestimentare etc. Specialiştii îi îndrumă cu delicateţe şi grijă cum să atingă operele pentru a percepe morfologiile acestora, descriindu-le şi spunându-le în acelaşi timp scurte poveşti despre existenţa obiectelor adunate în sălile de expoziţii. Perceperea epidermică a lucrărilor, susţinută de istoriile aflate în dreptul fiecărui exponat, contactul fizic cu acestea îi fac să descopere, să înţeleagă şi să simtă lumi necunoscute, refuzate de ochii fără lumină. Pentru accesul mai uşor, muzeo­grafii au aşezat obiectele la înălţimea potrivită pentru a evita pagubele, dar şi pentru a le conferi copiilor confortul fizic şi psihic al întâlnirii dintre ei şi exponate. Pe site-ul Muzeului Naţional de Istorie din Tirana, condus de prof.dr. Dorian Koçi, o instituţie pozitivă,  caldă, incluzivă şi primitoare pentru aceşti tineri cu dizabilităţi, stă scris: „Copiii cu deficienţe de vedere au venit să experimenteze lumea prin mâinile lor. În acelaşi timp, capacitatea de a atinge şi de a simţi obiectele originale este o nouă modalitate de a învăţa civilizaţia veche albaneză”. În cele opt pavilioane destinate perioadelor antice, medievale, renaşterii naţionale, independenţei etc., sunt  expuse 5000 de obiecte ce datează începând din secolul al IV-lea î.Hr. până în a doua jumătate a secolului XX.  

Şi în România a funcţionat un astfel de proiect, iniţiat de Teatrul Excelsior, sub directoratul maestrului Ion Lucian. Pentru că a fost gândit în cele mai mici detalii, spectacolul de teatru creat special în cadrul acestui program a putut fi vizionat cu ochii minţii de copiii fără vedere. Micuţii spectatorii cu deficienţe de văz au făcut, la început, cunoştinţă cu decorul, l-au pipăit, apoi un narator le-a descris totul în detaliu, în căşti, ce anume făceau actorii pe scenă. Acţiunea a fost realizată ca o campanie de strângere de fonduri pentru cumpărarea de cărţi în alfabetul Braille. Un program similar a avut Muzeul Antipa din Bucureşti, prin care li se facilita celor fără văz cunoaşterea prin simţul tactil a mulajelor în miniatură făcute după expo­natele originale, căruia i s-au alăturat Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, MNAC al României, Muzeul Militar Na­ţional, Muzeul de Artă Timişoara şi Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov.

La Madrid, funcţionează din 1992 Muzeul Orbilor sau Muzeul Tifologico, conceput special pentru ca cei care vin aici să privească sau să atingă tot ceea ce este expus: machete, tablouri, sculpturi. Este un loc care se poate vizita cu ochii închişi, dar unde se pot vedea cu degetele machetele Turnului Eiffel, a Taj Mahalului, a Palatului Regal etc. Pe durata turului, vizitatorii beneficiază de ghid audio, iar în dreptul fiecărei lucrări aceştia pot citi descrierile cu ajutorul alfabetului Braille. 

Operele celor mai cunoscuţi artişti din lume pot fi admirate de persoanele nevăzătoare prin intermediul tablourilor tactile, realizate din materiale textile şi uleiuri speciale ce creează impresia că sunt tridimensionale. Astfel, ei se pot bucura de bustul Mona Lisei  a lui Leonardo Da Vinci sau de autopor­tretul lui Van Gogh. Lista instituţiilor din lume care au creat posibilităţi de vizitare pentru orbi este uriaşă, printre acestea găsindu-se Muzeul Egiptean din Cairo, dar şi Planetariul din Bârlad.

Reale, palpabile, cuantificabile, proiectele dedicate celor fără vedere poartă simbolul biblic al Vindecării orbului din naştere, una din minunile lui Iisus, consem­nată în Evanghelia după  Ioan. „-Învăţătorule, cine a păcătuit: acest om sau părinţii lui, de s-a născut orb?- Nici acest om şi nici părinţii lui nu au păcătuit, ci aceasta s-a întâmplat ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât timp este zi, eu trebuie să fac lucrările Celui care m-a trimis pe mine, pentru că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt Lumina Lumii.” Apoi Iisus a scuipat pe pământ, a făcut tină cu care a uns ochii orbului: „Du-te”, a spus el, „şi spală-te în scăldătoarea Siloamului”. Omul s-a dus, s-a spălat şi a venit acasă văzând. Parabola aceasta mi-a întărit credinţa şi speranţa în ajutorul pe care şi-l oferă semenii aflaţi în nevoi, din bunătate şi iubire, precum autorii proiectelor de mai sus. Şi tot un simbol, dar invers de data aceasta, am văzut în nuvela Firmanul orb, al lui Ismail Kadare, unde văzătorii sănătoşi sunt orbiţi pentru a nu distruge lumea prin deochi, pentru a feri tronul şi imperiul de necazurile pe care le-ar putea aduce ochiul rău. Aşa că, pentru a preveni înfrângerile în lupte, dezastrele, nenorocirile, sultanul dă un firman prin care să li se scoată ochii celor bănuiţi că ar aduce urgii împărăţiei cu ochii lor. Sunt metafore pe care Kadare le-a creat pentru a arăta cruzimea statului totalitar, mitologii ce se opun versetelor biblice, pline de Lumină din Capitolul unu din Geneză: „Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Să fie lumină! Şi a fost lumină”.

Maria Oprea

Series Navigation

<< Oraşul Patos îşi valorifică identitatea culturală prin street artZef Serembe – liricul arbăreş cu suflet de vagabond >>