Mihai Eminescu, la Viena, acum 150 ani

Share

Noi date despre Cabinetul de Lectură al Societăţii România Jună

Preocupat de descoperirea unor urme ale trecerii studentului Mihai Eminescu prin capitala Imperiului,  în urmă cu 150 de ani, am început să studiez documente de arhivă din presa vremii, căutând detalii privind asociaţiile studenţeşti româneşti.

Una dintre cele mai importante a fost Societatea România Jună, a cărei deviză înflăcărată era Unire în cuget şi în simţiri. Aceasta a constituit un fecund instrument de educaţie pentru tinerii români veniţi din Transilvania, Maramureş, Bucovina, Basarabia, Moldova sau Ţara Românească.

Studenţii, vorbind dialecte foarte diverse, o română cu accent,  un amestec de jargoane, de regionalisme, aici, la România Jună, limba vorbită de ei se uniformiza, devenea unitară, îmbrăca forme literare apropiate de standardul de azi al limbii române.

 Eminescu considera Societatea Academică România Jună o Dacie în miniatură, voioasă, activă şi plină de încredere în viitor. Acolo găsim copii de pe malul Nistrului alături cu alţi din valea Crişului, a Mureşului, a Dâmboviţei şi a Dunărei. Faţă cu acest tablou de frăţie nu putem zice decât: „Prosit naţie!”

Graţie sprijinului material obţinut din partea comunităţii româneşti din Viena, şi nu numai, România Jună a dispus de un sediu propriu, care şi-a schimbat adresa de câteva ori: Körblergasse 3 (în perioada 1872-1874), apoi, o bună perioadă, în apropierea clădirii noii Universităţi (Langegasse 4, Schlöselgasse 28, Florianegasse 12) şi, în preajma Primului Război, în Palatul Dietrichstein – Hofburg.

Schimbările de adresă erau anunţate cu promptitudine în presa din ţară. Astfel,  Familia din 17/29 aprilie 1888, p. 203 îşi informa cititorii că asociaţia studenţilor români de la Viena şi-a stabilit sediul în Pelikangasse nr.15; la rândul ei, Transil­vania din 15 febr.1895, p. 56 atrăgea atenţia că sediul României June era în Lazarethgasse nr. 26.

De obicei, alegerea conducerii Societăţii Româ­nia Jună se desfăşura, în fiecare an, în cursul lunii noiembrie,  însă novicii sau embrionii, cum mai erau numiţi noii veniţi, nu accedeau la funcţii de condu­cere, acestea revenind doar celor cu vechime, cu experienţă, care iniţiau activităţi literar-ştiinţifice, desfăşurate o dată pe lună, de obicei sâmbăta, între orele 20-24, urmate de petreceri însufleţite. Cu această ocazie, soliştii sau coriştii intonau cântece tinereşti sau patriotice, se toasta în cinstea unui român sărbătorit, se citeau anecdotele şi ironiile înserate în revista umoristică studenţească Urzica. De regulă, tinerii admişi în societatea România Jună treceau proba noviciatului, scriind mici articole, glume sau întâmplări hazlii în revista Urzica, dovedind astfel că au dobândit puterea de a gândi şi a scrie la jurnal. Seratele literare aveau loc într-un restaurant sau berărie, aflate în strada Wollzeile, din apropierea Universităţii, o sală încăpătoare pentru numărul mare de participanţi, închiriată separat, la ele participând studenţi români din toate instituţiile de învăţământ din Viena (Universitate, Politehnică, Şcoala Superioară de Silvicultură, Şcoala Superioară de Agricultură, Academia de Arte Frumoase, Conservator, Academia Comercială etc.). Fără a insista asupra unor nume faimoase din lunga listă a celor ce i-au fost colegi de studii lui Eminescu, la Viena, dorim să îi menţionăm, totuşi, pe unii mai puţin cunoscuţi:  Aurel Mureşianu, cu care a colaborat atât de fructuos la România Jună (chiar mai bine decât cu V. Bumbac), Aurel Isacu, jurist, tatăl poetului Emil Isac, Moise Groza, erou al Războiului de Independenţă, Ilarion Puşcariu, Ştefan Velovan, coleg de studenţie cu Eminescu.

Ajunul Anului Nou (Revelionul) se celebra cu fast şi solemnitate, de fiecare dată într-unul dintre cele mai frumoase localuri ale Vienei, serbarea ţinând până a doua zi, dimineaţa, reunind pe studenţi cu ceilalţi membri ai coloniei române din acest oraş, inclusiv cu ofiţerii regimentelor româneşti care se aflau temporar dislocaţi în garnizoana Viena. Studenţii dansau, cei mai în vârstă discutau, degustând un pahar de bere sau de vin, dar la ora 12, un membru, de obicei preşedintele Societăţii România Jună, rostea un discurs şi toasta în onoarea celor prezenţi, cu ocazia intrării în noul an. Însuşi Eminescu a rostit un astfel de toast, închinat în onoarea Prinţului Carol, considerat ocrotitorul României June.

Tinerii, printre ei şi Eminescu, prieten apropiat al studenţilor greco-catolici ai Institutului Sfânta Barbara, aflat la 2 paşi de vechea Universitate, cărora le dăruie cărţi de istorie foarte valoroase, merg împreună la biserică, cu ocazia marilor praznice. În acele timpuri, existau în Viena două biserici ortodoxe, aflate în apropierea Universităţii: Biserica Sf. Gheorghe, situată pe Strada Grecilor (Griechengasse 5) şi Catedrala Sfintei Treimi din Piaţa de Carne (Fleischmarkt). În ziua de Crăciun, de Anul Nou, de Paşte sau cu alte ocazii festive (3/15 Mai), studenţii mergeau in corpore la biserica de pe Fleischmarkt, considerată biserică românească, deşi pentru mulţi vienezi ea era cunoscută drept biserica grecească. În biserica Sf. Treime din Viena aveau loc şi cununii, cum a  fost aceea a medicului I. Hosanu (coleg de studenţie al lui Eminescu), cu domnişoara Josefine Theiss, fiica unui arhitect vienez, sau ceremonii ale României June. În perioada premergătoare Marii Uniri, mulţi tineri români din provinciile Imperiului dualist îşi satisfăceau stagiul militar în diverse regimente, dintre care unele erau dislocate, temporar, în Viena, printre ei şi Ion Slavici. Duminicile şi cu ocazia unor sărbători religioase, aceştia primeau permisiunea să meargă la slujbe (Garnisonskirchec). Fiecare confesiune religioasă avea preotul ei. Tinerii militari români, de religie ortodoxă, erau păstoriţi de părintele protopop Popovici, originar din Cornu Sadu (Sibiu), despre care se spune că albise de atâtea războaie la care luase parte, însoţind regimentele româneşti. Acest om al credinţei era un ghid spiritual, mai ales al studenţilor, fiind prezent la numeroasele lor întruniri, aşa cum, la slujbele ţinute de acesta, studenţii nu lipseau. La sfârşitul serviciului divin, părintele Popovici ţinea o frumoasă predică, în care îndemnurile religioase erau însoţite de gânduri patriotice înălţătoare, sfătuind tineretul studios să nu îi uite pe cei de acasă, să fie buni români.

De fiecare dată, după slujbă, studenţii erau invitaţi acasă la părinte, în Lazarethgasse nr. 8, din districtul IX al capitalei, unde tinerii aveau posibilitatea să răsfoiască felurite cărţi, multe în limba română, rânduite pe etajere, în fiecare cameră. Părintele Popovici a lăsat numeroase manuscrise, inclusiv memorii legate de perioada de care ne ocupăm. Setoşi de învăţătură, de lecturi în limba română, marele deziderat al membrilor României June a fost înfiinţarea unui cabinet de lectură, pentru care se strângeau donaţii, se organizau baluri. Am avut şansa să identific primul sediu al Cabinetului de Lectură al societăţii România Jună, inaugurat la data de 15 mai 1873, situat în strada Marokkanergasse nr. 8, din cartierul Landstrasse (districtul 3). Pe aceeaşi stradă, la numărul 3, se afla şi cantina studenţească, ţinută de Papa Will, frecventată de tinerii veniţi la studii la Viena, printre ei Mihai Eminescu, iar mai târziu Ciprian Porumbescu.

Din păcate, Eminescu părăsise Viena, aflându-se la Berlin în momentul inaugurării acestei biblioteci a Societăţii România Jună, el fiind unul dintre iniţiatorii ideii înfiinţării cabinetului de lectură, instrument de educaţie culturală, literară, ştiinţifică, dar şi patriotică a studenţilor români aflaţi la studii în capitala imperiului, îndeplinind  chiar funcţia de bibliotecar al României June, în primul an de activitate. Cabinetul de lectură  (Lesehalle) funcţiona într-un spaţiu compus din 6 camere, destul de încăpătoare, aflate la etajul 1 al clădirii, oferind bune condiţii celor 67 de membri ai acestui club studenţesc. La inaugurare, a fost invitat şi tribunul Axente Sever, eroul de la 1848, aflat în vizită la Viena cu ocazia inaugurării Pavilionului României în cadrul Expoziţiei Internaţionale din capitala Austro-Ungariei. În vârstă de 52 de ani, acesta avea o statură impunătoare, deşi părul şi barba îi albiseră. El semnează în cartea de onoare, ca membru fondator al Cabinetului de Lectură. Bibliotecar era A. Chebici-Revneanu, prieten cu Eminescu. Aici erau primite şi păstrate ziare şi cărţi în limba română, germană, franceză, engleză, italiană, spaniolă, rusă, maghiară şi greacă. Am descoperit, studiind documentele vremii, că acest cabinet de lectură a îndeplinit efectiv şi funcţia de Birou de Turism, putând primi titlul de primul birou de turism al României în străinătate, miile de vizitatori români ai Expoziţiei de la Viena (1873) urmând să fie însoţiţi de tinerii studenţi, prin intermediul ospitalităţii cu care erau trataţi oaspeţii ce vizitau cu această ocazie şi cabinetul de lectură.

Din cauza scumpirii chiriei,  România Jună este nevoită să elibereze spaţiul închiriat, cărţile şi mobilierul fiind mutate la data de 29 ian/9 febr.1874 într-un alt sediu, aflat în strada Neubadgasse nr. 6 (sect. 1). Intenţionând să aflu cât mai multe date cu privire la soarta cărţilor şi tipăriturilor aflate în inventarul cabinetului de lectură, am descoperit că, în anul 1909, întregul patrimoniu al României June a trecut în administrarea Consiliului de Administraţie al Bisericii Ortodoxe din Viena, funcţionând în capela din Palatul Dietrichstein. Din păcate, în urma izbucnirii războiului, autorităţile vieneze au dispus confiscarea bunurilor asociaţiei. O parte din bunuri a fost scoasă la licitaţie, iar cărţile au fost transferate Bibliotecii Universităţii Viena. După război, conducerea României June a intentat (fără succes, însă) un proces pentru deblocarea fondurilor asociaţiei, păstrate la Banca Marmorosch din Bucureşti, confiscate de trupele de ocupaţie, precum şi pentru recuperarea cărţilor Cabinetului de Lectură. Aşadar, putem constata că o parte dintre bunurile asociaţiei, inclusiv cărţile donate acestui Cabinet de Lectură de către însuşi Mihai Eminescu, sunt păstrate până în zilele noastre în depozitele Bibliotecii Universităţii Viena, situate în noul sediu, construit în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea.

În ceea ce priveşte Statutul Asociaţiei România Jună, acesta se află la Biblioteca Academiei Române, în timp ce Biblioteca Naţională a Austriei păstrează un raport anual al asociaţiei studenţeşti amintite, tipărit la Viena, în anul 1889. Alte  numeroase documente preţioase privind activitatea studenţilor români din capitala vieneză se pot consulta la Arhivele Naţionale ale Austriei. 

În tentativa de a recupera o parte dintre valorile deţinute de România Jună, unul dintre cei mai buni biografi ai lui M. Eminescu, dar şi al lui Ciprian Porumbescu, Leca Morariu, locotenentul rezervist, rănit şi convalescent la Viena, a cumpărat, la data de 9 februarie 1915, violoncelul lui Ciprian Porumbescu, pus sub sechestru şi scos la licitaţie de către guvernul austro-ungar, odată cu toate celelalte bunuri ale societăţii România Jună.

Timp de 50 de ani, Leca Morariu a strâns şi reunit la un loc zeci de mii de file de manuscrise, documente, fotografii, obiecte având legătură cu viaţa şi activitatea lui Ciprian Porumbescu, Mihai Eminescu, România Jună etc., fiind întemeietorul Muzeului de la Suceava dedicat marelui compozitor de la Stupca. Din păcate, nu se ştie câte exponate şi obiecte muzeale au fost pierdute ulterior, acestea fiind împrăştiate, rătăcite, pierdute  în urma repetatelor şi primejdioaselor peregrinări ale acestui aşezământ în diverse locaţii temporare din Bucureşti, Focşani, Cernăuţi, Suceava, Râmnicu Vâlcea.

În final, trebuie subliniată contribuţia lui Leca Morariu la păstrarea memoriei celor doi corifei ai României June, Mihai Eminescu şi Ciprian Porumbescu.

l Mihai Eminescu nu a fost membru doar al României June, aşa cum nici Ciprian Porumbescu nu a fost doar membru al unei singure organizaţii. Cipian Porumbescu a  fost o figură de frunte atât la Arboroasa, cât şi la România Jună, apoi membru şi chiar vicepreşedinte al unei asociaţii internaţionale: Akademische Lesehalle – Societatea Academică de Lectură – formată din cadre didactice şi studenţi ai diverselor facultăţi din cadrul Universităţii Cernăuţi, respectiv ai Universităţii Viena. În tinereţe, Eminescu a făcut parte din alte asemenea asociaţii (Orientul, Românismul), iar în perioada 1869-1872 a frecventat asociaţii studenţeşti, precum Steluţa, Gorila, eventual asociaţiile vieneze Hesperus, Harmon, Epheu. De văzut implicarea sa, la Viena, într-o asociaţie iniţiatică, formată din studenţi români, unde membrii trebuiau să glăsuiască într-o limbă din cronici, primind ”diplome” de înnobilare, iar din 1882 legăturile sale cu  ”Asociaţia Carpaţii”.

l Axente Sever, prefectul legiunii din ţinutul Blajului şi de pe Valea Mureşului, a fost strategul cel mai iscusit, dar şi consilierul cel mai bun al lui Avram Iancu. Având studii la Blaj şi Sibiu, el trece munţii în 1847, fiind profesor de latină şi română la Bucureşti, participând activ la Revoluţia de la 1848 în calitate de comisar pentru propagandă în judeţul Ilfov. După victoriile repurtate în fruntea legiunilor româneşti, Axente Sever trăieşte retras, murind la Braşov, în anul 1902.

l Documente privind România Jună se găsesc în copie la Arhivele Naţionale ale României, în Pachetul CCXLII – Diverse. Printre documentele în limba germană, franceză şi română, de relevanţă majoră pentru biografia lui Mihai Eminescu, amintim pe cele conţinând rapoarte ale autorităţilor austriece despre participarea studenţilor români din Viena la Serbările jubiliare de la Putna, din anul 1871, implicarea reprezentanţilor acestei societăţi la comemorarea, la Cernăuţi, a fostului domnitor Ghica (1877), dar şi alte aspecte, precum respingerea de către autorităţile austro-ungare a cererii conducerii acestei societăţi de a face colecte în beneficiul soldaţilor români răniţi în Războiul de la 1877, subvenţii acordate de guvernul român pentru Societatea România Jună, pentru celelalte societăţi studenţeşti-patriotice (din Cernăuţi, Blaj, Braşov), în perioada 1877-1878, burse acordate de guvernul român unor studenţi români din Transilvania etc.

Dr. Dan Toma Dulciu
Viena, Austria

Series Navigation << Helena Kadare: Insuficient, timpul (fragment)Credinţe populare: legenda lui Marcoci sau a lui Malkoç Bey >>