Gânduri după alegerile din 26 mai

Share

Lunile mai şi iunie ale anului 2019 au fost pline de evenimente atât în România şi Albania, cât şi pe la nivelul întregului continent european. Alegerile pentru Parlamentul European, desfăşurate în România la 26 mai 2019, împreună cu un referendum consultativ convocat de Preşedinte, au reliefat, prin prezenţa masivă a alegătorilor, o revigorare a interesului cetăţenilor faţă de viaţa cetăţii. Îmbucurător este mai ales faptul că prezenţa la vot în rândul tinerilor a cunoscut o creştere semnificativă şi spaţiul public nu a mai fost contaminat de dezinteresul şi boicotul care au marcat unele dintre scrutinele precedente. De altfel, am constatat în mod direct, prin întâlnirile cu tinerii din comunitate şi din afara ei, faptul că mulţi dintre aceştia au conştientizat că lipsa de interes faţă de procesele electorale nu poate avea decât efecte negative şi că votul este instrumentul esenţial al cetăţeanului într-o democraţie.

În acelaşi timp, votul de la referendumul din 26 mai a tras un puternic semnal de alarmă privind modul în care românii doresc să se comporte conducătorii lor. Rezultatele referendumului cheamă întreaga clasă politică la o mobilizare rapidă, pentru punerea în aplicare a voinţei populare. Acest lucru l-a susţinut şi delegaţia minorităţilor naţionale, din care am făcut parte, la consultările convocate la Palatul Cotroceni de către Preşedintele României. Sper ca toţi factorii de decizie să acţioneze în perioada următoare pentru parcurgerea paşilor constituţionali necesari.

Pe fondul prezenţei masive la alegeri şi la referendum, nu putem să nu constatăm şi situaţiile neplăcute apărute la secţiile de votare din străinătate. Românii, la fel ca albanezii, au constituit o Diaspora numeroasă, în special în Europa occidentală, astfel încât pregătirea şi desfăşurarea procesului electoral în străinătate necesită o atenţie specială. Oricare ar fi fost cauzele blocajelor de la aceste secţii de votare, este datoria autorităţilor statului să găsească mecanismele pentru ca cetăţenii români să-şi poată exercita dreptul constituţional de a alege în condiţii decente. În consecinţă, voi susţine în Parlament acele soluţii legislative pe care experţii în domeniul managementului electoral le vor prezenta ca fiind capabile să asigure astfel de condiţii. Totodată, trebuie avută în vedere şi specificitatea organizării de alegeri pe teritoriul unor state terţe, astfel că implica­rea şi colaborarea cetăţenilor români din străinătate – în condiţiile unor proceduri rezonabile – este neapă­rat necesară pentru o bună desfăşurare a procesului.

Un gând şi despre situaţia Albaniei: bucuria iniţială produsă de anunţul deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a fost estompată în săptămânile următoare de rezervele manifestate de unele state membre. Acest lucru nu trebuie să-i descurajeze pe albanezi; problemele încă nerezol­vate sunt bine cunoscute de toţi, dar în acelaşi timp angajarea pe drumul european este ireversibilă, iar locul Albaniei este în Europa unită.

Deputat Bogdan-Alin Stoica

Series NavigationEveniment cu reverberaţii spirituale în relaţiile româno-albaneze >>