Cronica ALAR: Editura Asdreni la „Librex” Iaşi

Share

În periplul său prin ţară, Editura Asdreni a ajuns la Iaşi în perioada 15-19 mai a.c., cu ocazia Târgului de Carte „Librex”, un eveniment cultural de tradiţie, organizat la Palas Mall. La fel ca în fiecare an, târgul s-a bucurat de un mare aflux de vizitatori, mulţi dintre aceştia oprindu-se pentru o vreme şi la standul editurii Asociaţiei Liga Albanezilor din România.

Pentru echipa ALAR, participarea la târg a prilejuit şi reîntâlnirea cu prietenii din capitala Moldovei. Alături de membrii comunităţii albaneze din Iaşi, pe la standul Editurii Asdreni au trecut şi numeroşi abonaţi ai revistei Drita, iubitori ai literaturii şi culturii albaneze, în general. De asemenea, familia ALAR s-a extins prin cooptarea ieşenilor dornici să afle mai multe despre cultura, istoria şi limba albanezilor, dar şi despre viaţa comunităţii albaneze din România.

La deschiderea târgului de la Iaşi au fost prezenţi şi reprezentanţii conducerii Asociaţiei Liga Albanezilor din România, respectiv directorul executiv, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, şi Dr. Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural Albanez. „Este o mare bucurie pentru noi să vedem că publicul moldovean îşi manifestă interesul faţă de cultura albaneză”, a precizat Dr. Topciu. „Iaşiul, după cum bine ştim cu toţii, este un centru cultural de prim rang al României, cu o istorie bogată şi cu o serie de contribuţii esenţiale la dezvoltarea culturii române. Aşadar, nu putem fi decât onoraţi să constatăm că Asociaţia Liga Albane­zilor din România îşi face noi şi noi prieteni în acest oraş”, a adăugat coordonatorul Centrului Cultural Albanez. Directorul executiv al organizaţiei noastre, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, a explicat că, dincolo de dorinţa de a se reîntâlni cu publicul ieşean, repre­zentanţii conducerii ALAR au mai avut şi un alt scop în capitala Moldovei: „Avem la Iaşi mai mulţi cola­boratori, alături de care lucrăm la proiectele editoriale curente ale organizaţiei. De pildă, în paginile revistei trimestriale cultural-ştiinţifice Albanica regăsim articole şi studii aparţinând scriitorului şi criticului literar Marius Chelaru, o personalitate a Iaşiului contemporan, redactor şef al prestigioasei reviste Convorbiri literare. Încercăm ca în aceste zile, la Iaşi, să punem bazele unor noi proiecte şi să atragem noi colaboratori”.

Pe parcursul celor cinci zile ale Târgului de Carte „Librex”, standul Editurii Asdreni a fost vizitat de aproape o mie de persoane, cele mai multe dintre acestea alegând să plece cu una sau mai multe dintre cărţile şi revistele expuse. De asemenea, familia revistei Drita s-a îmbogăţit cu aproape cincizeci de noi membri, care şi-au manifestat dorinţa de a primi lunar publicaţia Asociaţiei Liga Albanezilor din România.

Reamintim faptul că toate materialele tipărite şi multimedia realizate de către ALAR, cu sprijinul financiar al Guvernului României, conform preve­derilor legale, sunt distribuite în mod gratuit către orice persoană interesată.

Radu Săvulescu

Series Navigation<< Eveniment cu reverberaţii spirituale în relaţiile româno-albanezeAlbania, o prezenţă exotică la TIFF >>