Un love story interbelic: Agepsina Macri şi Victor Eftimiu

Share
Articol apărut în revista „Drita” Revista Drita nr. 25 - aprilie 2019

În Cimitirul Bellu sunt întotdeauna flori proaspete la mormântul lui Eminescu. Zilnic, îngrijitorii mătură frunzele de pe Aleea Scriitorilor şi adună lumânările topite pentru a face loc altora. Deasupra locului unde se odihnesc Nichita Stănescu, George Coşbuc, George Călinescu, Liviu Rebreanu, Marin Preda, teiul bătrân aşterne o pelerină răcoroasă. Îmi imaginez că, pe banca de-aici, la umbra copacului „bătut de gânduri”, ei stau de vorbă despre câte-n lună şi în stele şi continuă să scrie poeme pentru îngeri. Ceva mai departe, pe aleea spre biserică, solitari şi uitaţi de lume, se odihnesc întru cele veşnice dramaturgul Victor Eftimiu şi soţia sa, chiar lângă lăcaşul unde slujeşte preotul Narcis Trifu, ce-i pomeneşte la liturghie pe adormiţii din Panteonul de pe Calea Şerban Vodă. Acest „Prometeu” din Boboştiţa, care a furat focul cuvintelor de la zei, nu este atât de singur. Alături în moarte îi stă întru nemurire, ca în viaţa pământească, soţia sa, Agepsina Macri (1885-1961), adorata actriţă a Teatrului Naţional. „Omul care a văzut moartea” trăieşte în viaţa veşnică împreună cu femeia pe care a iubit-o foarte mult, căreia i-a dedicat roluri şi i-a scris poeme. Ei, care ascultă zilnic slujbele de pomenire de la biserica de paraclis, primesc rareori ofrande, nu din neuitare, ci pentru că doar întâmplător vreun admirator îşi mai aduce aminte de artişti. La mormântul invadat de ierburi, uneori arde câte o lumânare ca semn al cinstirii memoriei şi al rugăciunii, adevărului şi mărturisirii luminii lui Hristos. Din păcate, cineva, crezând că este un loc părăsit, a priponit, cu o frânghie, cortul pentru parastase din faţa bisericii de piciorul statuii de pe monumentul funerar, pentru a nu fi luat de vânt. Din fericire, mă aflam la timpul şi momentul potrivit pentru a pune capăt acestei tragedii cu actori ambulanţi, dramă ce putea avea un sfârşit funest. Pe soclul acestui monument,  realizat de Miliţa Pătraşcu, ce o reprezintă pe Agepsina Macri în rolul Sapho, din piesa lui Alphonse Daudet (pusă în scenă la Teatrul Naţional în 1930), Victor Eftimiu a încrustat un poem al durerii neîmpăcate: „De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…/ N-aş fi crezut atâta gol să fie!/ E vană orişice filozofie/ Când zorile şi-au stins trandafiriul.// Mi-ai fost unicul gând şi avuţie…/ De când mi te-a înfăşurat sicriul/ Zadarnic mai încerc să fac pe viul,/ Mi-e mult mai greu pământul decât ţie!// Ne-a despărţit ursita nemiloasă…/ A fulgerat spăimântătoarea coasă/ Tăindu-ne-mpletitele destine// Şi lacrimilor n-a secat şuvoiul!/ Eu sunt în lumea celor vii strigoiul/ Iar cel adevărat sunt lângă tine…”. Sunt „Poemele singurătăţii” celor adormiţi pentru totdeauna.

Poveste de iubire

Anul acesta, la 24 ianuarie, s-au împlinit 130 de ani de la naşterea lui Victor Eftimiu (1889-1972), eveniment celebrat discret cu o floare şi o lumânare comună în Cimitirul Bellu, spre veşnica pomenire a celor doi artişti celebri. Deşi cu origini diferite – Victor Eftimiu este scriitor român originar din Albania, iar Agepsina Macri, de asemenea, actriţă româncă, cu origini greceşti – au creat un cuplu faimos în viaţă şi în lumea teatrului, ea jucând roluri tragice în piese scrise de soţul ei. Pentru că despre dramaturgul, academicianul şi francmasonul Victor Eftimiu am relatat multe episoade biografice de-a lungul vremii, ne vom întoarce privirile spre cea care a strălucit pe scena Teatrul Naţional. Agepsina Macri a studiat Literele la Universitatea Sorbona, în capitala Franţei, unde a luat primele lecţii de teatru şi a jucat pe mai multe scene pariziene. La finalul Primului Război Mondial s-a întors în ţară şi a devenit societară a Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a jucat cu precădere roluri tragice, în piese scrise de soţul ei, Al. Davila, Eugene O’Neill, H. Ibsen, W. Shakespeare ş.a. Era sensibilă, expresivă, adorată. De asemenea, frumoasa actriţă de care s-a îndră­gostit autorul lui „Înşir-te mărgărite” şi „Cocoşul negru”, despre care se spune că era una din cele mai talentate artiste ale acelor ani, a fost protagonistă în două dintre primele filme româneşti: Independenţa României (1912) şi Maiorul Mura (1927-1928). Agatha Bârsescu, o altă actriţă valoroasă a vremii, o evoca astfel: „Cu fermecătoarea Agepsina Macri am avut în urmă plăcerea de a juca în Prometeu, valoroasa operă teatrală a d-lui Victor Eftimiu şi păstrez o frumoasă amintire de pe urma acestor vremuri.” Începutul acestei poveşti de iubire este evocată de Victor Eftimiu în volumul Portrete şi amintiri, publicat la Editura pentru literatură, în anul 1965, astfel: „Pom­piliu Eliade îmi propuse o nouă angajată a Teatrului Naţional, o domnişoară Agepsina Macri, pe care n-o cunoşteam. Cum un prieten din teatru al Eleonorei Mihăilescu mă ruga insistent să dau un rol blondei şi frumoasei Eleonora, şi cum n-o cunoşteam nici pe ea, l-am dat Eleonorei.” Ca urmare, îşi aminteşte directo­rul teatrului, autor a peste 1000 de sonete şi a zeci de opere de teatru, tânăra Macri nu a primit rolul, dar a jucat ulterior în multe piese ale soţului ei şi ale Teatrului Naţional. Ca o anecdotă, se spune că prolificul Eftimiu i se plângea într-o zi lui Arghezi: „Sunt bătrân, sunt epuizat, sunt cu un picior în groapă”. La care Arghezi i-a răspuns: „E posibil. Dar cu celălalt scrii şi tot scrii”. Aceasta este lumea frumoasă a unei Românii de legendă!

Maestră a tragediei antice

O cronică semnată de F.O. Fosian în volumul „87 artişti bucureşteni din teatru, operă şi revistă” o elogia astfel pe actriţa Agepsina Macri: „Dacă pe regretatul nostru maestru Nottara nu ni-l puteam închipui pe scenă altfel decât cu haina de hermină pe umeri şi coroana pe cap, pe d‑na Agepsina Macri-Eftimiu, această maestră a tragediei antice, nu ne-o puteam de asemenea închipui altfel decât într’o ţinută de o majestuoasă atitudine, eroică, spunând versul cu tragice accente contopite armonios cu gestul, mimica şi cu întreg jocul, care dovedeşte perfecta stăpânire a meşteşugului actoricesc. Priviţi-o în „Atrizii”… E Agepsina Macri-Eftimiu?… Nu!… E „Klytemnestra”, eroina piesei… Ochii într-o aţintire fermă, buzele şi întreg profilul de clasică nobleţe este întruchiparea reală a personajului anticei tragedii.” Printre nume­roasele ei roluri de succes amintim „Electra”, „Thebaida”, „Regina Cristina”, „Ruy-Blas”, „Nora”, „Dama cu camelii”, „Lady Macbeth” sau „Glafira”. Agepsina Macri-Eftimiu a fost, la rândul ei, membră de seamă a Marii Loji Masonice Feminine din România, alături de alte femei influente precum Elena Roza Prager, Bucura Dumbravă sau Smaranda Maltopol.

Cei doi soţi Eftimiu au locuit într-un bloc de lângă Parcul Cişmigiu, unde dramaturgul şi-a amplasat un monument cu chipul său sculptat în bronz de Dimitrie Paciurea. Astăzi, pe faţada acestui imobil se află o placă memorială, dezvelită în 1999 de Uniunea Culturală a Albanezilor din România (Bucureşti), cu ocazia aniversării a 110 ani de la naşterea scriitorului din Boboştiţa. Alături de aceasta, stau mărturie trecerii prin viaţă a unei actriţe şi a unui scriitor celebru operele de neuitat şi un mormânt… uitat.

Maria Oprea

Series Navigation << Februarie 1991. Război între şefii AlbanieiPerioada interbelică şi artiştii de referinţă ai anilor ‘30 >>