Sărbătoarea Învierii Domnului

Share
Articol apărut în revista „Drita” Revista Drita nr. 25 - aprilie 2019

Credinţe, tradiţii şi obiceiuri populare înainte şi după Sfintele Paşti, la noi şi pe alte meridiane

Paştele, cea mai importantă sărbătoare religioasă creştină, le aminteşte credincioşilor de moartea şi învierea lui Isus Hristos. Catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Paştele decalat, dar lumea ortodoxă, de rit vechi sau nou, a convenit să celebreze în acelaşi timp această sărbătoare creştină.

Ce simbolizează Paştele?

Întreaga creştinătate de rit răsăritean a păşit, duminică, 28 aprilie, în Timpul Pascal, perioadă sacră încărcată cu semnificaţiile esenţiale ale vieţii sufletului.  Paştele este un perfect scenariu ritualic de înnoire anuală a Lumii, deschis de Duminica Floriilor, închis de Duminica Tomii şi intersectat de noaptea învierii Mântuitorului Iisus.

Timpul ritual, parte componentă a ciclului pascal, cuprinde Săptămâna Patimilor, când se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor, este cea în care Isus este trădat, chinuit, umilit şi răstignit. După trei zile de haos şi întuneric, în care omenirea a rămas fără protecţie divină, urmează miracolul Învierii Domnului din noaptea Paştelui şi actele de purificare din Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul şi armonia în lume.

Săptămâna Mare, sinteza vieţii şi morţii lui Isus

Bucuria Paştelui este precedată de Săptămâna Mare, timp contractat în care se sublimează, în denii, tot ce a făcut Mântuitorul pe Pământ. După cele 40 de zile de post, reculegere şi rugăciune, credincioşii încep să „urce” cele şapte trepte, simbolizând ultimele zile ale lui Hristos-omul. Fiecare zi din Săptămâna Patimilor înseamnă un pas pe drumul lui Isus spre Răstignire şi Înviere.

Luni este pomenit Iosif Patriarhul şi este prezentată pilda smochinului neroditor pe care Isus l-a uscat într-o clipă. Marţi, când Hristos a ţinut predica de pe Muntele Măslinilor, prevestind distrugerea Templului din Ierusalim, evenimentele lumii viitoare şi propria sa Înviere, ne aducem aminte de cele zece fecioare, cinci nebune şi cinci înţelepte. Miercuri, slujba este de obicei dedicată unor personaje foarte importante: desfrânata care, spălând picioarele Mântuitorului cu pocăinţă se mântuieşte, şi apostolul Iuda, care, trădând, se osândeşte. În această zi, după ungerea cu mir din Betania, urmează odihna Domnului. În nici una dintre cele patru evenghelii sinoptice nu se află  vreo referire la faptele lui Isus din această zi. Se ţine post cu mâncare uscată, iar la biserică se face slujba de denie. Joia Mare este ziua în care a avut loc Cina cea de Taină şi vânzarea lui Isus de către Iuda. Hristos s-a pregătit pentru moarte şi Înviere, oferind ucenicilor trupul şi sângele lui, pâinea şi vinul mântuirii. Este cea mai importantă denie, când credincioşii se roagă şi priveghează, ascultând citirea celor 12 Evanghelii. Din această zi nu se mai trag clopotele la biserică, ci doar se bate toaca. Vinerea neagră este ziua în care Hristos a fost răstignit pe muntele Golgota. Credincioşii dau ocol bisericii de trei ori. Sfântul Epitaf, o bucată de pânză pe care este brodată scena uneia dintre minunile înfăptuite de Isus, este pus pe sfânta masă, care simbolizează mormântul lui Isus şi pe sub care trec credincioşii înclinându-se. Toată ziua se ţine post negru, fără mâncare şi băutură. Sâmbăta Paştelui este zi de odihnă. În această zi se ţine post cu mâncare uscată, iar bătrînii şi cei bolnavi au dezlegare la pâine şi apă după apusul soarelui. În toate bisericile se aprind luminile, pentru că vine vremea ca toţi credincioşii să se pregătească pentru veghea din noaptea Învierii. Piatra mormântului lui Isus a fost dată de-o parte, iar Hristos a înviat din morţi şi s-a arătat viu ucenicilor şi Mariei. În biserici se face slujba Sfintelor Paşti. Sunt sfinţite pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate, pentru că postul de aproape şapte săptămâni a luat sfârşit. Credincioşii iau lumină din lumină, spun: „Hristos a înviat!” şi răspund „Adevărat a înviat!”.

Paştele Blajinilor şi Paştele Cailor

În tradiţia populară mai există şi alte două feluri de Paşti.

Paştele Blajinilor, sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, este dedicat spiritelor moşilor şi strămoşilor. Despre Blajini, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, tradiţia spune că s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive în cimitir, lângă biserică, sau în câmp, la iarbă verde.

Paştele Cailor este o sărbătoare cabalină cu dată mobilă (ziua de joi din a şasea săptămână care urmează după Paşte), sinonimă cu Joia Iepelor, când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. La Paştele Cailor, în exuberanţa vegetaţiei de primăvară, caii erau slobozi să pască pe unde doreau, iar boii şi juncanii se urcau la păşunea alpină. Paştele Cailor avea, datorită calculului pascal, dată mobilă, putând varia de la an la an, cu un număr mare de zile. Din acest motiv, importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un înţeles peiorativ: a amâna până la „Sfântul aşteaptă” înseamnă a nu te ţine de cuvânt.

Vopsitul ouălor de Paşti, în popor

În preajma sărbătorilor de Paşti, una dintre cele mai vii preocupări ale gospodinelor este vopsirea ouălor, operaţiune care necesită stăpânirea unor tehnici speciale. Deşi, la un moment dat, în avântul industrializării, prafurile chimice erau atotstăpâni­toare, revin acum în forţă culorile naturale, care sunt folosite şi în prezent în multe zone ale ţării de către adevăratele specialiste în arta vopsirii ouălor de Paşti. Care sunt cele mai utilizate substanţe naturale folosite la vopsitul ouălor?      

Cojile de ceapă şi cele de nucă dau nuanţele de galben şi portocaliu, rădăcina de garantă, sfecla, afinele şi zmeura vopsesc în roşu, frunzele şi lemnul de nuc şi cafeaua în castaniu, cojile de portocale, lămâie, morcov, seminţele de ţelină şi chimionul în galben pai, şofranul în galben intens, frunzele de spanac în verde deschis, cojile de mere golden în galben auriu, murele şi varza roşie în albastru, seminţele de mărar în castaniu-auriu, iar pulberea de chili în castaniu-portocaliu.     

Cât priveşte decorarea ouălor, una dintre cele mai spectaculoase tradiţii de Paşti este încondeierea lor, o tehnică de înfrumuseţare cu motive zoomorfe, antropomorfe, fitomorfe. Tehno­logia populară are mai multe faze de lucru: alegerea ouălor proaspete de găină şi raţă, mai rar de curcă şi gâscă, prin scufundarea lor în apă;  selecţionarea celor mari şi frumoase, cu coaja groasă şi fără denivelări; degresarea prin spălare atentă cu apă caldă în care se pune puţin oţet, pentru ca vopseaua să prindă uniform, fără pete; aşezarea ouălor în poziţie orizontală într-un vas pentru a alege bula de aer pe margine, nu la capete; fierberea la foc domol; prepararea vopselelor din plante sau produse chimice, pentru fiecare vopsea folosind un vas curat; confecţionarea şi pregătirea uneltelor de ornamentat, chişiţa şi fepteleul; topirea cerii de albine în care se adaugă puţin cărbune pisat; încondeierea propriu-zisă; introducerea oului finalizat în vasul cu vopseaua în care se doreşte colorarea fondului; scoaterea şi ştergerea urmelor de ceară care lasă în locul lor desenul alb.                 

În cazul ouălor încondeiate policrom, zise şi „necăjite” sau „muncite”, se repetă, cu multă răbdare, operaţiunile de încondeiere. Local, există tehnici foarte variate: ouăle pictate, cele săpate sau decorate în relief, cele încondeiate cu frunze de plante, împodobite cu mărgele din lemn sau plastic, decorate şi pictate. Această tradiţie are rădăcini preistorice şi a fost preluată de creştinism. În vechime, culorile preferate erau galbenul şi roşul, culoarea Soarelui pe boltă sau la asfinţit.

Tradiţii de Paşte la alte popoare

Deşi Paştele celebrează aceleaşi evenimente în întreaga creştinătate, modul în care se desfăşoară practic este diferit de la un popor la altul, în funcţie de interpretarea acestuia, dar şi de credinţele păgâne preexistente.

Obiceiul de a oferi ouă pictate sau colorate este cu siguranţă anterior creştinismului. Iată cum sunt utili­zate simbolurile pascale de diferite popoare ale lumii: 

‑ egiptenii şi perşii vopseau ouăle în culorile primăverii şi le ofereau prietenilor şi membrilor familiei pentru a simboliza revenirea la viaţă a naturii.

‑ în Ucraina, actul de a decora ouă era un semn al venirii primăverii încă din vechime.

‑ regii Franţei dăruiau favoriţilor ouă aurite. Se spune că Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, i-a oferit domnişoarei de la Valliere un ou în care se afla o fărâmă din sfînta cruce pe care a purtat-o Isus pe Golgota. În perioada imperială, frumoasele primeau ouă de zahăr candel foarte bogat împodobite.

‑ cele mai celebre ouă decorate sunt, fără îndoială, cele create de Peter Carl Fabergé (1846-1920). Oul comandat în 1884 de către ţarul Alexandru al III-lea a fost primul dintr-o lungă serie (peste 40) realizate de Fabergé pentru ultimii doi împăraţi ai Rusiei.

‑ iepuraşul este tot un simbol precreştin al fertilităţii. Deseori, imaginea lui Hristos după Înviere era un iepure. Tradiţia spune că iepuraşul aduce ouăle roşii în Joia Mare, iar pe cele multicolore în prima zi de Paşti.

‑ mielul este simbolul lui Isus în întreaga tradiţie creştină, preluat din recuzita mozaică. Rugăciunile pentru binecuvântarea mieilor datează din secolul al şaptelea. Din secolul nouă, pe masa de Paşti a Papei, mielul fript a devenit un fel principal. În Europa sunt foarte populari şi mieii din unt, paste sau zahăr.

‑ peste tot se prepară mâncăruri tradiţionale, cum ar fi pasca la ruşi şi români, osterstollen, în Germania, Baba Wielancona, la polonezi. Cel mai des, aceste mâncăruri sunt binecuvântate la biserică, alături de ouă şi carne.

‑ în îndepărtata Australie, Vinerea Mare este singura zi în care toate magazinele sunt închise. Copiii caută prin grădină, în ziua de Paşti, ouăle aduse de iepuraş.

‑ italiencele merg la biserică să le fie binecuvântate bucatele şi numai apoi întind masa mare, sărbătorească. De pe care nu poate lipsi „agnellino”, mielul fript, cu multe condimente. Copiii italieni sunt foarte încântaţi de prăjitura specială pregătită pentru ei, un cozonac în formă de coroană, acoperit cu bomboane colorate.

‑ pentru mexicani este foarte important ajunul Paştelui, când ies pe străzi de cum se înserează. Ei bat, spânzură sau ard simbolic imagini reprezentându-l pe Iuda şi pedepsindu‑i astfel trădarea.

‑ în Armenia şi Siria, preoţii îi invită pe săraci în biserică, unde îi spală pe picioare, în amintirea gestului lui Hristos, şi le oferă cadouri .

‑ irlandezii mănâncă ouă în zori, punând astfel capăt postului, iar în timpul zilei copiii dansează şi primesc prăjituri.

‑ în Bulgaria, cu o zi sau două înainte de Paşti, familiile creştine trimit o bucată de pâine şi zece ouă roşii prietenilor lor turci, care se simt onoraţi de acest gest. Aducătorul darului primeşte în mod tradiţional câţiva bănuţi.

‑ în Germania, prietenii îşi oferă ouă decorate de ei înşişi, cu simboluri tradiţionale. La sate, anumite motive sunt trecute de la o generaţie la alta. În multe locuri există obiceiul ca fetele tinere să ofere ouă roşii băieţilor pe care îi plac.

‑ în Olanda, Paştele este cea mai mare sărbătoare. Casele sunt decorate cu flori de primăvară şi cu ouă colorate. Paasbroad, o delicioasă prăjitură cu stafide, este nelipsită de pe masa de Paşti.

‑ în Suedia (Paskdagen), oul este ominiprezent în felurile tradiţionale şi în jocurile care se organizează. În fiecare casă au loc petreceri, unde nu lipseşte concursul de rostogolit ouă, un joc favorit al copiilor.

Luiza Qerreti

Series Navigation << Moştenirea lui Robert ElsiePastila pentru suflet: Izbânda Crucii – Învierea Domnului >>