Lampa lui Aladin, simbol al lumii orientale şi albaneze

Share
Articol apărut în revista „Drita” Revista Drita nr. 25 - aprilie 2019

Arta creării obiectelor de aramă

Influenţa Imperiului Otoman asupra Albaniei a lăsat urme adânci nu numai în limbă, port, obiceiuri, religie, ci şi în meşteşuguri şi artele decorative. Unul din cele mai importante segmente al acestei înrudiri este domeniul producerii obiectelor de aramă, piese ce se întâlnesc adesea în bazaruri şi în pieţe, pe tarabele vânzătorilor de antichităţi şi suveniruri, în muzee. Acestea sunt şi cele mai valoroase, nu numai prin vechime, modele, rafinament, dar, mai ales, prin tradiţiile îndepărtate în timp ale manufacturării pieselor. Ele sunt create pe aversul şi reversul unei plăci de metal, bătută cu dalta şi ciocanul pe o nicovală de lemn, şi înfăţişează scene istorice, motive florale sau geometrice. Este în fond arta gravurii care a făcut istorie în întreaga lume, fiind sursă de inspiraţie pentru artişti celebri.

De la nord la sud, în fiecare oraş turistic, Albania abundă în bazaruri cu antichităţi, în special cu obiecte de aramă care aduc un plus de farmec oriental, seducător acestor localităţi. Astfel de magazine se găsesc în Kruja, Korcea, Gjirokastra, Tirana, Elbasan, Vlora, Durres, Pogradec etc. şi atrag în special vânătorii de suveniruri originale, tradiţionale. Sigur, alături de piesele vechi se găsesc şi lucrări noi, a căror fascinaţie o reprezintă întoarcerea în lumea celor O mie şi una de nopţi şi imitarea meşteşugită a acesteia prin vase mai strălucitoare în comparaţie cu cele peste care timpul şi-a pus amprenta. Găsim tipsii, opaiţe, râşniţe, ulcioare, ibrice, piuliţe, nenumărate vase pentru uzul zilnic (pentru prepararea, conservarea şi servirea alimentelor, transportul şi depozitarea apei, a laptelui, a vinului etc.) şi pentru ritualuri religioase cum sunt vasele de abluţie la musulmani. Trebuie să amintim că printre resursele naturale ale Albaniei, petrol, gaze naturale, crom, nichel şi cărbune, se găseşte şi cuprul.

Arabii şi Imperiul Otoman

Cuprul (arama) şi bronzul au fost folosite încă din mileniul zece î.Hr. în China şi Asia Mică, iar din mileniile şase şi cinci, se răspândesc în Peninsula Balcanică şi în regiunea Carpaţilor, spun istoricii. În timpul acestei epoci, cuprinsă între neolitic şi epoca bronzului, cuprul începe să fie folosit pentru prima oară pentru confecţionarea uneltelor din metal, alături de cele deja existente, care erau din piatră. Frecvent utilizat mai apoi în aliaj cu cositorul, el este materialul din care s-au fabricat vase, căni, statuete de zei, regi şi muritori de rând. Culoarea lor este de regulă roşu-maroniu, iar când începe să se oxideze devine verde-albăstrui. Unul dintre exemple este celebra Statuie a Libertăţii din New York realizată din cupru, care, după 100 de ani, a căpătat culoarea verde.

Lumea arabă şi Imperiul Otoman au adus meşteşugul gravurii în metal, în secolul al XV-lea, la rangul de artă, pe care l-au exportat apoi în majoritatea ţărilor unde şi-au exercitat influenţa sau dominaţia şi cu care au avut legături comerciale. Astfel, Turcia, Bulgaria, Abania, Grecia, România, provinciile fostei Iugoslavii etc. deţin colecţii inte­resante de astfel de obiecte de artizanat, expuse la tarabe pentru comercializare sau în muzee ca piese memoriale ce au aparţinut unor personalităţi.

Cândva, în fiecare casă exista cel puţin un vas de aramă în care se păstra apa pentru că, se spune, avea calitatea de a purifica lichidul conţinut. Eu personal deţin numeroase vase şi miniaturi din aramă, printre care şi magica Lampă a lui Aladin, cu gravuri deosebite, dar nu atât de multe piese ca ale răposatei doamne Zulfie Seidali, membră a minorităţii tătare din România, care a înfiinţat la Cobadin, în judeţul Constanţa, un muzeu ce adăposteşte obiecte tradiţionale, vechi de sute de ani. Muzeul se numeşte „Casa tătărească Zulfie Totay“, iar cei care au sprijinit acest demers au fost copiii, familia şi numeroşi locuitori din comună, tătari, români şi aromâni, care i‑au dat o mână de ajutor la amenajarea şi strângerea obiectelor.

„Cronica lumii” şi Albrecht Dürer

Cuprul, al cărui nume vine de la cuvântul latinesc cyprium (etnonim de la Insula Cipru) şi descoperit al treilea după aur şi argint, a jucat un rol important în civilizaţiile antice, fiind folosit, printre altele, la bijuterii, statui şi arme. Alchimiştii l-au denumit Venus pentru că această planetă, spun ei, este reprezentată de cupru. Artefactele de aramă, împreună cu cele din ceramică, sunt deosebit de valoroase pentru ilustrarea unor epoci din istoria omenirii, a modului de trai al comunităţilor. Momentul de glorie al gravurii a fost înregistrat în secolele XIV-XVI în Germania, Italia şi Anglia, unde artişti celebri creează adevărate capodopere pe pergament şi lemn, precum pictorul german Albrecht Dürer (1471-1528), care a lucrat timp de cinci ani la ilustrarea cărţii „Weltchronik” („Cronica lumii”) de Hartmann Schedel, medic, umanist, istoric, unul dintre primii cartografi care a folosit hârtia imprimată, sau Francisco de Goya şi William Blake (sec. XIX). Gravura câştigă un prestigiu remarcabil în secolul al XV-lea prin cele 350 de gravuri în lemn şi 100 de gravuri în cupru ale lui Albrecht Dürer, care a contribuit în mod hotărâtor, prin ciclurile de opere de mari dimensiuni (Apocalipsa, Patimile lui Hristos şi Viaţa Fecioarei Maria), la dezvoltarea gravurii ca formă de artă.

Pasionaţii de poveşti şi legende cunosc beneficiile cuprului şi ale vaselor de aramă în gospodărie. În prezent, la Templul lui Shiva din oraşul indian Rameswaram, se folosesc vase mari pentru a depozita apa adusă din fluviul Gange spre a-i fi oferită zeului Shiva. Se crede că, păstrată în felul acesta, ea rămâne proaspătă ani la rând.

Poveşti. Poveşti adevărate, demonstrate de utilizarea aramei şi a tehnicilor de prelucrare de-a lungul a peste zece milenii. Istoria lumii s-a scris multă vreme la flacăra magică a Lămpii lui Aladin, unde sălăşluieşte duhul legendar care aşteaptă să-şi împărtăşească minunile.

Maria Oprea

Series Navigation << Perioada interbelică şi artiştii de referinţă ai anilor ‘30Eminescu în limba albaneză >>