Gastronomie albaneză la New York
- Irina Margareta Nistor, vocea libertăţii noastre
- Editura Asdreni a fost prezentă la salonul de carte „Bookfest” de la Timişoara
- 8 Aprilie – Ziua Internaţională a Romilor
- Săptămâna Culturii Turce
- Ziua Internaţională a Francofoniei în Albania şi România
- La Mulţi ani, Margarita!
- Comandanţi albanezi căzuţi în dizgraţia sultanului
- Invazia italiană în Albania
- Exodul albanez
- Februarie 1991. Război între şefii Albaniei
- Un love story interbelic: Agepsina Macri şi Victor Eftimiu
- Perioada interbelică şi artiştii de referinţă ai anilor ‘30
- Lampa lui Aladin, simbol al lumii orientale şi albaneze
- Eminescu în limba albaneză
- Kosova – prezentă la Târgul de la Leipzig
- Moştenirea lui Robert Elsie
- Sărbătoarea Învierii Domnului
- Pastila pentru suflet: Izbânda Crucii – Învierea Domnului
- Parastas pentru martirii aromâni din Balcani
- „Aproape că nu se poate numi apropierea sufletească între români şi albanezi numai prietenie, ci fraternitate” (Dumitru Berciu)
- Gastronomie albaneză la New York
- Atracţii turistice în Balcani
- Cine e colonelul Chris Costa?
- „Albanezii” Tony Blair şi Bill Clinton
- Rita Ora sprijină victimele războiului
Un cunoscător al localurilor newyorkeze povestea de curând, cu entuziasm, despre restaurantul pe care a început să-l frecventeze în urma unui articol despre gastronomia underground, apărut în revista New York Magazine din 12 noiembrie 2018. Articolul, scris de jurnaliştii Rob Patronite şi Robin Raisfeld, avea titlul “Rapsodia albaneză. O bucătărie obscură devine un model în Bronx”, iar restaurantul cu pricina este unul cu specific albanez-kosovar şi se numeşte Çka ka Qëllu.
Una dintre cele mai interesante evoluţii etnoculinare ale New York-ului din ultimele decenii este cea a imigranţilor albanezi. Aceştia s-au ridicat în domeniul gastronomic făcând ucenicie în restaurantele italiene, învăţând reţetele şi modul de preparare, vorbind limba, lucruri indispensabile în deschiderea unei afaceri comune sau a unui local propriu. „Există o logică în aceste afirmaţii, precizează jurnaliştii newyorkezi, explicată prin poziţia geografică a celor două ţări din Europa, despărţite doar de Strâmtoarea Otranto, iar Italia a fost dintotdeauna şi continuă să fie destinaţia favorită a emigranţilor albanezi, ceea ce implică şi imersiunea în cultura alimentară”. După care continuă: „Pătrundeţi în culisele locurilor pe care le credeam mereu italiene sau italo-americane – inclusiv Patsy din Harlem şi V&T Pizzeria – şi veţi găsi probabil un albanez care deţine pub-ul”. Pizzeriile, de fapt, au fost şi vor rămâne mereu afaceri ale porţilor deschise, devenind un business facil şi profitabil la fel ca bistrourile sau fast-food-urile. Pentru albanezi, pizzeriile au fost mai accesibile pentru că le-a fost uşor să adauge în meniu produse de patiserie ca plăcintele cu brânză, spanac sau praz (byrek), reţete moştenite din bucătăria otomană. Ele au devenit o atracţie în Bronx mai ales pentru imigranţii albanezi. O astfel de pizzerie, Tradita, a fost deschisă la începutul anului 2017 de kosovarul Ramiz Kukaj, care a adăugat listei cu sortimente de pizza specialităţi albaneze şi şi-a decorat localul cu antichităţi şi fotografii din patria sa. Anul următor, el a mai deschis un restaurant, dar fără pizza şi byrek, pe care l-a denumit Çka ka Qëllu, o veche expresie a ospitalităţii într-o zonă a Europei sărăcită de decenii de guvernare comunistă. Mulţi îl consideră un muzeu viu, care aduce cu încăperea unei ferme sau a unui han medieval, plină de instrumente vechi de gătit, vase de aramă, costume tradiţionale şi unelte specifice mediului rural, atârnate pe pereţi sau sub tavanul cu grinzi de lemn. Meniul este unul tipic balcanic, cu împrumuturi din bucătăria grecească, turcească şi internaţională, iar atracţiile fiecărei seri sunt grătarele cu mix de fripturi, tzatziki, tarator, platourile cu mici (americanii le spun cârnaţi fără piele), qebap şi qofte. Chef Afrim Kaliqani are un talent deosebit de a găti plăcinte savuroase, feluri de mâncare la cuptor, cu mirosuri pregnante, irezistibile, aşa încât gândul te duce volens-nolens la bunicile albaneze cu broboadă şi şorţ negru, care gătesc în cuptorul din curte, iar la masă servesc bucatele în vase de lut. Cei doi critici culinari apreciază “ciudăţeniile greu de pronunţat, dar uşor de iubit”, cum ar fi leqenik-ul (turte de mălai) cu spanac, de exemplu, sau extravagantul sos de iaurt cu castravete şi usturoi, ori rulourile de carne tocată rulate în varză (foarte asemănătoare cu sarmalele). Baclavalele şi cafeaua turcească turnată dintr-un ibric de aramă într-o ceşcuţă cât un degetar întruchipează un ceremonial cu care merită să închei o cină, visând la ţinuturile îndepărtatei şi enigmaticei Albanii. Criticii culinari au acordat restaurantului o stea pentru o bucătărie aproape necunoscută, o alta pentru spaţiul şi ambianţa primitoare, şi încă una pentru originalitatea produselor.
Maria Oprea