Comandanţi albanezi căzuţi în dizgraţia sultanului

Share

Chiar şi istoricii turci recunosc că, în cele cinci secole şi jumătate de existenţă a statului otoman, mulţi dintre înalţii dregători şi comandanţi militari ai imperiului erau de origine albaneză. Cei mai cunoscuţi au fost, desigur, cei din familia de mari viziri Köprülü sau întemeietorul Egiptului modern, Mehmet Ali paşa. Dar nu toţi demnitarii otomani originari din ţinuturile albaneze au avut şansa să-şi sfârşească viaţa în luxul seraiurilor de pe malul Bosforului. Au fost şi dintre aceia, mai ghinionişti sau mai lipsiţi de zel, care au pierit sub securea călăului. Unul dintre ei a fost Gjedik Ahmet paşa, generalul otoman care a avut un rol însemnat în lărgirea graniţelor imperiului în perioada de maximă expansiune a acestuia. Marea lui „vină” a fost aceea că nu a acceptat să ia parte la distrugerea Shkodrei, oraş din nordul ţinuturilor albaneze cucerit de turci în 1478.

Alţi doi înalţi comandanţi otomani, şi ei cu origini albaneze, i-au împărtăşit soarta, fiindu-i şi contem­porani la sfârşitul sec. al XV-lea. Unul dintre ei a fost Daut paşa (…1498). Marele enciclopedist şi activist al Renaşterii Albaniei, Sami Frashëri, în opera sa istorică “Kamus al Alam”, printre ceilalţi albanezi cu funcţii importante la Poartă, îl rându­ieşte şi pe Daut paşa, cel care a murit sub securea călăului în anul 1498. Nu i se cunoaşte data naşterii şi nici locul acesteia, căci, copil fiind, a fost răpit de trupele imperiale şi inclus în corpul ienicerilor. Trebuie spus că statul otoman avea acest drept, printr-o lege specială (Devshirme), lege prin care a fost înfiinţată această unitate de elită supusă direct sultanului. De altfel, chiar şi denumirea unităţii ( jeni asker, ushtarë të rinj) confirmă acest lucru. Se crede că provenea, totuşi, din zona albaneză a Macedoniei actuale. Datorită abilităţilor şi talentului său militar, în anii domniei sultanului Mahomed II a fost avansat la gradul de beylerbey al Rumeliei şi Anatoliei. În anul 1483, sub domnia lui Bayazid al II-lea, părăseşte funcţiile avute şi este numit în postul de mare vizir (echivalentul unui prim ministru actual), funcţie din care conduce cu succes treburile atât de încurcate ale uriaşului imperiu. Din această funcţie, Daut paşa dispune construirea Marelui Hamam (baie publică) din Skopje, construcţie care uimeşte şi astăzi prin dimensiunile şi ornamentaţia bogată. Mărturii din epocă spun că frumoasa construcţie i-a fost dedicată de paşă unicei sale fiice, decedată chiar în interiorul hamam-ului din pricina muşcăturii unui şarpe veninos. În anul 1496, Daut paşa este înlăturat din funcţie în împrejurări neclare şi moare otrăvit doi ani mai târziu, în 1498.

Ahmet paşa Dukagjini  (… 1515). Conform aceleiaşi Enciclopedii turceşti, acesta se trăgea din vestita familie a principilor Dukagjini, care, în secolele XIV-XV, stăpâneau teritorii întinse în nordul Albaniei şi nord-vestul Kosovei. Conform unor surse otomane, spre deosebire de alţi demnitari cu origini albaneze răpiţi în copilărie şi incluşi în sistemul militar oficial, Ahmet paşa Dukagjini se înscrisese de bună voie în mecanismul imperial otoman. Conform altora, ar fi fost inclus în acest sistem în virtutea obligaţiei comunităţilor creştine de a furniza administraţiei tineri şi copii destinaţi pregătirii militare. În anii de domnie ai sultanului Selim, Ahmet paşa ar fi avansat pe scara gradelor militare până la cel de general (paşă). Ulterior, a fost numit beylerbey al Rumeliei, fiind de fapt reprezentantul sultanului în Peninsula Balcanică, iar din anul 1514 a ocupat funcţia de mare vizir, ulterior pe cea de guvernator al Egiptului. În această ultimă dregătorie, el a urmărit să reducă dependenţa provinciei de puterea centrală, ceea ce nu s-a putut întâmpla decât trei secole mai târziu, pe vremea lui Mehmet Ali paşa din Kavalla. După o răscoală înăbuşită de forţele imperiale, Ahmet paşa Dukagjini este prins şi decapitat. Fiul acestuia, Mehmed paşa Dukagjini, a ocupat, de asemenea, funcţii importante în administraţia otomană a Egiptului, având, în 1546, acelaşi sfârşit ca tatăl său.

Luiza Qerreti

Series Navigation << La Mulţi ani, Margarita!Invazia italiană în Albania >>