Atracţii turistice în Balcani

Share
Articol apărut în revista „Drita” Revista Drita nr. 25 - aprilie 2019

Prespa sau Lacul Prespa este unul dintre lacurile cu cele mai reci ape din Europa, aflat la graniţa dintre trei state balcanice şi împărţit între acestea – Macedonia, Grecia şi Albania. Are o suprafaţă de 318.9 km2, din care 190 km2 se află în zona macedoneană, 84.8 km2 în cea greacă şi 38.8 km2 în cea albaneză. Este cel mai înalt lac de origine tectonică din Balcani, aflat la 853 metri deasupra nivelului mării. Lacul Prespa, ca întreg, este format de fapt din două lacuri-surori: Prespa Mare şi Prespa Mică. Satele din jurul lacului sunt pitoreşti şi oferă destule posibilităţi de petrecere a unui week-end sau chiar a unei mici vacanţe. În anii ’70, în timpul verii, apele râului Devoll din apropiere erau deviate spre lac pentru a fi folosite ca sursă pentru irigarea terenurilor agricole din jur. Aceasta a făcut ca mare parte din ecosistemul lacului să fie distrus, practică interzisă în prezent. În anul 1999, Asociaţia pentru Protecţia Prespei a primit Premiul pentru Conservare acordat de Ramsar Wetland Conservation Award pentru reuşitele sale în apărarea biodiversităţii. Lacul este înconjurat de munţi înalţi, de circa 2000 m, iar flora şi fauna din jur îi conferă toate atributele unei destinaţii turistice de neuitat. Aici se află circa 1.500 de specii florale şi o faună bogată, din care nu lipsesc lupul, ursul brun, broasca ţestoasă, păsări diverse, printre care pelicanul dalmat, şi 23 specii de peşte de apă dulce. În zonă există circa 30 de monumente istorice şi de artă bizantine şi antice. În concluzie, lacul Prespa reprezintă o minunată variantă de voiaj pentru cei dornici de inedit.

Mira Skenderi

Series Navigation << Gastronomie albaneză la New YorkCine e colonelul Chris Costa? >>