In memoriam Victor Eftimiu
Asociația Liga Albanezilor din România organizează astăzi, 16 aprilie, la Muzeul Național al Literaturii Române, un eveniment dedicat omagierii scriitorului român de origine albaneză, Victor Eftimiu, la 130 de ani de la naștere. Invitatul special este domnul Loredan Bubani, scriitor și filolog albanez născut la București, fiul regretatului om de cultură Gjerj Bubani, traducător în albaneză al operelor lui Eftimiu.
Născut la 24 ianuarie 1889 în sud-estul Albaniei, la Boboștița, Victor Eftimiu a ajuns de mic copil în România. A avut o carieră prolifică de scriitor, fiind autor a peste 140 de scrieri. A abordat atât proza, cât și drama și poezia, fiind unul dintre cei mai importanți sonetiști din literatura română. De asemenea, Victor Eftimiu a fost membru al Academiei Române și a condus teatrele din București și Cluj Napoca.
Evenimentul de la Muzeul Național al Literaturii Române va începe la orele 18.00, iar accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.