Vase de ceramică ilire descoperite în regiunea Durrës

Ţărmul Mării Adriatice a fost, din cele mai vechi timpuri, un loc al schimburilor comerciale şi al interferenţelor culturale. Aici, în zona Durrës, au fost descoperite peste 220 de vase de ceramică roşie ce se crede că au aparţinut triburilor ilire din secolul al IV-lea î.Hr.

În regiunea Durrës, în necropolele aflate pe colinele din Dauta, Kokomani şi Spitalle, au fost găsite mai multe vase de ceramică ce reflectă realităţile culturale ale oamenilor care au populat ţărmurile Adriaticei. Se presupune că acestea au fost produse de triburile ilire, un argument fiind acela al decoraţiunilor pictate într-o nuanţă de roşu deschis. De asemenea, scenele ce înfăţişează atât banchete, dansuri, vestimentaţii, întreceri sportive, cât şi imaginile mitologice cu zei, în special cu Hercule, ar argumenta această ipoteză. Obiectele din Durrës, cu figurile desenate în roşu, diferă de vasele aduse aici de negustorii din Apulia, de pe ţărmul sudic al Italiei, acestea fiind decorate rafinat în ocru, specialiştii denumindu-le pe primele “Ceramică roşie de Durrës”. Dovadă, argila descoperită în straturile de lut, de pe dealul Currila, situat în nordul oraşului, de-a lungul ţărmului. Este o zonă locuită cândva de vechii iliri şi aflată la intersecţia mai multor civilizaţii care a atras numeroşi comercianţi în portul de la Marea Adriatică. Dintre acestea, grecii, imperiile roman şi otoman au avut o ascendenţă şi o influenţă importantă în Durrës.

Epidamnos, Dyrrachium, Durazzo

Însăşi genealogia denumirii şi flexiunea ei de-a lungul vremii reflectă dominaţia autorităţilor străine ce şi-au exercitat puterea în Durrës. Epidamnos sau Epidamnus-ul antic (trad. “Spre Dumnezeu”, aprox., n.n.) a fost cucerit în jurul anului 627 î.Hr. de grupuri de colonişti din Corint şi Corfu (Corcyra), tabere care, potrivit Politicii  lui Aristotel, au purtat războiul co­mercial cunoscut sub numele de Epidamnia. În anul 229, î.Hr., când romanii au capturat cetatea, particula sau cuvântul damnos a fost eliminat, iar denumirea, omonimă cu fondatorul său, latinizată în Dyrrachium. Rapid, oraşul a devenit locul de popas al romanilor care traversau Marea Ionică dinspre Brundisium (Brindisi), sudul Italiei, mergând spre alte colonii. Este punctul de plecare al drumului militar roman către Tesalonic, Via Egnatia, ce lega Illyria de Macedonia şi Tracia, însuşi oraşul fiind inclus în Macedonia antică, mai exact în Epirus Nova. Epirul istoric (trad. „Pământ uscat”, n.n.) se întindea de la Munţii Ceraunian (azi, Llogara, Albania), în nord, până la Golful Aulon (Vlora de azi) şi Golful Ambracian din Grecia. În 345 î.Hr., oraşul a fost afectat de un cutremur şi reconstituit apoi pe vechile fundaţii. Mai târziu, pe aici au trecut bizantini, bulgari, veneţieni, otomani, iar oraşul a fost botezat din nou: Durazzo. Azi, modernul Durrës este construit chiar deasupra sitului antic, unde câteva inscripţii oferă dovezi ale existenţei vechilor monumente romane: un apeduct construit de Hadrian, Templul Minervei, Templul Dianei, amfiteatrul. 

Durrës, un puternic centru comercial

Am făcut acest parcurs pentru a sublinia moşte­nirile genetice ale oraşului Durrës,  interculturalitatea şi, îndeosebi, influenţele lumii elene (atice, în special) şi romane,  resimţite în şcolile de pictură, precum şi în tehnicile artei ceramice. Ca urmare, au existat multe imitaţii de ceramică atică produse în Durrës, piese care reflectă interacţiunea comercială şi artistică între iliri, calabrieni, lucani, campanieni, dar şi afinităţile stilistice cu lumea apuliană, cu cea a mesapilor şi iapigilor. Numele pictorilor nu sunt cunoscute, însă se pot distinge diferenţieri stilistice în cazul imaginilor cu Venus şi Eros, ale zeiţei Nike sau în scenele cu Dionysos ori războiul troian. Pe urnele funerare sunt întruchipate în relief sau în culoare bătălii, răpiri de nimfe sau amazoane, pictate pe fond negru. Cadrele sunt diversificate şi îmbogăţite cu motive florale, palmete, frunze de dafin, de măslin, valuri de mare. Şi animalele ce reprezintă zei sau viaţa domestică de zi cu zi, precum bufniţe, tauri, porumbei, pantere, cai, câini, lebede şi iepuri sunt prezente pe vasele de ceramică. În jurul anului 330 î.Hr., oraşul a devenit un puternic centru al ceramicii ale cărui produse erau exportate în bazinul meditera­nean, amfore descoperite în oraşul Klos din Albania şi produse de maeştrii din Durrës fiind expuse la Muzeul Naţional de Istorie.

Maria Oprea

Series Navigation

<< Luljeta Progni (jurnalistă – Tirana, Albania): “Mi-e dor să cânt” sau povestea lui Gaci Çuni din ShkodraAnthony începe o carieră muzicală >>