Prima republică albaneză

februarie 25, 2019martie 12, 2019 admin

wp-content/uploads/2019/03/coperta-210x300.jpg

Revista Drita nr. 23 - februarie 2019

La 21 ianuarie 1924, Albania a intrat în rândul ţărilor europene democratice

La sfârşitul Primului Război Mondial, Albania a rămas sub controlul trupelor ţărilor balcanice (plus Italia), ameninţată să fie hăcuită şi împărţită între vecinii din jur. Evenimentele care au urmat au dus la recunoaşterea independenţei ţării de către marile puteri europene, iar la sfârşitul lui decembrie 1923 au avut loc alegeri generale pentru stabilirea noului parlament (cu statut de adunare constituantă). În momentul acela era nevoie de o nouă constituţie, care să stabilească forma de guvernământ: republică sau monarhie. Iată cum prezintă aceste clipe istorice din existenţa poporului albanez istoricul de la Tirana, Kastriot Dervishi. (M.Dobrescu)

Adunarea Constituantă, rezultată în urma alegerilor din 27 decembrie 1923, era împuternicită aşadar să decidă asupra acestui subiect “fierbinte”. În plus, tot aceasta îşi propusese să stabilească o dată pentru totdeauna localitatea care avea să rămână capitala Albaniei. Din punct de vedere formal, Albania era monarhie, iar Tirana îndeplinea funcţia de capitală temporară, fără a avea un asemenea statut. Lucrările Adunării au debutat la 21 ianuarie 1924, evocându-se cei patru ani de la Congresul Lushnjei, cu un mesaj al Consiliului Superior citit în plen. Din cauza situaţiei politice nesigure create în acest an (1924), Adunarea Constituantă nu a reuşit să-şi îndeplinească sarcinile, nefiind convocată pe întreaga perioadă a ultimelor şase luni, timp în care ţara a fost guvernată de minoritatea parlamentară reieşită în urma rebeliunii din iunie. În acelaşi timp, s-a dezlănţuit o concurenţă acerbă între susţinătorii Tiranei, Elbasanului şi Shkodrei pentru statutul de capitală, fiecare tabără aducându-şi propriile argumente şi criticând celelalte două variante. După triumful electoral al Partidului Mişcarea Legalităţii (condus de ofiţerul Ahmet Zogu), Adunarea Constituantă şi-a reînceput lucrările la 17 ianuarie 1925, în prezenţa a 61 de deputaţi (dintr-un total de 102). Prima şedinţă a fost deschisă de deputatul Petro Poga. Două zile mai târziu, pe 19 ianuarie 1925, a avut loc o dezbatere în legătură cu evenimentele anului precedent, iar pe 21 ianuarie şedinţa avea să se încheie cu votul şi aprobarea statutului de republică parlamentară. Preşedintele Comisiei de Statut, Petro Poga, a dat citire argumentelor care determinaseră comisia să aprobe această formă de guvernământ. De fapt, comisia fusese împărţită în două tabere: promonarhişti şi prorepublicani. Motivaţia deciziei fusese elaborată de o comisie specială chiar din 3 aprilie 1924, dar care nu putuse intra în dezbaterea parlamentului datorită situaţiei politice create după lovitura de stat din iunie (aşa numita revoluţie a Partidului Popular, de stânga, zdrobită de forţele din jurul lui Zogu în decembrie 1924, n.n.). Punctele de vedere ale Comisiei de Statut se sprijineau pe nouă argumente, cu trimitere directă la situaţia istorică a Albaniei, situaţia socială, situaţia religioasă, cea financiară ş.a. Pentru a explica argumentele istorice, comisia făcea trimitere la faptul că în Albania nu se putea aplica principiul teocratic pe motivul absenţei unei tradiţii monarhice. Legat de scurta domnie a lui Wilhemit I (de Wied), comisia explica că “prin plecarea lui din Albania şi participarea la război sub un drapel străin şi-a pierdut dreptul pe care-l primise asupra tronului Albaniei”. Printre “argumentele sociale”, comisia sublinia că “în sufletul lui, albanezul e democrat” şi că “situaţia socială din Albania arată că singura formă de stat care i se potriveşte ţării este republica”. Interesantă este explicaţia asupra situaţiei religioase. Membrii comisiei au exclus complet identificarea şefului statului prin apartenenţa religioasă. La acest punct ei au criticat “răscoalele lui Zografos, Haxhi Qamil, mişcările din Shkodra din 1914” etc. Printre argumentele politice, comisia a menţionat că în cadrul procesului alegerii regelui, din anii 1912 – 1913, existase o mulţime de intrigi atât în ţară, cât şi în afara ei. Legat de chestiunea financiară, comisia pretindea că forma de guvernământ propusă de ea nu necesita cheltuieli suplimentare pentru preşedintele statului. Un alt argument, opinia unor personalităţi celebre asupra subiectului în discuţie, a constat în sprijinul acordat acestei forme de guvernământ, printre alţii, de către patriotul Sami Frashëri. După prezentarea raportului, deputaţii au început discuţiile pe marginea lui. Primul care a luat cuvântul a fost Vangjel Gogiomani, care şi‑a declarat opţiunile monarhiste şi s-a referit la anii săi de studii în România, arătându-se însă dispus să voteze pentru republică. Al doilea a luat cuvântul Iljaz Vrioni, care a spus că, deşi are convingeri monarhiste, poate fi de acord că în acest moment cea mai potrivită formă de guvernământ e republica. Au urmat Mihal Kaso, Sulejman Starova şi Ahmet Resuli. La sfârşit, preşedintele Comisiei Constituţionale, Eshref Frashëri, a deschis votul nominal. Singurii deputaţi care nu au votat noua formă de stat au fost Milto Tutulani şi Niko Lezo, care nu au fost prezenţi. Toţi cei prezenţi au votat pentru republică. După proclamarea republicii, pe 31 ianuarie 1925, Adunarea Constituantă l-a ales pe Ahmet Zogu în funcţia de preşedinte al statului. A fost primul preşedinte al Albaniei în istoria acestei ţări. Prin constituţie, preşedintele era ales de camerele reunite, Camera Deputaţilor şi Senatul, pentru un mandat de şapte ani.

Numai că Ahmet Zogu nu a rămas în această funcţie pe durata întregului mandat, ci, prin votul parlamentului şi cu sprijinul puterilor europene, la 1 septembrie 1928, a fost ales rege al Albaniei.

Marius Dobrescu

Series Navigation<< Despre nevoia de modele –O carieră ştiinţifică excepţională: acad. Grigore Brâncuş, la 90 de aniAlbania în anii imperiului lui Štefan Dušan (1331-1355) >>