Luljeta Progni (jurnalistă – Tirana, Albania): “Mi-e dor să cânt” sau povestea lui Gaci Çuni din Shkodra

Share
Articol apărut în revista „Drita” Revista Drita nr. 23 - februarie 2019

Un documentar despre tânărul muzician care a murit în puşcăria comunistă de la Burrel

Acesta este documentarul dedicat lui Gaci Çuni, muzicianul albanez care a închis ochii la vârsta de 30 de ani în închisoarea de la Burrel. Gaci Çuni este cel care a compus îndrăgitul cântec shkodran “Părul tău creţ”. Cum i s-a stins vocea tânărului din Shkodra în celulele puşcăriei comuniste. Mărturia fratelui şi colegului său de celulă despre ultimele lui clipe de viaţă. Cum au fost restituite Shkodrei cântecele lui Gaci de către cei alături de care a suferit. Povestea lui Gaci Çuni şi a fetei cu părul creţ, după care acesta a oftat zece ani în puşcărie.

Gaci Çuni a fost un tânăr shkodran cunoscut în oraşul de baştină pentru cântecele sale minunate. A fost crescut într-un mediu familial şi social din care muzica nu a lipsit niciodată. În familia sa, prietenii erau întâmpinaţi întotdeauna cu muzică. Seara, împreună cu fratele său, Lazri, şi prietenii îndrăgostiţi de muzică, Gaci lua chitara şi cânta. Cânta despre libertate, despre oraşul său iubit, Shkodra, despre frumuseţe şi iubire. Gaci Çuni s-a născut la Shkodra, pe 6 iulie 1926. Şi-a început studiile la şcoala “Skënderbeg” din Shkodra, a continuat patru ani la gimnaziul iezuit şi alţi patru la gimnaziul de stat. În ultimul an s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză chiar cu câteva luni înainte de sfârşitul studiilor şi nu a reuşit să-şi obţină diploma de absolvire. Îndată ce starea de sănătate i s-a îmbunătăţit, a fost angajat ca învăţător la Kastrat, în apropiere de Shkodra. Era iubit şi admirat de toţi. Prietenii îl descriu ca pe un tip sportiv, inteligent, dinamic, prietenos şi, mai presus de toate, mare iubitor al muzicii. Învăţase să cânte la chitară încă de mic, iar mai apoi a fost adoptat în cadrul corului şcolar al Bisericii franciscane. Gaci avea un repertoriu bogat de cântece shkodrane, spaniole şi italiene, dar compusese şi el câteva cântece inspirate de muzica populară din ţinutul natal. A scris versuri şi melodii dedicate oraşului său, naturii minunate de care era înconjurat, tradiţiilor patriotice ale tineretului shkodran şi iubirii. Scena lui erau străduţele Shkodrei, muza lui chiar spiritul acestui frumos oraş albanez. Ajunsese să-şi exprime sentimentele prin muzică. Cânta serenade sub balcoanele celor mai frumoase fete ale oraşului, în semiobscuritatea străduţelor, urmărit discret de cele cărora le erau adresate. Una dintre serenade îi era dedicată fără doar şi poate uneia dintre ele, misterioasei fete cu părul creţ…

Dar cântecul lui s-a întrerupt în noaptea de 1 septembrie 1946, când Gaci a fost arestat de Sigurimi i Shtetit (Securitatea statului) chiar în studioul Radio Shkodra, unde fusese invitat să-şi cânte una dintre compoziţii. Din ziua aceea, vocea lui Gaci Çuni a amuţit. Fata cu părul creţ n-avea să mai audă niciodată vocea lui catifelată, străduţele oraşului nu se vor mai însufleţi la sunetele chitarei lui, iar părinţii vor fi despărţiţi pentru totdeauna de fiul lor. A fost încătuşat la vârsta de 20 de ani, după care pentru el a început calvarul torturilor în celulele securităţii pentru mai mult de 15 luni. Împreună cu el au mai fost arestaţi Ndrekë Temali şi Lorenc Deda, învinuiţi că ar fi criticat noul regim. În procesul verbal întocmit la arestarea lui scrie că arestatul s-ar fi exprimat astfel: “Noi, în realitate, nu am constituit un grup organizat, ci o societate cu aceleaşi opinii. Când ne adunam, discutam despre politică externă şi ne întrebam de ce nu este acceptată Albania în Liga Naţiunilor ş.a.m.d. Împreună cu Paulin Ternaku am criticat partidul, spunând că aceştia sunt nişte bandiţi, şi pe Enver Hogea şi Koci Xoxa, spunând că sunt nişte tinichigii care nu au habar să guverneze.” Împotriva lor au fost formulate acuzele obişnuite, respectiv activitate duşmănoasă la adresa regimului şi, după un lung proces însoţit de torturi cumplite la sediul securităţii, pe data de 5 decembrie 1947, completul de judecată l-a condamnat la 20 de ani privare de libertate şi muncă silnică, cu cinci ani mai mult decât ceruseră procurorii. În timpul anchetei, care a avut loc în fostul sediu al Bisericii Franciscane, Gaci s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a fost internat la spitalul din oraş, unde lucra sora lui, Maria. Doctorul Karagjozi, medicul care l-a îngrijit, s-a arătat binevoitor cu el şi i-a permis familiei să-l viziteze. După ce s-a însănătoşit, a fost trimis din nou la securitate pentru a continua ancheta şi torturile. În urma pronunţării hotărârii judecătoreşti, Gaci a fost transferat în lagărele de muncă forţată din Maliq, Beden şi Kavaja, împreună cu alţi 2500 de condamnaţi: intelectuali, scriitori, muzicieni, clerici, profesori cu titluri obţinute în Occident, negustori. Condiţiile din detenţie erau atât de dure, încât Sami Repishti avea să-i numească pe colegii lui de temniţă “cadavre ambulante”. Până la locul de muncă făceau mai mult de trei ore, unde munceau circa zece ore cufundaţi până la brâu în mlaştină şi erau ţinta torturilor şi jignirilor paznicilor ignoranţi. Încă din primul an, peste 60 de condamnaţi şi-au lăsat oasele în mlaştină, inclusiv inginerii declaraţi grup de sabotori şi împuşcaţi la Maliq. Printre ei se afla şi Zyrika Mano, care era însărcinată. Iar sute dintre condamnaţi s-au îmbolnăvit grav şi au fost înlocuiţi cu alte loturi de deţinuţi politici. În acele condiţii, Gaci s-a îmbolnăvit din nou de plămâni şi a fost internat la spital, iar după ce starea lui s-a ameliorat a fost transferat la închi­soarea de tristă amintire de la Burrel.

“Este o noapte de aprilie şi Gaci cântă în celula lui… Cântecul lui acoperă strigătele celor torturaţi, a sufletelor nevinovate care zac în celulele întunecoa­se… Pentru un moment durerea este uitată. Gân­durile şi simţirile zboară libere printre amintiri… Aşa, melancolic, se aude glasul dulce, cântecul de iubire pentru fata cu părul cârlionţat, pentru amintirea ei ceţoasă care dispare ca o umbră îndepărtată pe străduţele Shkodrei.” În închisoare, cei mai mulţi tovarăşi de suferinţă vor face tot ce este omeneşte posibil să supravieţuiască chinurilor îngrozitoare, muncii forţate în mină şi foamei… Dar Gaci mai suferea şi o altă pedeapsă cumplită: interdicţia de a cânta. Uneori, ceilalţi îl rugau să cânte pentru ei, iar Gaci le satisfăcea rugămintea, chiar dacă pentru asta era pedepsit şi trimis în celula de izolare.

Era la începutul lui aprilie. Gaci se afla de zece ani închis în celula întunecoasă. Străduţele din Shkodra îl aşteptau în continuare… În patru luni avea să se întoarcă acasă, căci condamnarea sa se apropia de sfârşit. Oraşul îi aştepta cântecele. Fratele lui, Lazri, l-a vizitat în închisoare, fără să ştie că în curând avea să fie eliberat. În baza unui decret de graţiere, urma să fie eliberat mai devreme, în vara anului 1956. Când a aflat vestea cea mare, Lazri s-a bucurat, dar l-a văzut pe fratele său supărat: nu avea haine decente cu care să iasă din puşcărie. Iată cum povestea despre acest moment, la un interviu din anul 1990, fratele lui Gaci: “M-am dus şi l-am întâlnit. Mi-a spus: mult a fost, puţin a rămas. Măi frate…  a început, dar nu şi-a dus gândul până la capăt. I-am spus: povesteşte-mi, ce ai? Şi-mi spune: Dacă o să ies, nu am ce să îmbrac. I-am răspuns: Am eu, n-ai grijă. Voia să iasă elegant, cât mai frumos îmbrăcat şi mai vesel”. Cine ştie câtă vreme visase la mo­mentul acela, când cu chitara în mână să colinde străduţele oraşului, până acolo… şi acolo, la fe­reastră, să iasă fata cu părul cârlionţat… Dar timpul nu mai are răbdare cu el. Este bolnav de meningită, iar temperatura nu vrea să coboare… Avea nevoie de penicilină, dar călăii săi nu vor să-i dea. Singurul lucru care-l mai ţine în viaţă e speranţa că se va întoarce acasă, la mama şi la iubita lui cu părul creţ… Înfruntase suferinţa zece ani la rând şi nu voia să i se lase pradă tocmai acum, la sfârşit. Numai că trupul lui firav nu a mai rezistat… N-a mai găsit puterea să înfrunte boala… Fuma alături de colegul de celulă, Gevat. Brusc, Gaci s-a sprijinit de perete, apoi mâinile şi picioarele i s-au înmuiat ca şi când nu ar fi fost ale lui. Gevat a înţeles că tânărului i se apropiase sfârşitul. Iată cum povesteşte ultimele clipe ale talentatului cântăreţ din Shkodra prietenul său din închisoare, Gevat Meka: “Cu Gaci am stat la Burrel în aceeaşi celulă aproape şase ani. El a murit înainte de a fi eliberat. Mi-a fost foarte apropiat, l-am iubit mult. A murit de meningită. Nu aveam de unde lua penicilină, căci o fiolă costa o mie de leka. Nu aveam bani să cumpărăm. A murit în braţele mele. I-a fost alături şi Arshi Pipa. Şi alţii, dar în special Arshi, care ţinea mult la el. S-a dus repede, fără un cuvânt. În vreme ce fumam. Mi-a uitat până şi numele. Mă întreba: Tu eşti Gevat, nu-i aşa? Glumeşti, Gaci! L‑am văzut… Atunci s-a lungit şi a întins mâinile şi picioarele… Eu i-am spus: Gândeşte-te la Dumnezeu, o să te ajute! Nu ştiu, a spus. Îţi spun eu. Eu mai ştiam Tatăl nostru, deşi sunt musulman. I-am zis: Îl spun eu şi tu aminteşte-ţi-l. Cred că atunci a murit… Când am dat la o parte pătura să-l îmbrac, să-l spăl, toţi colegii i-au dat ce aveau mai bun… L-am îmbrăcat ca pe un ginere… Doar că s-a umplut camera de aburi. Cred că avea patruzeci şi patru de grade, aşa de bolnav era. A murit repede. Îl rugasem, că eu mai aveam mult de stat acolo, îl rugasem:: Gaci, eu nu ies viu de aici. Îţi dau o scrisoare să i-o duci mamei. Şi am pregătit scrisoarea. Când a murit, i-am strecurat-o în buzunar. I-am spus: Ia-o cu tine şi dă-i-o mamei acolo unde e, că şi ea trebuie că a murit… O să vă întâlniţi undeva.”

Acordurile cântecelor lui compuse în închisoare s‑au întors de mult la Shkodra, deşi Gaci n-a mai revenit niciodată. Ele i-au supravieţuit, căci colegii de la Burrel le-au învăţat şi le-au răspândit peste tot. Iar unul dintre acestea, “Părul tău creţ”, a fost cel mai iubit dintre ele. Ahmet Kopliku, unul dintre deţinuţi, i‑a transmis textul şi notele acestui cântec lui Shyqyri Elezi, un alt cântăreţ shkodran, care l-a cântat şi l-a făcut cunoscut la nunţi şi petrecerile de familie. În felul acesta cântecul s-a răspândit în oraş şi a fost cântat clandestin în anii regimului comunist, ocupând repede un loc fruntaş pe lista serenadelor şi cântecelor de petrecere din Shkodra. Acolo unde se mai cântă şi azi, cu aceeaşi pasiune cu care l-a cântat, între zidurile închisorii, tânărul său creator, cel cu care viaţa a fost atât de nedreaptă: Gaci Çuni.

Traducerea în limba română: Mira Skënderi

Series Navigation << Dragoste la prima vedereVase de ceramică ilire descoperite în regiunea Durrës >>