Primul număr al revistei „Albanica” a fost lansat la București

Share

Asociația Liga Albanezilor din România a lansat primul număr al revistei cultural-științifice Albanica la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Marți, 12 februarie, numeroși membri și simpatizanți ai organizației au umplut până la refuz spațiul de conferințe al muzeului, pentru a saluta acest nou proiect al ALAR.

Deputatul Bogdan-Alin Stoica a mulțumit tuturor prietenilor ALAR

La eveniment a fost prezent și deputatul minorității naționale albaneze din România, domnul Bogdan-Alin Stoica. În cuvântul de deschidere, domnia sa a adresat felicitări colectivului redacțional și, în primul rând, domnului Dr. Luan Topciu, redactorul-șef al publicației. Deputatul Stoica le-a mulțumit tuturor celor prezenți la eveniment și s-a declarat impresionat de numărul mare de prieteni ai ALAR care au răspuns invitației de a ne fi alături la începutul acestui nou drum. De asemenea, reamintind că anul acesta ALAR împlinește douăzeci de ani de la înființare, domnul Stoica și-a exprimat recunoștința față de fondatori și față de toți cei care și-au adus aportul la dezvoltarea organizației în aceste două decenii.

Albanica – un nou capitol în viața organizației

Directorul executiv al ALAR, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, a făcut o scurtă prezentare a conceptului care stă la baza apariției revistei Albanica. Publicația își propune, pe de o parte, să aducă sau să readucă în atenția publicului din România texte clasice din literatura română și albaneză, precum și texte de referință privitoare la istoria comunității albaneze din România și la relațiile româno-albaneze; pe de altă parte,  Albanica va găzdui articole și studii cu caracter cultural-științific din domenii precum: istorie, filologie, lingvistică, artă, spiritualitate, antropologie, filosofie etc. Așadar, spre deosebire de revista lunară Drita / Lumina, al cărei profil este unul generalist, Albanica va oferi trimestrial celor interesați posibilitatea de a aprofunda teme privitoare la cultura și civilizația albaneză. În același timp, Albanica rămâne deschisă și unor teme mai largi, referitoare la întregul context balcanic.

Dr. Luan Topciu a prezentat și conținutul primului număr al revistei

Redactorul-șef al revistei, Dr. Luan Topciu, a evocat proiectul lui Anton Balotă, care în anul 1936 a publicat, ca dedicație pentru Nicolae Iorga, un volum intitulat Albanica, ce se dorea a fi doar începutul unei serii mai ample. Din păcate, proiectul lui Anton Balotă a luat sfârșit chiar după acest prim volum, astfel încât revista ALAR care pornește acum la drum poate fi considerată o reluare a acestor eforturi, pe noi coordonate, mult mai cuprinzătoare. Domnul Topciu a făcut o prezentare a primului număr al revistei Albanica, mulțumind totodată și colaboratorilor din România și din Albania – dar și din alte părți ale globului.

Evenimentul s-a încheiat cu un recital de muzică albaneză, susținut de către Florentina Barbu și Daniel Berteșteanu, care, la fel ca de fiecare dată, au încântat publicul prezent.

Joi, 14 februarie, cu începere de la ora 11:00, revista Albanica va fi prezentată și publicului constănțean. Lansarea celui dintâi număr va avea loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.