Primul „Maestru al Arhitecturii”, un fost deţinut politic

Share

Cine este Maks Velo şi prin ce rămâne în istoria culturii din Albania

Asociaţia Arhitecţilor din Albania a decernat, la începutul lui ianuarie 2019,  Premiul „Maestrul Arhitecturii“ renumitului artist Maks Velo, în vârstă de 84 de ani, cunoscut ca autor al unor importante edificii din Albania.

Evenimentul, primul de acest gen, este circumscris „Festivalului de arhitectură albaneză modernă” şi este un proiect cultural important ce doreşte să eviden­ţieze tradiţia şi tendinţele acestei arte în Albania. Pentru cei care nu au vizitat Tirana, Vlora, Korcea, Shkodra şi alte oraşe, sau pentru albanezii bătrâni din România care nu au fost niciodată în patria strămoşilor lor, ne vedem obligaţi să le spunem că chipul ţării-mamă a suferit transformări inimaginabile şi evocăm aici noile construcţii în stil occidental, lăcaşurile de cult, sediile de companii, străzile, muzeele etc., păstrându-se şi restaurându-se, în acelaşi timp, obiectivele de patrimoniu ori vechile bazaruri ale urbelor. În acest curent de modernizare a Albaniei s-au aflat proiecte precum Catedrala Ortodoxă şi Marea Moschee din Tirana, Opera Naţională etc., dar să nu uităm, desigur, şi reabilitarea blocurilor comuniste cărora le-a fost “reparat” şi schimbat machiajul gri-cenuşiu în cele mai îndrăzneţe culori, de la albastru, galben şi roşu, până la verde, portocaliu şi violet.

Albania se modernizează. Albania se înnoieşte. Ritmul acestui proces este accelerat şi  aproape că a devenit un fenomen social şi cultural exemplar pentru o ţară care a făcut un salt de necrezut, de la un stat cu puternice rămăşiţe feudale şi comuniste la unul de secol XXI, comparabil cu multe alte ţări europene care nu au cunoscut totalitarismul şi dictatura.

Arta modernă arestată

În acest context al renaşterii, sigur că arhitectura are un rol esenţial, pentru că ea este cea care dă chip, vibraţie şi echilibru oraşelor menite să te facă să te simţi bine acasă la tine, pe strada ta, la locul tău de muncă sau în lăcaşul de rugăciune. Asociaţia Arhitecţilor a dorit să evidenţieze acest val de înnoire şi a înfiinţat un festival cu premii destinate membrilor breslei. Cel care a inaugurat acest trofeu a fost maestrul Maks Velo, arhitect, sculptor, pictor, literat, cercetător, a cărui activitate s-a întins pe o perioadă de 60 de ani şi a cuprins a doua jumătate a secolului XX şi primele decenii ale secolului XXI.

Născut la Paris, la 31 august 1935, Maks Velo a revenit imediat cu familia în Albania, în oraşul Korcea, unde şi-a petrecut copilăria. În 1957 absolvă Institutul Politehnic din Tirana, Facultatea de Construcţii, devenind inginer, după care s-a specializat în arhitectură, anul 1960 fiind anul primului său proiect. Perioada 1960 – 1973 a fost cea mai prolifică etapă a carierei, când a proiectat hoteluri, şcoli, cinema­tografe, teatre, clădiri rezidenţiale şi parcuri în Tirana. Printre acestea se află Parcul Lacului artificial, şcoala „Emin Duraku”, hotelul „Arbana”, cinematograful Lapraka, Uzina mecanică etc. Din păcate, în anii aceia, libertatea de creaţie nu trebuia lăsată să zburde necontrolat. Era obligatoriu să fie modelată conform ideologiei şi tiparelor comunismului, iar în 1973 Velo este arestat şi condamnat la zece ani de închisoare pentru tendinţe moderniste în artă şi propagandă antiregim, moment în care îi sunt dis­truse 250 de schiţe. Pedeapsa şi persecuţia au continuat până în 1991, timp în care a fost trimis ca muncitor într-o fabrică de material abraziv, iar când Albania s-a eliberat de dictatura comunistă, Maks Velo a fost declarat nevinovat de Înalta Curte de Justiţie, el putându-şi relua activitatea artistică. Alături de creaţiile arhitecturale, este autorul mai multor volume literare şi de specialitate, printre care „Capul tuns”, „Paltonul din închisoare”, „Sacul de puşcărie”, „Arhitectura paralelă, „Viaţa mea în imagini”, „Timpul antisemn”, „Betonarea democraţiei”, „Vieţi paralele” (105 documente din arhiva Securităţii de Stat), „Desene de arhitectură populară albaneză”, „Grafica realismului socialist din Albania”, „Sculptura realis­mului socialist din Albania şi Sculptura din Europa”, „Maica Tereza” (desene), „Pastel”, „Spaţiu” etc.

„Viaţa mea în imagini”

Şi în România, arta, precum şi celelalte domenii ale activităţii umane, nu aveau cum să se sustragă controlului Partidului, care impunea un nou stil, standardizat: „Realismul socialist”. Aceasta însemna o supunere umilitoare la cerinţele şi interesele Partidului care deţinea monopolul asupra adevărului şi înţelegerii realităţii, iar originalitatea, libertatea de expresie sau creativitatea erau aspru pedepsite. Aşa au fost impuse portretele oficiale omagiale (deşi unii artişti o făceau voluntar, dintr-un interes meschin de parvenire), subiectele cu ţărani, muncitori-supereroi, ilustrarea realizărilor epocii socialiste etc., concomi­tent fiind sugrumate abstracţionismul şi tot ce însemna aliniere la arta modernă. Era victoria socia­lismului împotriva artei de ficţiune, libertăţii şi autono­miei estetice a fiecărui artist, era victoria sistemului comunist împotriva occidentului şi artei lui “deca­dente”. Pentru exemplificare, reamintesc un articol plin de mânie proletară al lui Sorin Toma, „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, din ianuarie 1947, publicat în Scînteia, la adresa lui Tudor Arghezi: „Cu un urît mirositor vocabular, Arghezi nu face în poezie decât ceea ce a făcut Picasso în pictură, introducând ca material artistic excremen­tele”.

Într-un regim mai opresiv şi mai sălbatic decât la noi a trăit şi creat Maks Velo, şicanat şi închis pentru „vina” de a trăi şi a se exprima ca un om liber. Însă, după 1991, cariera lui a cunoscut o traiectorie ascendentă, fiind invitat de ministerele de Externe şi Culturii din Franţa să lucreze la Centrul Artelor Efemere din Paris, să susţină numeroase conferinţe despre drepturile omului în Polonia, Slovenia, Grecia, Kosovo, Franţa, să deschidă numeroase expoziţii (peste 38) în ţară şi în străinătate ş.a. De asemenea, a predat ca profesor-invitat la Facultatea de Artă din Minneapolis, Academia de Artă din Poznan, la universităţi din New York, Sankt Petersburg, Roma şi a publicat 14 cărţi, printre care volume de poezie, nuvele, memorii, patru albume cu picturi şi studii despre arta populară şi arta socialistă. Cu un asemenea palmares, Maks Velo îşi merită cu adevă­rat primul titlu de „Maestru al Arhitecturii” albaneze.

Maria Oprea

Series Navigation << Moisi Golemi, nepotul lui SkanderbegTenorul albanez Rame Lahaj, pe marile scene de Operă >>