Ethnos 

„Vin colindătorii, leru-i ler”: Obiceiuri creștinești la Nașterea Domnului

admin
Share
wp-content/uploads/2018/12/coperta-1-209x300.jpg
Revista Drita nr. 21 - decembrie 2018

 

“E vremea colindelor”, a lui Lerui Ler şi a îngerilor ce coboară spre a vesti Praznicul împărătesc. A lui “Ziurel de ziuă” şi a lui „Bună dimineaţa la Moş Ajun”. A săniilor trase „Iarna pe uliţă” şi a clopoţeilor ce cântă „Domnului Doamne”. E vremea colindelor. E vremea când ne spunem luminaţi Crăciun fericit!, Gëzuar Krishtlindjet! (alb.), Merry Christmas! (engl.), Joyeux Noel! (fr.), Buon Natale! (it.), Feliz Navidad! (sp.), Bożego Narodzenia! (pol.), Boldog karácsonyt (ung.), Fröhliche Weihnachten! (germ.), S Rojdestvom! (rus.)… Când facem cozonaci, împodobim bradul, aprindem steluţele „Nopţii sfinte” şi cântăm “O, ce veste minunată!”.

 

Decembrie. Întreaga creştinătate se bucură de sărbătoarea Naşterii pruncului Iisus, iar coruri de  colindători merg din casă în casă pentru a purifica prin cântec familia şi a-i ura belşug şi prosperitate. Este o atmosferă sacră şi solemnă, amplificată de grupurile de copii care recreează simfonia divină a cetelor îngereşti şi a păstorilor ce au vestit Naşterea Domnului, în urmă cu 2000 de ani. Este cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii, unde sălăşluiesc magia, bucuria, mitul, iar cei care fac posibil acest lucru sunt colindătorii şi muzica lor, zurgălăii pluguşoarelor, brazii înstelaţi, darurile, cozonacii, familia reunită. “Aş putea spune că aceste colinde au menirea de a face legătura în fiecare creştin dintre ceea ce înseamnă Divinitate, dintre ceea ce înseamnă Spaţiul Cerimii şi pământ. Practic, noi, muritorii, prin actul sacru al colindatului poate ne raportăm şi ne racordăm cu adevărat la Divinitate”, spune într-un studiu prof. univ. dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog, istoric şi teoretician de artă, membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Românii se mândresc cu aceste ritualuri, recunoscute ca fiind cele mai autentice şi specta­culoase tradiţii de Crăciun şi de sfârşit / început de an, din sud-estul Europei, practicate în forma lor spontană şi neregizată, fără programe instituţionale de supravieţuire. Interpretate cu peste două mii de ani în urmă, în vremea Solstiţiului de iarnă, sub forma unor cântece păgâne ce însoţeau dansurile ritualice ale oamenilor în jurul focurilor şi monumentelor de piatră, colindele au trecut în secolul XXI nealterate major de modernitate, supravieţuind în forma lor consacrată.

Poveştile spuse de cetele de copii sau adulţi – despre Viflaim (Betleem; Betlehem), locul unde s-a născut Hristos (Pe când Iosif cu Maria / Săvârşeau călătoria; / Într-un mic sălaş / Lângă-acel oraş / S-a născut Mesia.), despre magi şi păstori (Hristos se naşte, Domnul coboară, / Îngerii cântă, magii Îl adoară, / Păstori aleargă, ieslea-nconjoară / Mari minuni se întâmplară.), despre misterul stelei călăuzitoare (Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua străluceşte / Şi lumii vesteşte.) etc. – reproduc în miniatură o Biblie versificată, amintind creştinilor de miracolul Naşterii lui Mesia „mititel, înfăşăţel, în scutec de bumbăcel“ şi de prezenţa permanetă a lui Hristos printre noi. Ca urmare, frumuseţea tradiţiei i-a inspirat pe marii noştri scriitori să creeze ei înşişi colinde laice,  printre aceştia aflându-se Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coşbuc, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic ş.a.

 

Albania, fără ritualul colindatului din casă în casă

„În Albania nu se colindă ca în România”, mi-a spus un muzician albanez. Este imposibil, mi-am zis, într-o ţară cu populaţie creştină să nu existe aceste urări cântate, de spor, de bun an agricol şi de alungare a duhurilor rele. Nu sunt, nu ca în România, totuşi există un colind de Crăciun – Krishti i Vogël – care celebrează naşterea lui Iisus Hristos şi înseamnă Hristos cel Mic care ne-a miruit astăzi. Populaţia Albaniei este alcătuită din musulmani şi creştini, însă Crăciunul aici este unic, deoarece comunităţile confesionale celebrează cu un entuziasm aproape egal această sărbătoare, invitându-se reciproc, cu respect şi prietenie, la praznicele lor de peste an. Anumite colinde sunt cântate de coruri bisericeşti, în special în zona Korcea, iar copiii interpretează, la şcoală, cântece celebre de Crăciun ca Let it Snow!, Silent Night, Jingle Bell sau Santa Claus Is Coming To Town, în traducere, desigur. Dar nu există ritualul colindatului din casă în casă şi toată panoplia de obiceiuri a românilor. Este vorba, în fapt, despre istoria unui popor care a îndurat multe suferinţe de-a lungul secolelor, de la ocupaţia otomană până la interzicerea religiei de către regimul comunist, fenomene care au anulat şi estompat tradiţiile creştine. Cu toate acestea, vechile tradiţii religioase ce au rezistat ascunse în sufletele oamenilor au reuşit să construiască un climat de respect reciproc şi de colaborare între diferitele religii reînviate în prezent, ale Albaniei.

 

Colindatul la aromânii din Albania

În Albania, în afară de Korcea, acest obicei (al colindelor) nu este practicat.

Aromânii practicau colindatul din vechime. Asta se dovedeşte prin colindele folclorice aromânesti. De la sfârşitul sec.19, moment când s-a înfiinţat şcoala românească la Korcea, s-au cântat şi colindele româneşti. Asta se întâmpla şi în satele din regiunea Korcei: la Moscopole, Pleasa, Sipska, Dishnica, Nicea, Llenga, Grabova etc. După 1991, am început să-i învăţ pe copiii din cartierele aromânesti din Korcea, când veneam de Crăciun acasă /din România, n.n./, cântecele Moş Crăciun, Astăzi s-a născut Hristos, Iată vin colindători, O ce veste minunată, Cerul şi pământul şi altele. Le-am cântat, colindând prin casele noastre, dar şi la sala de concert a Teatrului şi la Catedrala din centrul oraşului. Bineînţeles, copiii care stăteau în faţă ţineau sus şi steaua, iar concetăţenii noştri albanezi se exprimau cu respect: Uite ce frumos cântă vlahii! În primii ani, bătrânele noastre, care terminaseră şcoala română, au rămas surprinse şi cântau împreuna cu noi, duios, fără să-şi ascundă emoţiile şi câteva lacrimi.

În trecut, colindatul a fost practicat aici şi de către albanezii creştini, dar fără stea. Ca şi noi, grupuri de copii, dar şi Corul ‘’Lyra’’, se duceau mai ales să colinde pe la casele celor bogaţi. Corul „Lyra’’, cam de fiecare dată în ultimii ani, dă un program de colinde de Crăciun. Lumea stă şi ascultă în faţa catedralei chiar şi dacă este ger afară.

Prof. Pandi Bello, Korcea

 

Dies Natalis, Solis invicti

Sărbătorile dedicate Solstiţiului de iarnă şi praznicului Naşterii lui Hristos încep odată cu intrarea în postul Crăciunului (15 noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). În această perioadă fastă, există credinţa că oamenii sunt toţi egali şi că, de la Crăciun până la Sfântul Ioan, lumina nu trebuie să se stingă, iar poarta nu trebuie încuiată, ele fiind simbolurile omeniei şi respectului pe care le implică acest timp sacru. Este şi semnul aşteptării colindătorilor, cărora gazdele le oferă în primul rând colaci ce întruchipează vechile obiceiuri precreştine, de adorare a soarelui învingător şi, în egală măsură, ei reprezintă trupul lui Hristos, cel care se naşte. Sigur, la oraş, răsplata colindătorilor în bani a pervertit oarecum forma originară a obiceiului. Diversitatea foarte mare a colindelor româneşti – de fată, de băiat, de negustor, de tineri însurăţei, de logodiţi, de plecare din casă, de zori, de doliu, cu ursul, capra, cu mască, cosmogonice, mito-religioase etc. – fac ca acest ritual fascinant să fie una dintre cele mai bogate şi mai frumoase tradiţii din sud-estul Europei. Ca dovadă, UNESCO a decis să introducă în lista Patrimoniului cultural imaterial Colindatul românesc în ceată bărbătească, în anul 2013. Pentru creştinii din lumea întreagă, colindele sunt unele dintre cele mai trainice şi vii legături ale credinţei întru Hristos-Domnul.

 

„Colindiţa nu-i mai multă,  / Să trăiască cine-o-ascultă. / Sus la ceruri o-nălţăm / Şi la gazde o-nchinăm”.

 

Maria Oprea

Series Navigation<< Hai-hui prin Balcani (2): De la Korcea la Durrës, pe valea Shkumbinului