In memoriam: Gelcu Maksutovici (1931-2018)

Share

S-a stins din viaţă, la mijlocul lunii decembrie, dr. Gelcu Maksutovici, istoric şi lider al comunităţii albaneze din România. Licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 1956 şi doctor în istorie (1980). Inspector general la Departa­mentul Cultelor. Şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie a României. Director al ziarului Albanezul, prima publicaţie a comunităţii albaneze de după 1990. Din acelaşi an, preşedinte fondator al Uniunii Culturale a Albanezilor din România. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este autorul primei istorii a comunităţii albaneze din ţara noastră, publicată în 1992. A mai publicat Despre Albania şi albanezi (1995), Studii şi documente despre istoria albanezilor din România (1998), Sub semnul vulturului (2001) ş.a., precum şi un număr impresionant de articole şi comentarii privind istoria poporului albanez. A fost cel care a mobilizat, după 1990, comunitatea albaneză din România, liderul care a organizat – în perioada 1990-2000 – numeroase evenimente culturale şi istorice pe marginea relaţiilor româno-albaneze.

Marius Dobrescu

Series Navigation<< Despre Sofia și Wilhelm de WiedMedalion din perioada lui Ali Pașa >>