Catedralele Naţionale din Bucureşti şi Tirana – capete de pod ale rugăciunii comune peste timp şi spaţiu

decembrie 22, 2018februarie 3, 2019 admin

wp-content/uploads/2018/12/coperta-1-209x300.jpg

Revista Drita nr. 21 - decembrie 2018

Popoarele român şi albanez au o istorie asemănătoare: se trag din cele mai vechi popoare ale Europei, seminţele încreştinării au fost sădite prin predică apostolică, au trecut prin perioade similare de afirmare statal-feudală, de luptă antiotomană şi ocupaţie/dominaţie turcească, redeşteptare naţională, comunism şi libertate post-comunism.

Dacă în anii postbelici, în România bisericile au fost persecutate, iar în Albania (primul stat ateu din lume, declarat în anul 1967) a fost interzisă orice manifestare a vreunei credinţe religioase, în ambele state credinţa s-a manifestat puternic după căderea dictaturilor… Iar dacă, în istorie, spaţiul balcanic post-bizantin, formele de exprimare arhitectonică a trăirii religioase au fost modeste, nu după aspiraţii, ci după cum au fost vremurile, ultimul sfert de veac a creat, în ambele ţări, premisele afirmării credinţei şi prin ridicarea unor catedrale naţionale, atât din nevoi liturgice, cât şi ca simbol naţional.

Catedrala din Tirana a fost construită pe locul unei biserici demolate de comunişti în anul 1967. Are hramul Învierea Domnului şi este un simbol al redeşteptării naţionale, al recunoştinţei faţă de eroii neamului şi al unităţii naţionale (un loc aparte avându‑l diaspora creştină albaneză, care a făcut posibilă ridicarea ţării în ultimii ani). Construirea catedralei a durat opt ani, iar finalizările încă doi ani, fiind sfinţită în data de 1 iunie 2014, de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic, însoţit de un sobor de întâi stătători ai Ortodoxiei, între care a fost prezent şi Preafericitul Daniel, Patriarhul României. Tipul catedralei este rotonda, iar bolta acoperişului, în formă cruciformă, trimite la ideea că Sfânta Cruce pecetluieşte veşnicia. Întreg ansamblul cuprinde catedrala, un paraclis, clopotniţa, sediul Sfântului Sinod, un centru cultural, biblioteca şi sala de lectură, amfiteatrul, muzeul, sala de conferinţe, spaţiul pentru expoziţii, spaţiul de activităţi pentru copii etc.

În Bucureşti, după mutarea capitalei ţării şi, implicit, a mitropoliei de la Târgovişte, mânăstirea lui Constantin Şerban Basarab, aleasă provizoriu ca sediu mitropolitan, a răspuns cu greu cerinţelor tot mai mari ale unei mitropolii (administraţie, seminar, şcoală de cântăreţi, tipografie, ateliere de obiecte bisericeşti etc., care, din lipsa spaţiului, mai toate au fost înfiinţate în alte locuri; de exemplu, atelierele funcţionau în loc. Popeşti-Leordeni). După câştigarea independenţei (1877-1878), în vremea domnitorului Carol I, proclamarea Regatului României (1881) şi recunoaşterea autocefaliei bisericeşti (1885), problema unei catedrale se pune stringent, nici una dintre cele peste o sută de biserici bucureştene neputând cuprinde mulţimea adunată la slujbele solemne prilejuite de atâtea momente importante din viaţa Ţării.

Mihail Eminescu şi Ioan Slavici au fost susţinătorii construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului, iar ideea a fost îmbrăţişată cu entuziasm, astfel că în anul 1884, s-a alocat un fond de 5.000.000 lei aur (5% din bugetul statului) pentru catedrală. Dar amânarea începerii lucrărilor a dus la schimbarea destinaţiei fondului (a fost folosit pentru construirea de şcoli, în anii 1892 şi 1898). După Războiul de Reîntregire (1916-1919) şi ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie (1925), catedrala avea să devină, nu doar un simbol al independenţei, ci şi al unităţii de Neam. Neînţelegerile asupra locului amplasării şi criza economică au făcut ca ridicarea ei să se tot amâne.

În anii comunismului nu se mai putea pune problema catedralei, dar după 1989, s-a afirmat din nou necesitatea construirii ei, ca simbol al independenţei şi unităţii de Neam şi al jertfei române anticomuniste, care să fie totodată şi loc de rugăciune pentru toţi cei care s-au jertfit de-a lungul timpului, în vreme de pace sau de război, eroi, ostaşi şi luptători, căzuţi pe câmpul de onoare, în lagăre, în munţi şi în închisori, pentru apărarea Patriei şi a Credinţei strămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea noastră.

La 25 Noiembrie 2018, în anul centenar al unităţii naţionale, a fost sfinţită noua Catedrală de către Patriarhul ecumenic, Bartolomeu I, alături de Preafericitul Părinte Daniel şi un numeros sobor de ierarhi. Ridicată în opt ani, Catedrala este amplasată în Dealul Spirii, locul martirajului multor biserici în anii comunismului (Spirea Veche, Albă Postăvari şi Izvorul Tămăduirii demolate, iar Mihai Vodă şi Schitul Maicilor translate sute de metri), ansamblul său fiind format din biserică, spaţii administrative, spaţii muzeale, sală multifuncţională, spital etc.

Hramurile Catedralei sunt Înălţarea Domnului (praznic împărătesc, consacrat încă din 1920 amintirii jertfelor de sânge ale eroilor români, nefiind întâmplător faptul că prima slujbă oficiată în Catedrală a fost parastasul pentru eroii Neamului din toate timpurile) şi Sfântul Andrei (cel dintâi apostol chemat de către Mântuitorul la propovăduire, încreştinătorul şi ocrotitorul României).

Astfel că, cele două catedrale naţionale, din Tirana şi Bucureşti, cu hramurile Învierii şi Înălţării Domnului, închinate memoriei eroilor şi simboluri ale redeşteptărilor naţionale, sunt jertfe aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra popoarelor noastre şi, totodată, lăcaşuri de împreună rugăciune şi de apropiere între cele două popoare.

***

Cu prilejul slăvitului praznic al Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos urăm tuturor cititorilor revistei Drita (Lumina) linişte sufletească, nădejde şi pace, iar noul an, 2019, să fie plin de bucurii şi împliniri duhovniceşti!

Pr. Gruia-Mihail Zamfirescu

bis. Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, Bucureşti

(Pentru realizarea acestui articol, am folosit date publicate de dl Nicolae Şt. Noica, în lucrarea Catedrala Mântuirii Neamului – începutul împlinirilor, Basilica, 2012, colecţiile revistei Prietenul Albanezului/Lumina (Drita) şi cotidianului Lumina).

Series Navigation<< „Immersive theater” la Bunk’Art 1: reconstituirea prin joc a unei epoci tristeO valoroasă lucrare despre românii sud-dunăreni >>