Expoziție de fotografie: Ardian Fezollari – „Albania, poetica spațiului”

Share
Albania, poetica spațiului

La data de 18 decembrie 2018, cu ocazia Zilei Minorităților Naționale din România, în centrul Capitalei, la Galeria Galateca (Str. C.A. Rosetti nr. 2-4, Sector 1 București), ora 18:30, Asociația Liga Albanezilor din România organizează expoziția de fotografie „Albania, poetica spațiului” a fotografului albanez, Ardian Fezollari.

Fotograful albanez, Ardian Fezollari, este un „poet” al peisajului. Trăind lângă lacul Ohrid, (la Pogradec/Albania) cu denumirea antică Lihnida (lacul luminii), de altfel, cel mai vechi și spectaculos lac din Balcani, artistul a produs cele mai valorase fotografii cu acest lac, urmărind toate nuanțele cromatice, cu tandrețe și participare. În această expoziție se pot identifica câteva ipostaze: fotografia de peisaj, cu trăsături impresioniste, cea cu detalii din lumea vegetală, lucrările concentrate pe anotimpul iernii, surprinzând, în speță, zăpada, configurațiile neașteptate, structuri de fragmente cu ape înghețate, gheață, stuf și, nu în ultimul rând, fotografia alb-negru. Într-o serie de expoziții, Ardian Fezollari a adus formule provocatoare, abstracte alb-negru, neconvenționale, stilizări ale formelor, sugerând un alt tip de abordare, propriu, care poate fi tradusă prin „Poetica spațiului”. În toate lucrările din această expoziție putem distinge vocația sa pentru peisaj, spațiu în aer liber, pentru extinderi în planuri orizontale largi, pentru a captura linia de întâlnire dintre lac și munte, dintre lac și mal etc.

Prin fotografia sa, Ardian Fezollari dorește să împărtășească bucuria pe care o simte în dialogul său cu natura, în special cu lacul, care este și principala propunere tematică. Indiferent față de tematica socială și politică, pe artist îl interesează semnele primordiale, generoase ale naturii și sentimentele mărețe ale omului fața de natură. El rămâne un artist impresionist, acaparat de variațiile luminii în spațiu, de configurațiile create de lumină, apă, vegetație, relief, cu toată simfonia de tonuri și culori, umbre, pete ale copacilor și plantelor, în anotimpuri diferite, în diferite momente ale zilei, amurgul și dimineața etc. Totul este un joc constant, pe care autorul îl urmărește cu insistență și curiozitate nesecată.

Ardian Fezollari s-a născut pe 27 martie 1968 la Pogradec, Albania. A absolvit Academia de Poliție și este specializat în știința criminalisticii. Pasiunea vieții sale rămâne arta fotografică, pe care o dezvoltă încă din adolescență.
Este fondatorul expoziției și concursului național de fotografie din Albania „Zilele fotografiei”, care se organizează în fiecare an în orașul Pogradec din 2001.
Prima expoziție personală a avut loc în anul 1994. A participat la toate edițiile concursurilor de fotografie naționale și internaționale, precum Marubi, Focus, Gjon Mili.
A deschis numeroase expoziții în diferite țări: Macedonia, Grecia, Bulgaria, România, Austria, Germania, Egipt, SUA etc. Expoziția „Albania – poetica spațiului” este cea de-a doua expoziție în România. Prima expoziție a fost deschisă la București în 2001.
Ardian Fezollari a publicat câteva albume personale cu fotografii. Lucrările sale au fost folosite pentru calendare, coperţi de reviste, cărți poștale etc. A câștigat câteva premii naționale.