ALAR a sărbătorit Centenarul la Craiova

La festivitățile organizate la Craiova, cu prilejul Zilei Naționale a României și al Centenarului Marii Uniri, a participat și o delegație a Asociației Liga Albanezilor din România, condusă de deputatul Bogdan-Alin Stoica. În Cetatea Băniei, manifestările au început în dimineața zilei de 1 decembrie, cu ceremonialul militar-religios specific. Reprezentanții ALAR au depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan-Cuza, cel dintâi conducător al Principatelor Române Unite, și au asistat alături de oficialii locali și centrali la parada militară și la spectacolul organizat de Primăria Municipiului Craiova.

De la ora 13.00, în sala de consiliu a Primăriei a avut loc proiecția filmului Marea Unire – România, la 100 de ani, un documentar realizat de Agerpres, care spune povestea Unirii prin ochii oamenilor și care invită, totodată, la o reflecție pe tema teritoriilor românești care nu se mai află astăzi în componența statului român, precum Basarabia și Bucovina de nord.

Ceremoniile de la Craiova s-au încheiat după ora 18.00, prin retragerea cu torțe a militarilor, dar seara a continuat cu un spectacol muzical extraordinar găzduit de Sala Polivalentă și intitulat „Unirea cea Mare”.