Ziua Naţională a Alfabetului şi a Congresului de la Manastir

Articol publicat în revista DRITA - nr. 20, noiembrie 2018

Data de 22 noiembrie reprezintă o sărbătoare naţională importantă înscrisă în calendarul zilelor solemne celebrate în Albania. În urmă cu 110 ani, Congresul de la Manastir a hotărât standardizarea alfabetului albanez, în timpul conferinţei care s-a desfăşurat între 14 şi 22 noiembrie 1908. Astfel, această zi a devenit Ziua naţională a alfabetului pentru Albania şi diaspora. Un an mai târziu, apărea revista de limbă şi literatură albaneză „Diturija” (Cunoaşterea), editată de Mid’hat Frasheri, cunoscut ca Lumo Skendo, preşedintele acelui Congres.

Astăzi, la aniversarea a peste un secol de la publi­carea primelor numere ale acestui periodic, Biblioteca Naţională din Tirana a hotărât să tipărească două volume comprimate ale revistei lui Frasheri, fiind considerată patrimoniu lingvistic, cultural şi literar de referinţă. Prin conţinutul ei, „Diturija” reprezintă sim­bioza dintre cunoaştere, educaţie şi dragostea de ţară şi poate conecta individul de azi la valorile universale ale lumii veacului trecut, s-a spus la eveni­mentul aniversar desfăşurat la Biblioteca Naţională.

Înaintea Congresului susţinut în localitatea Manastir (actuala Bitola din FYR Macedonia), limba albaneză folosea o combinaţie din mai multe alfabete distincte, plus un număr de sub-variante. Limba vorbită, lipsită de o formă literară şi de un alfabet recunoscut, i-a făcut pe albanezi să aleagă între alfabetele latin, chirilic sau arab, fiecare având susţinătorii lui, orientaţi diferit din punct de vedere politic sau religios. Participanţii la Congres, în frunte cu Mid’hat Frasheri, erau personalităţi importante ale vremii care-i reprezentau pe albanezii din Balcani şi din diaspora. În total, cincizeci de delegaţi din 23 de oraşe şi comune, precum şi din asociaţii culturale şi patriotice s-au aflat la Manastir. Printre ei, Gjergj Fishta, Ndre Mjeda, Sotir Peçi, Shahin Kolonja şi Gjergj D. Qiriazi. Aceştia au decis că alfabetul albanez şi ortografia lui ar trebui să fie fonemice şi au propus utilizarea a trei alfabete distincte: alfabetul Stamboll (turco-otoman, folosit în Imperiu), alfabetul Bashkimi (cu litere latine) şi alfabetul Agimi, de ase­menea cu foneme latine. După îndelungi dezbateri, au hotărât în unanimitate să adopte utiliza­rea alfa­betului Bashkimi ca standard al alfabetului albanez, înţelegând prin asta importanţa unităţii de scriere a limbii albaneze. Gjergj Fishta (poet şi dramaturg albanez) a spus atunci: “Nu am venit aici ca să iau apărarea unuia sau altuia dintre alfabete, am venit pentru a fi uniţi şi a adopta acel alfabet pe care Congresul îl consideră cel mai util pentru ridicarea poporului”.

Cu toate acestea, Congresul nu a reuşit să aleagă doar un singur alfabet şi a optat pentru o soluţie de compromis, adică folosirea alfabetului Istanbul şi Bashkimi, cu unele modificări pentru a reduce dife­ren­ţele dintre ele, însă “Stambollul” a scăzut ca pondere şi a dispărut în anii următori, “Bashkimi” rămânând până în ziua de azi alfabetul oficial al limbii albaneze. Sunt anii Renaşterii Naţionale şi ai câşti­gării Independenţei Albaniei, dobândită şi cu ajutorul acestui alfabet cu caractere latine, care a fost considerat un pas important în unificarea albaneză. Sigur, au existat unele opinii şi preocupări contradic­torii din partea unor musulmani şi clerici albanezi care, împreună cu guvernul otoman, preferau un alfabet bazat pe arabă, pentru că albanezii repre­zentau cea mai mare comunitate musulmană din partea europeană a imperiului (exclusiv Istan­bulul). Otomanii chiar au luat măsuri de reprimare a naţio­nalismului albanez, care au dus la revoltele din 1910 şi 1912, ani care anunţau sfârşitul Imperiului, prin Revoluţia Junilor Turci, a Războaielor Balcanice şi a victoriei forţelor aliate din Primul Război Mondial.

Congresul de la Manastir reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale culturii şi istoriei poporului albanez – după Liga de la Prizren (orga­nizaţie politică, înfiinţată la 5 ianuarie 1877, care a militat pentru autonomia de sub dominaţia oto­mană), iar semnificaţiile lui sunt celebrate în mani­festări festive şi în lecţii predate copiilor şi studenţilor.

Maria Oprea