Pastila pentru suflet: Sfântul Grigorie Palama – Arhiepiscopul Thesalonicului

Articol publicat în revista DRITA - nr. 20, noiembrie 2018

Sfântul Grigorie Palama s-a născut în anul 1296, în cetatea Constantinopolei – a doua Romă, într-o familie evlavioasă. Tatăl său, Constantin, care ocupa o dregătorie importantă pe lângă împăratul Andronic al II-lea, a murit de tânăr, iar cei cinci copii ai săi, între care şi Sf. Grigorie, au intrat sub tutela împăratului.

Atunci când, datorită vârstei fragede, nu putea să înveţe aşa cum şi-ar fi dorit, Sf. Grigorie s-a hotărât ca, înainte de începerea studiului, să facă trei metanii mari şi o rugăciune în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Era începutul bun al unui lung şir de nevoinţe autoimpuse, care îl vor ajuta să se numere între teoreticienii adâncirii în rugăciune, bazaţi pe propria practică.

La vârsta de 20 de ani, când stăpânea ca nimeni altul învăţătura superioară a timpurilor sale şi când toată lumea îl considera vrednic de un post înalt în administraţia imperială, Sf. Grigorie se retrage în monahism, la mânăstirea Vatopedu din Sfântul Munte. Căutând liniştea, ajunge apoi la Marea Lavră, de unde se retrage la schitul Glossia, unde deprinde practica rugăciunii inimii. Era atât de absorbit de trăirea în rugăciune, încât o dată şi-a înfrânt somnul timp de trei luni de zile, acceptând doar mici răgazuri de odihnă, după ce lua masa, pentru a nu strica rânduiala firii.

În 1326, din cauza pericolului unei invazii turceşti, Sf. Grigorie, însoţit de un grup de 12 monahi, au plecat din Sfântul Munte la Salonic. Aici a fost hirotonit preot (ieromonah), stabilindu-se la Veria, lângă Salonic, într-un mic schit. Stătea retras în rugăciune cinci zile pe săptămână, iar sâmbăta şi duminica slujea şi predica, spre mângâierea multora, care veneau să îl asculte.

Deceniile al patrulea şi al cincilea ale secolului al XIV-lea au fost deceniile disputelor teologice cu Varlaam de Calabria. Acesta venise în Constanti­nopole unde, după ce a scris despre purcederea Duhului Sfânt doar de la Tatăl – dar într-o manieră care dădea loc de interpretări catolice, stârnind astfel neîncrederea în adevărul credinţei sale, a primit răspuns prompt prin scrierile Sf. Grigorie. Varlaam mută disputa, atacând şi ridiculizând mişcarea isihastă, din care nu înţelesese nimic. Sf. Grigorie publică atunci „Triade întru apărarea sfinţilor isihaşti” (1338) şi alcătuieşte o scrisoare în care argumen­tează poziţia isihastă, „Tomul aghioritic” (1341) – care va fi semnat de toate căpeteniile Sfântului Munte. În aceste lucrări se demonstrează putinţa omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu prin energiile Sale necreate (emanând de la esenţa Sa, necreată deasemenea, de nepătruns pentru noi) şi, în exerciţiile sale de adâncire în rugăciune, de a-L vedea ca pe o lumină, diferită şi mai presus de cea solară (precum cea văzută de ucenici pe muntele Taborului, la Schim­barea la Faţă a Mântuitorului, sau cea văzută de Sf. Pavel, pe drumul Damascului, atunci când a avut loc convertirea sa).

În primăvara anului 1341 are loc un sinod, la Constantinopole, unde Sf. Grigorie se confruntă cu Varlaam, apărând şi explicând practica isihastă. Sinodul îi dă dreptate Sf. Grigorie, Varlaam trebuind să se retragă în Calabria. Dar, departe de a se fi încheiat, disputele vor continua între cele două tabere de susţinători. În 1344, Sf. Grigorie este închis, acuzat fiind de tulburarea păcii în Biserică, pentru ca după patru ani să fie eliberat şi, mai mult, întronizat arhiepiscop al Thesalonicului. În 1351, un Sinod ţinut în biserica Vlaherne apără solemn poziţia isihastă, împotriva noilor tulburări.

Sfântul Grigorie este chemat la Domnul în data de 14 Nov. 1359, iar după numai nouă ani (caz rar în Ortodoxie) este canonizat, sfintele sale moaşte fiind păstrate în biserica din Salonic. Prăznuirea sa se face în fiecare an la data de 14 Noiembrie şi în a doua duminică din Postul Sfintelor Paşti (după Duminica Ortodoxiei).

Pr. Gruia-Mihail Zamfirescu
bis. Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, Bucureşti