“Istoria antică a poporului şi a limbii albaneze”. Ilirii şi pelasgii

Articol publicat în revista DRITA - nr. 20, noiembrie 2018

Biblioteca din Vlora a găzduit, în luna octombrie, un simpozion cu o temă de interes pentru toţi cei preocupaţi de originile străvechi şi de noile studii ştiinţifice apărute recent în domeniu: “Istoria antică a poporului şi limbii albaneze”.

Diverşi istorici, cercetători şi arheologi din Albania, Kosovo, Turcia şi Europa au discutat despre vechi­mea şi descendenţa limbii albaneze, axându-se în general pe teoriile care-i privesc pe iliri şi legăturile acestora cu albanezii actuali. Majoritatea lectorilor au subliniat importanţa unui asemenea demers în cercetarea lingvistică din Albania pentru identificarea surselor şi valorilor care au influenţat limba albaneză. Deşi dezbaterile asupra acestui subiect îndelung studiat ani de zile nu s-au încheiat şi “nu se vor termina niciodată”, a spus Vilma Bello, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Umaniste din cadrul Universităţii „Ismail Qemali” din Vlora, ele arată însemnătatea pe care o au astfel de întâlniri acade­mice pentru identitatea limbii albaneze. Prof.dr. Luftulla Peza a vorbit despre contribuţia lui Nermin Vlora (1921-2004) în problema idiomurilor albaneze, precizând: “A fost prima erudită din istorie care a demonstrat ştiinţific că limba albaneză provine din iliră”, iar timp de 20 de ani a studiat legătura etruscilor cu limba şi poporul albanez. Prezent la simpozion, primarul Vlorei, Dritan Leli, a declarat că în curând va fi inaugurat în acest oraş Institutul Nermin Vlora.

Alături de iliri, sunt invocaţi în aceste studii şi pelasgii, ca trăitori străvechi ai teritoriilor din preajma Mărilor Adriatică şi Egee, unde s-a format poporul albanez.

Ilirii

Unele ipoteze arată că ilirii erau un grup de triburi străvechi indo-europene care au populat partea de nord-vest a Peninsulei Balcanice şi partea de sud-est a Peninsulei Italice, romanizate la sfârşitul sec. III şi sfârşitul sec.I î.Hr. Alte formulări subliniază o oarecare înrudire a limbii ilire cu limba tracilor, însă ilira este foarte puţin cunoscută (în afară de câteva nume de persoane şi locuri) din cauza lipsei textelor.

Istoricii şi lingviştii Eqrem Çabej, Eric Hamp, Todor Georgiev, Frederik Kortlandt, Walter Porzig ş.a. consideră că limba albaneză s-a format pe un substrat ilir şi trac, în jurul secolului V, înainte de sosirea slavilor, şi a fost supusă romanizării şi influenţelor lexicale greceşti. De aceea, spun ei, unele toponime sunt de origine iliră, greacă şi latină, ulterior, slavă, şi au evoluat conform legilor fonetice şi influenţelor produse de vecinătăţi, stăpâniri şi relaţii comerciale. Aşa se explică, de pildă, existenţa unui lexic traco-dacic şi romanic comun cu limba albaneză, ceea ce reprezintă doar una dintre ipotezele ase­mănărilor lingvistice din vocabularele ţărilor noas­tre. Tot ei consideră că regiunea dintre râul Drava (un afluent al Dunării, care curge din Tirolul de Sud spre Tirolul de Est), Porţile de Fier, nord-vestul Bulgariei şi, parţial, Macedonia, este zona de interferenţă între traci şi iliri. Regimul comunist susţinea teoria lui Zahar Mayani, conform căreia albaneza este derivată direct din limba iliră vorbită în regiune acum două milenii şi nu aparţine nici unui subgrup din cadrul familiei indo-europene, teorie intens contestată de lingvişti şi istorici. Grecii l-au numit ilirioi pe unul dintre triburile aflate mai aproape de Epir, iar în mitologia lor, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus (fondatorul şi primul rege al Tebei) şi Harmoniei (zeiţa armoniei şi înţelegerii) şi ar fi domnit în Iliria. Fiii lui Illyrus ar fi dat apoi nume unora dintre multele triburi considerate ilire (în jur de 100:  autariaţi, iapozi, liburni, dasariţi etc.), aflate în teritoriul dintre Epir, râul Drava, Marea Adriatică şi triburile tracice din Balcani. Lingvista Cătălina Vătăşescu, cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Sud-est Europene al Academiei Române, afirmă: “Ca limbă indo-europeană, albaneza are o situaţie ase­mă­nătoare cu greaca şi latina, care, nici ele, nu fac parte dintr-un grup de limbi înrudite. Albaneza este foarte probabil singura reprezentantă a unui grup de limbi indo-europene din Balcani. Este greu de stabilit cu siguranţă deplină dacă ea continuă ilira sau dacă este continuatoarea limbii trace, dacă provine din tracă cu elemente ilire sau din iliră cu elemente trace, aşa cum susţinea marele albanolog Norbert Jokl, sau dacă este urmaşa unui idiom de a cărui existenţă nu se ştie, înrudit cu ilira şi cu traca. Lipsa atestărilor din tracă şi iliră, târzia atestare a albanezei însăşi fac foarte greu de spus care este limba de origine a albanezei”. Desigur, sunt multe teorii vulnerabile din cauza controverselor ştiinţifice, precum cea autoh­tonistă şi cea a invaziei ilire din centrul Europei spre sud-est şi în Peninsula Balcanică, petrecută în sec. XIII î.Hr., invazie care i-ar fi dislocat şi asimilat pe traci.

Pelasgii

Şi în cazul pelasgilor teoriile abundă, cele mai multe dintre ele asociindu-i cu triburile de populaţii care i-au precedat pe greci în Grecia antică sau că aceştia se află la originea poporului şi limbii albaneze, alături de iliri. În general, termenul pelasgian se foloseşte pentru locuitorii autohtoni din jurul Mării Egee de dinainte de apariţia limbii greceşti. Istoricul Nicolae Densuşianu îi asociază cu strămoşii geţilor şi cu primii oameni care ar fi stăpânit actualele ţinuturi ale ţării noastre. Personal, am întâlnit denumirea de pelasgi, în contextual istoriei mineritului, la Roşia Montană, în timpul stăpânirii romane. Alţi istorici consideră că aceştia îşi aveau originile în Egipt şi că ar fi venit pe continent pe mare, cuvântul pelagos însemnând mare în limba vechilor greci, scriu unele studii, că au fost aliaţii Troiei, se aminteşte în poemele lui Homer, sau că ar fi migrat din Asia în ţinuturile Carpaţilor şi mai apoi s-au răspândit în sudul Europei şi în Orient. „Încă în epoca lui Homer şi a lui Hesiod se păstraseră în ţinuturile greceşti diferite legende despre patria cea fericită a Pelasgilor de la nordul Traciei sau al Dunării de jos, unde se aflau oamenii cei mai cinstiţi, care duceau o viaţă liniştită şi plină de toate mulţumirile. Diferitele triburi pelasge, care în curs de mai multe sute de ani plecând din sânurile Carpaţilor se revărsară peste ţinuturile mai puţin fertile ale Greciei şi Asiei mici, păstrară încă până târziu memoria strămoşilor lor din nordul Dunării de jos şi totodată memoria acelei ţări, care se caracteriza prin o fertilitate exuberantă şi prin diferite alte avuţii naturale, si unde moravurile şi sentimentele de justiţie ale omenilor deveniseră legendare”, scria Nicolae Densuşianu în volumul „Dacia Preistorică”. Aici, raportarea la mitologie este preponderentă, invo­cându-se primii regi pelasgi, Uran şi Saturn, datorită originii obscure ce se pierde în negura timpului. Potrivit istoricului Densuşianu, pelasgii au construit cel mai mare şi mai puternic imperiu în Europa preistorică, întinzându-se din pustiurile Saharei până în munţii Norvegiei, dar, din păcate, nu au lăsat nimic scris care să le dovedească acest trecut grandios. Protocroniştii albanezi susţin că pelasgii erau albanezi, că se aflau în Elada înaintea grecilor şi că sunt fondatorii civilizaţiilor Egiptului şi Etruriei. Sigur, multe dintre aceste teorii sunt elucubrante, simple ipoteze sau presupuneri neargumentate ştiinţific.

Ca urmare, un simpozion ca acela organizat la Vlora, în care lingvişti şi profesori albanezi şi străini au prezentat diverse studii despre istoria veche a poporului albanez, demonstrează importanţa cerce­tării temeinice în acest domeniu, a investigării siturilor arheologice şi a textelor antice şi publicării unor lucrări fără parti pris.

Maria Oprea