Parlamentul Internațional pentru Toleranță și Pace și-a desfășurat lucrările la Tirana

Înainte de începerea lucrărilor sesiunii IPTP de la Tirana

Lucrările plenului Parlamentului Internațional pentru Toleranță și Pace (IPTP) s-au derulat astăzi, 16 noiembrie, în sala de ședințe a Parlamentului albanez din Tirana. Evenimentul s-a bucurat de participarea Președintelui Republicii Albania, domnul Ilir Meta, și a altor înalți oficiali albanezi, printre care domnul Gramoz Ruçi, președintele Parlamentului Albaniei, și doamna Senida Mesi, vicepremier, care au rostit cuvinte de salut adresat celor peste cincizeci de reprezentanți ai forurilor legislative de pe patru continente. Discursuri de salut au susținut și domnul Ahmed bin Mohamed al-Jarwan, președintele Consiliului Global pentru Toleranță și Pace, și domnul Taulant Balla, președintele în exercițiu al IPTP.

Deputatul Bogdan-Alin Stoica se numără printre fondatorii IPTP

În cadrul sesiunii de lucru au fost prezentate, apoi, rapoartele întocmite de către comisiile IPTP, care și-au desfășurat activitatea în cursul zilei de joi, 15 noiembrie. Printre acestea s-a numărat și raportul Comisiei pentru femei și tineret, elaborat de către reprezentantul minorității naționale albaneze din România, deputatul Bogdan-Alin Stoica, și doamna Marianne Amir Azer, din Egipt. Documentul reprezintă cadrul de referință pentru acțiunea IPTP în domeniul tineretului și drepturilor femeilor și pune bazele unei rețele internaționale de formatori, care să promoveze valorile păcii, toleranței și egalității de șanse.

Rapoartele tuturor comisiilor de specialitate urmează să fie analizate de către membrii Parlamentului și să fie supuse aprobării plenului la următoarea sesiune a IPTP, care se va desfășura în luna februarie a anului următor. Până atunci, însă, parlamentarii vor continua să lucreze pe comisii, aceste structuri urmând să aibă ședințe separate, cel mai probabil în primele săptămâni ale anului 2019.

Deputatul Bogdan-Alin Stoica și Ahmed bin Mohamed al-Jarwan

În marja sesiunii de lucru a IPTP, deputatul Bogdan-Alin Stoica a purtat discuții cu președintele Consiliului Global pentru Toleranță și Pace, Ahmed bin Mohamed al-Jarwan, dar și cu o serie de parlamentari ai statelor balcanice, prezenți la eveniment.

De asemenea, deputatul ALAR s-a întâlnit și cu o parte a parlamentarilor albanezi care au participat la Zilele Culturii Albaneze, organizate la Craiova, la finalul lunii octombrie. Cu acest prilej, aceștia i-au transmis faptul că evenimentele de la Craiova au avut un impact deosebit în rândul opiniei publice din Albania. La rândul său, deputatul Bogdan-Alin Stoica le-a mulțumit din nou pentru prezența în România și le-a prezentat calendarul acțiunilor ALAR pentru perioada următoare.

Galerie foto