Zilele Culturii Albaneze: memorandum de colaborare între Craiova și Vlora

În continuarea evenimentelor găzduite de Universitatea din Craiova, delegația albaneză și oficialii români s-au îndreptat către Primăria Municipiului Craiova, acolo unde au fost primiți de către primarul Mihail Genoiu. În cadrul întrevederii de la Primărie, deputatul Bogdan-Alin Stoica a mulțumit instituției pentru sprijinul acordat în amplasarea bustului lui Skanderbeg în parcul din cartierul Rovine, precum și în organizarea și desfășurarea Zilelor Culturii Albaneze.

De asemenea, domnia sa a precizat că Asociația Liga Albanezilor din România și-a asumat rolul de a intermedia relațiile româno-albaneze prin intermediul culturii, pentru a crea legături de prietenie care să permită intensificarea colaborării pe toate planurile între cele două națiuni. Un prim pas îl constituie chiar evenimentele care se derulează la Craiova, în aceste zile.

În cadrul întâlnirii a fost semnat un memorandum de colaborare între primarii din Craiova – domnul Mihail Genoiu – și Vlora – domnul Dritan Leli, memorandum care va sta la baza procesului de înfrățire între cele două orașe. Oficialii români au purtat discuții bilaterale cu omologii albanezi și au fost create, astfel, premisele unei colaborări extinse.

 

Galerie foto