Statul cu cea mai scurtă viață din istoria albanezilor

Share

Statul cu cea mai scurtă viață din istoria albanezilor a fost Republica Mirdita (Republica e Mirditës) care a existat doar patru luni, între 17 iulie și 20 noiembrie 1921. Acesta a fost înființată de către Marka Gjoni, căpetenia regiunii Mirdita și a tribului mirdiților romano-catolici, din nordul Albaniei, ca protest față de Regatul albanez și Parlamentul său, înființate după Primul Război Mondial.

Marka Gjoni (1861-1925) a fost sprijinit în acțiunea lui de frondă de Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (ulterior, Iugoslavia), iar implicarea regelui Aleksandar Karadjordjevic a avut ca mobil interesul de a exista o regiune separatistă în Albania, de a slăbi noul stat care își declarase independența în 1912 și a intensifica antagonismul religios. Proclamarea Republicii Independente Mirdita a avut loc la Prizren, iar Gjoni a devenit președinte. Pentru că Republica a încălcat suveranitatea statului albanez, represaliile nu au întârziat și trupele guvernului au reușit să anihileze noul stat. Președintele Gjoni a fugit în Iugoslavia, mai târziu s-a întors și a rămas activ în viața politică a regiunilor muntoase din nord, până la moartea sa, în 1925.

Cum a putut avea loc un astfel de eveniment separatist, în care o provincie devine subit auto – nomă? Regiunea Mirdita era cunoscută de multă vreme pentru opoziția catolicilor față de musulmanii aflați la putere. Această rezistență își are rădăcinile în secolul al XV-lea, când mirdiții, sub conducerea lui Gjergj Kastrioti-Skenderbeg, s-au înfruntat cu armatele turcești. Se spune, de altfel, că mirdiții sunt urmașii direcți ai tribului Dukagjini, care trăia în munții din nordul Albaniei, în vecinătatea Shkodrei și a râului Drin. În bătălia împotriva Impe riului Otoman, clanul mirdiților a reușit să se unească cu zonele Kurbin, Lezhë, Dukagjin, Pukë, Shkodër și Malësia pentru a-și păstra cultura, religia și a obține autonomie față de turci. Marka Gjoni a devenit liderul acestui clan după ce căpetenia lui, Prenk Bib Doda, a fost asasinat în 1919 lângă mlaștina din Lezha, nelăsând urmași. Gjoni, rudă cu Doda, a râvnit la tronul Kapedanului, dar mulți dintre liderii regiunii Mirdita au refuzat să-l recunoască din cauza lipsei de popularitate în rândul tribului și lașității dovedite în timpul Primului Război Mondial. Însă Gjoni, primind arme, bani și sprijin din vecini, le-a permis autorităților iugoslave să declare în numele său independența Republicii Mirdita (iulie 1921), la Prizren (sudul provinciei Kosovo). Pretextul pe care el l-a invocat a fost acela că guvernul albanez sau „turcii” urmau să interzică catolicismul, cauză care i-a coagulat pe mirdiți. Evenimentele au coincis cu negocierile internaționale în privința finalizării frontierei albanezoiugoslave, desfășurate în noiembrie 1921. Imediat, Gjoni a cerut autorităților sârbe să ia măsuri pentru recunoașterea noului stat și, ca urmare, în cadrul Ligii Națiunilor, guvernul iugoslav a acuzat guvernul albanez că este un instrument al musulmanilor și că nu reprezintă poporul cu toate religiile sale. Delegația iugoslavă a susținut că există două guverne și nu există o unitate a poporului albanez, invocând autono mia Republicii Mirdita, ceea ce îi afectează, au spus ei, calitatea de membru al Ligii. Grecia a recunoscut Republica Mirdita în cadrul Ligii Națiunilor, iar Marea Britanie, care a confirmat guvernul albanez în noiembrie 1921, a respins poziția Iugoslaviei, cerând prin proteste diplomatice retragerea ei din zonele aflate în litigiu. Intervenția Marii Britanii a fost importantă deoarece sprijinul iugoslav pentru Gjoni a luat astfel sfârșit, iar guvernul britanic a sfătuit Liga Națiunilor să admită granițele Albaniei ca fiind cele din 1913, cu mici ajustări teritoriale în favoarea Iugoslaviei. Regele Zog I (AhmetMuhtar Zogolli, 1895-1961) a trimis un contingent de trupe și forțe neregulate care au învins mișcarea secesionistă la 20 noiembrie 1921. Rebeliunea a luat sfârșit, în timp ce Gjoni a fugit în Iugoslavia. Mirdiții au negociat cu Zog I, însă Republica a fost declarată ca fiind în stare de asediu, iar Gjoni și urmașii săi au fost proclamați trădători și unii dintre ei pedepsiți de un tribunal politic guvernamental. După un timp, lui Marka Gjoni i s-a permis să se întoarcă în Albania și să activeze în regiunea Mirdita până la moartea sa. El și soția lui, Dava, au avut patru fiice și un fiu, Gjon Markagjoni, un cunoscut adversar al forțelor comuniste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un record absolut

Românii i-au bătut pe albanezi la acest capitol, al înființării unui stat cu cea mai redusă durată de viață. Urmașii lui Burebista au creat o Republică de 24 de ore. Un record care a devenit subiectul multor comentarii ale istoricilor, umoriștilor și, mai ales, ale lui Ion Luca Caragiale. „Republica de la Ploiești” a apărut în noaptea de 7/8 august 1870 ca mișcare antimonarhică ce a avut ca scop înlăturarea lui Carol I. Autorii ei au devenit celebri în urma entuziastei revoluții, printre aceștia aflându-se Candiano Popescu, Stan Popescu, preotul Nicolae Ioachi mescu, locotenentul Comiano, Mitică Călinescu, Titu Bălăceanu, Petre Apostolescu, Guță Andronescu- Grădinaru. Citind doar numele acestor eroi, lecturezi parcă în subconștient comedia „Conu Leonida față cu reacțiunea”. Însă, în realitate nu a fost nimic hazliu, evenimentul părea unul deosebit de grav și sigur de reușită. Într-o adunare conspirativă, ei au conceput planul de înlăturare a monarhiei și instaurare a republicii: domnitorul va fi detronat, se va ocupa telegraful, armata și unele orașe mari se vor solidariza cu mișcarea de schimbare a puterii. De asemenea, se confecționează rapid un steag nou și se stabilesc semnalele pentru tragerea clopotelor și sunarea trâmbițelor gărzii naționale. Liberalii nu au fost departe de acest eveniment. Ei nu agreau ideea ca, după ce participaseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, să aibă un domnitor pe viață cu tendințe autocratice. Printre liberali s-au aflat C.A. Rosetti, Ion C.Brătianu, Eugeniu Carada ș.a. Ziua, pe 8 august, planul lor s-a împlinit și, în fața a 3000 de oameni, Candiano Popescu, autonumit prefect al județului Prahova, a citit declarația de detronare, fiind desemnat ca regent generalul Nicolae Golescu și noul guvern cu Ion.C.Brătianu la Ministerul de Război. Triumful și entuziasmul au crescut exponențial până seara, când Regele Carol I, fiind informat de rebeliunea de la Ploiești, pune capăt freneziei publice în noaptea de 8/9 august, iar guvernul îi arestează pe Brătianu, Nicolae Golescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu și chiar și Mihail Kogălniceanu a avut de suferit în urma anihilării „Republicii de la Ploiești”.

Singura gazetă care a caracterizat acțiunea de la Ploiești ca fiind republicană a fost „Trompeta Carpaților”.

 

Maria Oprea

Series Navigation << Mișcarea Slow-food în AlbaniaUn dicționar neobișnuit >>