S-a mai stins o stea a poeziei albaneze
- Simpozion româno-albanez: In memoriam Gjergj Kastrioti Skanderbeg
- Uimitorul Turn Babel
- Identitate și etnicitate albaneză în conferința universitară din București
- Președintele Instituției Supreme de Audit a Republicii Albania în vizită la București
- Revoluția din 1924 și eșecul guvernului Noli
- „Orașul pierdut”: a fost descoperită o mare cetate antică în ținutul Shkodrei
- Premii pentru două lucrări științifice despre epoca Skanderbeg
- Mișcarea Slow-food în Albania
- Statul cu cea mai scurtă viață din istoria albanezilor
- Un dicționar neobișnuit
- Atentat contra lui Zogu
- „Față în față cu trecutul”: Myrtis, prietena copiilor și a ONU
- Referendum pentru monarhie
- Fatos Kongoli – „Visul lui Damocles”
- Liviu Lungu, printre legende și povești despre Ovidiu, în munții Albaniei
- S-a mai stins o stea a poeziei albaneze
- Pastila pentru suflet: Sfântul Cuvios Visarion Sarai
- O lucrare despre Dora d’Istria apărută la Veneția
- FILIT – Un festival din ce în ce mai prestigios
- Prof. univ. dr. Nicolae Saramandu: „Limba română a luat naștere peste tot acolo unde a existat stăpânire romană”
- Martirii catolici în Albania comunistă
Nu cu mult timp în urmă, în data de 11 octombrie, s-a stins din viață, la vârsta de 89 de ani, unul dintre cei mai importanți scriitori albanezi din pleiada “clasicilor în viață”: Fatos Arapi. Alături de Dritëro Agolli, care a părăsit această lume în februarie anul trecut, și de Ismail Kadare, Arapi a făcut parte din “generația de aur” a literaturii albaneze, generație care a supraviețuit regimului comunist și s-a putut exprima fără opreliști în condițiile societății democratice de azi. Fatos Arapi s-a născut în anul 1929 la Vlora, în sudul Albaniei. A absolvit studiile liceale în orașul natal, apoi a studiat matematică și economie la Universitatea din Sofia, Bulgaria, în anii în care schimburile de studenți între țările socialiste erau o modă foarte răspândită. A lucrat ca ziarist la publicațiile culturale din Tirana și a fost profesor la Facultatea de Istorie și Filologie din capitala Albaniei. A fost laureat cu premii naționale și internaționale pentru poezie. În anul 2008 a fost primul poet albanez încununat cu laurii festivalului “Serile poeziei de la Struga”, ocazie cu care i s-a acordat distincția “Cununa de aur”.
Opera lui Fatos Arapi este bogată și deosebit de variată. În afara poeziei, unde poate fi așezat în primele rânduri, el a scris proză scurtă și nuvele, printre care amintim: “Gâștele sălbatice”, 1969; “Fulgi de zăpadă”, 1985; “Geniul fără cap”, 1999 și multe altele. A cultivat și genul romanului: “Decembrie neliniștit”, 1970; “Tovarășii”, 1977; “În largul mării”, 1986, apoi câteva piese de teatru: “Partizanul anonim”, 1962; “Cezarul și bunul soldat Schweik undeva pe front”, 1995. Arapi a fost și un remarcabil traducător. “Cântecul pentru om”, de Nikola Vaptsarov, 1981; “Poezii”, de Pablo Neruda, 1989; Safo, 1990; Antologia poeziei turcești etc. au fost cele mai importante realizări al lui. A fost și un prolific ziarist, articolele sale apărând frecvent în presa albaneză a vremii.
Fatos Arapi și-a publicat primele poezii începând cu cea de-a doua jumătate a deceniului al șaselea, secolul trecut, iar în anii 1962 și 1966 i-au fost editate volumele de versuri intitulate „Cărări poetice” și „Poezii și poeme”. Încă de la primii pași, el s-a remarcat ca o voce poetică specială în interpretarea sentimentelor umane, arătând o viziune proprie asupra realității din acei ani. Începuturile lui poetice pot fi încadrate, din punct de vedere al tematicii, în curentele specifice epocii lui, condiționate fiind de împrejurările politice ale epocii. În avântul constructiv și entuziasmul ce a urmat eliberării țării, care dominau principiile creatoare ale realismului socialist, poetul și-a arătat credința că Albania mărșăluiește spre un viitor mai bun, spre o societate liberă, iar această credință putea face suportabile toate sacrificiile și așteptările omului nou. Cu această viziune, Fatos Arapi avea să-i ironizeze fără milă pe birocrații și demagogii vremii sale, cum a făcut-o în poezia „Antibirocratică”, sau își va expune crezul propriei existențe și idealul de mai bine în poemul „De ce am venit pe lume”. Veșnic îndrăgostit de marea sa dragă, Arapi i-a dedicate mării nenumărate poeme de o sensibilitate unică, așa cum numai unul dintre copiii ei ar fi putut-o face. Stând pe țărm și ascultându-i zbuciumul, pare că vrea să se contopească cu ea, să-i absoarbă suflarea, să se dizolve în apa ei.
Odată cu dispariția lui Fatos Arapi, poezia albaneză pierde o mare personalitate a sa, pe unul dintre cei care au pus piatra de temelie a noii literaturi a secolului XX.
Marius Dobrescu