Revoluția din 1924 și eșecul guvernului Noli
- Simpozion româno-albanez: In memoriam Gjergj Kastrioti Skanderbeg
- Uimitorul Turn Babel
- Identitate și etnicitate albaneză în conferința universitară din București
- Președintele Instituției Supreme de Audit a Republicii Albania în vizită la București
- Revoluția din 1924 și eșecul guvernului Noli
- „Orașul pierdut”: a fost descoperită o mare cetate antică în ținutul Shkodrei
- Premii pentru două lucrări științifice despre epoca Skanderbeg
- Mișcarea Slow-food în Albania
- Statul cu cea mai scurtă viață din istoria albanezilor
- Un dicționar neobișnuit
- Atentat contra lui Zogu
- „Față în față cu trecutul”: Myrtis, prietena copiilor și a ONU
- Referendum pentru monarhie
- Fatos Kongoli – „Visul lui Damocles”
- Liviu Lungu, printre legende și povești despre Ovidiu, în munții Albaniei
- S-a mai stins o stea a poeziei albaneze
- Pastila pentru suflet: Sfântul Cuvios Visarion Sarai
- O lucrare despre Dora d’Istria apărută la Veneția
- FILIT – Un festival din ce în ce mai prestigios
- Prof. univ. dr. Nicolae Saramandu: „Limba română a luat naștere peste tot acolo unde a existat stăpânire romană”
- Martirii catolici în Albania comunistă
La începutul lunii iunie 1924, sub asaltul forțelor revoluționare din nord (Shkodra) și sud (Vlora), guvernul de dreapta condus de Ahmed Zogu părăsește Tirana, primul ministru însuși refugiindu-se în Regatul sârbo-croat.
Evenimentul, care avea să aducă la cârma țării un cabinet avându-l în frunte pe prelatul Fan S. Noli, este considerat unul dintre momentele cheie în evoluția tânărului stat albanez. Despre revoluția din iunie 1924 și eșecul ei se discută și astăzi. Comentariile sunt dintre cele mai diferite. Unii istorici spun că ar fi fost o lovitură de stat, alții, revoluție, răscoală sau revoltă. Cel care a comentat pe larg acest eveniment, profesorul Kristo Frashëri, a încercat să elucideze cu propriile argumente esența acestui eveniment. Iată cum răspunde cunoscutul istoric întrebării de mai sus: “Am citit sau auzit pe câțiva istorici amatori cum că evenimentul din 1924 n-ar fi fost o revoluție, căci în timpul desfășurării lui n-ar fi fost victime. Să condiționezi o revoluție de existența victimelor nu este corect. Despre vărsare de sânge putem vorbi în cazul unei răscoale, a unei revolte sau a unei lovituri de stat, nu în cel al unei revoluții. Și asta pentru că cele amintite mai sus presupun o luptă pentru putere, o confruntare pentru a acapara conducerea statului fără a face schimbări majore, deci fără a provoca răsturnarea vechiului regim politic, economic, social, juridic sau cultural. Dimpotrivă, revoluția presupune răsturnarea totală a unei stări sau a unui vechi regim politic, economic, social, juridic sau cultural.”
Cât despre cauzele și declanșarea revoluției, același cunoscut istoric consideră că opoziția democratică, avându-l în frunte pe scriitorul și clericul Fan S. Noli, a procedat corect prin decizia de a răsturna guvernul conservator condus de Ahmed Zogu. De altfel, stimulate și de victoria revoluției bolșevice din Rusia, mișcările de stânga erau în ofensivă în Europa acelor ani. Dar iată cum vede lucrurile istoricul albanez amintit: “Dacă guvernul democratic al lui Noli, care avea o poziție de stânga, ar fi urmărit doar demiterea guvernului de dreapta fără a se atinge de structura politico-economică a statului, atunci am fi avut o răscoală obișnuită, o luptă pentru putere. În realitate, în Albania anului 1924 erau încă în vigoare normele legale și constituționale moștenite de la Imperiul Otoman, pentru că, odată cu declararea independenței, la 28 noiembrie 1912, Albania a înfăptuit doar o revoluție politică. Se știe că guvernul lui Fan Noli, care a avut o existență scurtă, nu a reușit să pună în aplicare reformele promise. Deși scopul mișcării a fost schimbarea din temelii a formei de proprietate a pământului, iar neaplicarea reformei nu a ținut de voința guvernului, mișcarea nu și-a pierdut caracterul revoluționar. Guvernul lui Noli poate fi considerat un guvern care a eșuat în privința aplicării reformelor și, totuși, prin sarcinile pe care și le-a asumat, el a rămas până la sfârșit un guvern revoluționar.
Programul guvernului Noli conținea esența gândirii comune a intelectualilor albanezi democrați, pregătiți în cele mai importante universități din Europa Occidentală și SUA. Printre ei, un loc important, poate cel mai important, îl ocupa arhiepiscopul Fan S. Noli. Unul dintre cercetătorii evenimentului, prof. Nasho Jorgaqi, scria: “Primele măsuri luate de premierul Noli au fost cele legate de simplificarea aparatului de stat, redus cu până la 25%, scăderea salariilor funcționarilor cu circa 40%, începând cu propria retribuție, îndepărtarea oficialilor discreditați politic și moral. Numai că el nu a evaluat corect faptul că reforma pe care o promova nu putea avea succes fără a-i antrena în campanie pe simpatizanții aparținând organizațiilor Bashkimi și Vatra. Această reținere a sa venea din neîncredere sau din teama radicalizării lor, respectivii fiind tineri și lipsiți de experiență. Noul cabinet, deși a fost întâmpinat cu entuziasm de populație și salutat formal de guvernele occidentale, nu a ajuns să depună nici măcar jurământul oficial. Singurul regent rămas în funcție, Sotir Peci, a evitat să ia parte la eveniment și a părăsit postul din motive medicale la începutul lunii iulie. Noli, care cunoștea adevăratul motiv, a avut înțelepciunea să-i trimită o telegramă în care îi ura însănătoșire grabnică și întoarcere urgentă la post. Demisia regentului nu era doar un semnal negativ dat guvernului în fața opiniei publice, ci și o piedică în procesul legalizării noului cabinet. Prin urmare, conform articolului 51 din Constituție, Noli și-a asumat și sarcinile ce reveneau Consiliului Superior. Erau peste patruzeci de proiecte de lege care așteptau semnătura regentului absent. În fața acestei situații, Noli a decis să meargă înainte.”
Cercetările asupra momentului “iunie 1924” arată că programul guvernului Noli conținea un număr mare dintre solicitările societății democratice “Bashkimi”. Iată câteva dintre acestea:
– înlăturarea rămășițelor feudale, eliberarea populației și instaurarea definitivă a democrației în Albania;
– reducerea radicală a numărului de funcționari și asigurarea prin lege a responsabilităților lor; – schimbarea sistemului de taxe în favoarea populației;
– îmbunătățirea situației țărănimii și emanciparea sa economică;
– măsuri în favoarea ușurării pătrunderii capitalului străin, apărarea și organizarea celui autohton;
– îmbunătățirea infrastructurii, a drumurilor și podurilor;
– reorganizarea sistemului de sănătate și educație;
– reformarea radicală a judecătoriilor și asigurarea independenței sistemului juridic;
– relații prietenești cu toate statele și în special cu cele vecine, îmbunătățirea imaginii și a prestigiului internațional al țării.
După cum se vede, una dintre prioritățile guvernului Noli erau satul și agricultura. Iată ce spune prof. Nasho Jorgaqi despre acest imperativ: “Grija și atenția lui Noli pentru sat s-a văzut la început în tentativa lui de a sechestra proprietățile beylor fugiți și, încă mai mult, în legea pentru ușurarea poverii fiscale a țărănimii. Dar problema agrară era mult mai complexă și mai dificilă. Drept pentru care Noli, cunoscând aceasta, a dispus constituirea unei comisii speciale pe lângă Ministerul Agriculturii și a ordonat prefecților să analizeze starea țărănimii din fiecare district. Între timp, a studiat legile și experiența agrară ale altor țări. Dar presiunea venită de jos se accentua. Ceea ce nu a făcut guvernul, sătenii au început să facă singuri. Informațiile venite pe linia comisiei de la Ministerul Agriculturii vorbesc despre acest lucru. Iar piedicile și rezistența proprietarilor se vedeau clar în instanțele de judecată. Însuși regentul S. Peci era împotrivă. Acesta nu a semnat nici proiectul de lege care acorda sătenilor dreptul de utilizare a sistemelor de irigare, și nici pe cel privind sechestrarea proprietăților beylor fugiți din țară. Dar nu numai atât: chiar și o parte a cabinetului se împotrivea. ‘Am avut majoritatea, scria Noli mai târziu, când în program a fost introdusă reforma agrară. Am rămas minoritari când a venit vorba despre aplicarea ei’. Cei care l-au sprijinit au fost S. Vinjau și Q. Koculi, în vreme ce Luigj Gurakuqi s-a arătat indecis, cerând atenție și măsură. Era rândul premierului să decidă. Dar nici el nu era pregătit, după cum s-a văzut, să pună în practică această decizie majoră. Nu era suficient să înțelegi și să simți aspirațiile țărănimii, așa cum era în cazul lui. Trebuiau hotărâre și curaj pentru a te opune ostilității beylor și opiniei conservatoare, dar și indiferenței și ignoranței țărănimii albaneze, care, cu câteva excepții, se arăta nesigură și sceptică față de schimbările aduse de reforma agrară”.
În cele din urmă, după șase luni de guvernare ezitantă, cabinetul lui Fan S. Noli a trebuit să abandoneze puterea în fața intervenției armate străine. Ahmed Zogu și simpatizanții săi au intrat triumfal în Tirana la 24 decembrie 1924. Guvernarea lui Noli, criticată de o serie de istorici datorită orientării sale de stânga (de altfel, primul care a recunoscut acest cabinet a fost guvernul bolșevic de la Moscova!), este o pagină incomplet elucidată a istoriei Albaniei.
Marius Dobrescu