Premii pentru două lucrări științifice despre epoca Skanderbeg

Articol publicat în revista DRITA - nr. 19, octombrie 2018

 

“Skanderbeg, o istorie politică”, de Aurel Plasari, și “Albania regăsită”, de Lucia Nadin, sunt cele două volume declarate câștigătoare în cadrul concursului pentru cea mai bună operă științifică dedicată eroului național albanez Gjergj Kastrioti Skanderbeg, concurs organizat de Academia de Științe de la Tirana cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la moartea acestui respectat personaj istoric.

Juriul, compus din Pëllumb Xhufi, Luan Starova, Shaban Sinani, Răzvan Teodorescu (România) și Matteo Mandala (Italia), a ales aceste două opere ca fiind cele mai reușite cercetări istorice consacrate figurii acestui mare lider al poporului albanez din sec. al XV-lea.

La ceremonia care a avut loc la Academia de Științe a Albaniei au luat parte academicieni, cercetători și oameni de cultură. A fost prezent și primul ministru albanez, Edi Rama, care i-a înmânat premiul cel mare Luciei Nadin. ”Există multă înapoiere și sărăcie științifică în activitatea acestei academii. Sper ca viitoarea academie să facă marea cotitură în domeniul cercetării științifice, câștigându-și dreptul de a accesa fonduri europene. Albania se află la coada cercetării științifice în Europa, chiar prin comparație cu Serbia și Macedonia”, a spus premierul Rama. Cercetătoarea italiană Lucia Nadin a prezentat în cartea sa, tradusă în limba albaneză în 2012 de către Pëllumb Xhufi, o serie de influențe albaneze în cultura și arta din regiunea Veneto în sec. al XVI-lea. Cartea   “restituie” Albaniei o serie de protagoniști ai culturii și artei venețiene din sec. al XVI-lea și demonstrează apartenența lor la familiile albaneze emigrate în acel secol pe pământ italian. Studiul Luciei Nadin începe cu opera lui Bernardino (de) Vitali, un nume cunoscut în Veneția, care la ora aceea era capitala tiparului european. Legăturile sale culturale aruncă o nouă lumină în culisele formării istoricului umanist albanez Marin Barleti. Se știe că acesta și-a început activitatea ca preot în anul 1494, iar opera sa principală, “Viața lui Skanderbeg”, a fost scrisă în anul 1510. Cartea prezintă, de asemenea, personalitatea lui Paolo Campsa, născut la Veneția, dar dintr-o familie originară din Shkodra, pe care, astăzi, critica de specialitate îl recunoaște a fi cel mai mare sculptor în lemn din perioada Renașterii venețiene. Mai departe, aflăm despre opera lui Giovanni (de) Vitali, vărul lui Bernardino, cel care a transcris Matricola “Școlii Albanezilor”, un caligraf prețuit la Cancelaria ducală venețiană și pictor miniaturist.

În fine, cartea Luciei Nadin deschide o nouă dezbatere asupra lui Gjon Buzuku, identității sale, prezenței lui la Veneția, lucrării lui, “Meshari”, publicată în 1555. Acesta a fost primul text în limba albaneză, gândit pentru a apăra ființa națională a poporului albanez, aflat într-un moment de răscruce. Iar realitatea este că, pe pământ venețian, fenomenul migrației s-a caracterizat printr-o integrare rapidă și o coexistență fericită între venețieni și albanezi. Aceștia au trăit mereu cu patria de origine în suflet, fiind în același timp mândri de noua lor patrie. Cartea Luciei Nadin umple un gol în memoria istorică a Albaniei. Autoarea ei, o cercetătoare venețiană, a petrecut mult timp în Albania ca pedagog și istoric. Ea a pregătit ediția “Statutelor Shkodrei”, scoțând la iveală texte din Biblioteca Muzeului din Veneția, un adevărat monument al istoriei medievale a Albaniei. Tot ea a reconstituit fenomenul emigrației albaneze în regiunea Veneto în secolele XV și XVI în lucrarea “Albanezii la Veneția, migrație și integrare 1479 – 1552”. Actualmente cercetează migrația clericilor catolici pe pământ venețian între secolele XV și XVI. În anul 2010 a primit titlul de Cetățean de onoare al Shkodrei.

La rândul său, Aurel Plasari, în volumul publicat în anul 2010, încearcă să privească figura lui Skanderbeg în toată complexitatea ei. Acesta este nu numai un comandant strălucit al sec. al XV-lea, ci și un iscusit om politic. Cercetătorul care studiază sursele documentare legate de cariera lui Skanderbeg găsește dovezi incontestabile ale clarviziunii acestuia. La fel ca și papii, el înțelegea foarte corect relațiile cu turcii: trebuie să-i combată necontenit și să facă pace cu ei (când era posibil) doar pentru a câștiga timp și a pregăti viitoarele lupte. Oricât ar fi încercat venețienii, genovezii sau grecii din Moreea să găsească argumentele unei coexistențe cu turcii, Skanderbeg era convins că prețul unei asemenea păci era o robie umilitoare. Oricât de onorabile au fost tratativele cu sultanii anteriori, Mahomed II nu avea niciun fel de scrupule morale, era egoist, neîndurător și arogant, nu punea mare preț pe viața celorlalți și nici nu le respecta demnitatea. Stăpânitorul unui stat de sclavi, idealul lui de cuceritor nu era altceva decât dorința de a stăpâni o lume de sclavi. Împotrivindu-se permanent ambițiilor imperiale, oriunde ar fi apărut acestea, în Bizanț sau în Germania, sultanul era privit de papalitate ca un dublu inamic: el reprezenta în același timp invadatorul și păgânul. Iată de ce papii au văzut în Skanderbeg pe campionul lor.

Ambiția lui politică se mărginea doar la Arbëria, unde el s-a străduit să creeze un stat centralizat, scoțându-i pe principii certăreți din bastioanele munților lor. Dar aceștia au reacționat la rândul lor agresiv și plini de orgolii și, nu de puține ori, au cerut ajutorul turcilor împotriva “dictaturii” lui Skanderbeg. Era, totuși, o mare diferență între pozițiile celor două tabere: câtă vreme principii arberi priveau înapoi, spre un trecut plin de confruntare și haos, viziunea lui Skanderbeg viza crearea unui stat creștin centralizat.

 

Marius Dobrescu
Sursa: www.gazeta-shqip.com