Pastila pentru suflet: Sfântul Cuvios Visarion Sarai

Share
Articol apărut în revista „Drita” Revista Drita nr. 19 - octombrie 2018

În fiecare an, în data de 21 octombrie, biserica noastră pomenește pe Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, pe Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel și pe Sfântul Mucenic Oprea Miclăuș (Nicolae). Toți aceștia au fost vrednici apărători ai Or to doxiei în timpul opresiunilor catolice din părțile românești de peste munți, în secolul al XVIII-lea.

Dintre aceștia, ne vom opri în numărul de față al revistei noastre la Sfântul Visarion Sarai.

S-a născut în anul 1714 în Bosnia, în familia lui Maxim și a Mariei, primind la Sfântul Botez numele de Nicolae. Cercetările mai noi arată că se trăgea dintr-o familia aromână, numită Chercea. În copilărie și adolescență a călătorit mult, vizitând lăcașuri sfinte de închinare. În anul 1732, s-a oprit la mânăstirea Sf. Sava, de lângă Ierusalim, unde a primit schima monahicească și numele de Visarion. După un timp, a plecat să cerceteze viața monahală din Sfântul Munte Athos și apoi s-a întors mai aproape de casă, la mânăstirea Pakra, unde a primit și darul preoției, devenind ieromonah.

La începutul anului 1744, pleacă la Lipova, în Banat, unde ridică o cruce de lemn lângă locul târgului săptămânal, cruce în fața căreia ține cuvântări înflăcărate țăranilor veniți la târg. Ca să-l audă, s-au pornit adevărate pelerinaje, care au trezit suspiciunea autorităților. Pentru a nu fi supus represaliilor, cu ajutorul negustorilor aromâni Dima Nino, Gheorghe Nicola și Gavrilă Bistro, trece în Transilvania, unde avusese loc unirea samavolnică cu Biserica Romei, fără știrea preoților și a populației române. În cuvinte puține, dar pline de convingere, îndemna populația să refuze preoții și slujbele unite (greco-catolice). Pe unde trecea, credința se întărea, iar opoziția față de catolicism și, implicit, față de stăpânirea habsburgică, creștea. După ce a predicat în părțile Mărginimii Sibiului, Devei, Orăștiei, Sebeșului, Miercurii Sibiului și Săliștei, autoritățile austriece au intrat în alertă, arestându-l în drumul său spre Sibiu, în data de 26 aprilie 1744. Demnă de amintit este poziția episcopului român unit Inochentie Micu (zis și Klein, conform traducerii numelui său în limba germană), care, deși îndemnat de autorități să intervină ca acuzator împotriva ieromonahului Sofronie, acesta a refuzat, arătând, pe de o parte, că nu-i este îngăduită folosirea forței, iar pe de altă parte, că drepturile promise pentru românii ortodocși care treceau la uniație, prevăzute de diplomele leopoldine, nu erau puse în aplicare…

După ce a fost purtat prin mai multe închisori (Sibiu, Alba, Deva, Hunedoara, Timișoara, Osijek și Györ), Sfântul Visarion a fost închis în cumplita închisoare de la Kufstein, unde, după aproape un an de zile, a trecut la Domnul în urma torturilor la care a fost supus.

Jertfa sa nu a fost zadarnică; în tot Ardealul credința s-a întărit, iar opoziția față de greco-catolicism s-a conturat, luând diferite forme de manifestare. Mărturia Sfântului Visarion Sarai, alături de cele ale sfinților Sofronie de la Cioara, Oprea Miclăuș, Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, ale Sfinților năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu și ale multor martiri ardeleni (dintre care numim pe ieromonahul Nicodim, protopopul Nicolae Pop, preoții Ioan din Aciliu, Ioan din Sadu și Ioan din Poiana Sibiului, preotesele din Tilișca, Poiana Sibiului și Deal, sau țăranii Ioan Oancea din Făgăraș, Contantin Petric din Jina, Ioan Crăciun din Cărpiniș etc.) arată amploarea mișcării de rezistență și de mărturisire ortodoxă din Transilvania secolului al XVIII-lea.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a canonizat pe ieromonahul Visarion Sarai la data de 28 februarie 1950, proclamarea solemnă având loc în cetatea Albei-Iulia, în data de 21 octombrie 1955. Urmând exemplul bisericii noastre, Biserica Ortodoxă Sârbă l-a trecut în calendarul său, la data de 14 iunie 1962.

 

Pr. Gruia-Mihail ZAMFIRESCU
bis. Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, București

Series Navigation << S-a mai stins o stea a poeziei albanezeO lucrare despre Dora d’Istria apărută la Veneția >>