FILIT – Un festival din ce în ce mai prestigios

Share

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Iași (FILIT 2018), desfășurată între 3 și 7 octombrie, s-a bucurat de prezența unor mari autori străini, cu milioane de exemplare vândute în întreaga lume, laureați sau nominalizați ai National Book Award, Man Booker Prize, ai Premiului Goncourt, Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, Premiului Consiliului Nordic pentru Literatură etc. Astfel, publicul și scriitorii români i-au putut întâlni în dezbateri, conferințe, lansări de carte pe Jonathan Franzen (SUA), Jón Kalman Stefánsson (Islanda), Kamila Shamsie (Marea Britanie), Sylvie Germain (Franța), Iuri Andruhovici (Ucraina), Eduardo Caballero (Spania), Evald Flisar (Slovenia), Catherine Lovey (Elveția), Lluis-Anton Baulenas (Spania), Goce Smilevski (Macedonia), Roland Orcsik (Ungaria), Sveta Dorosheva (Ucraina/Israel), Lorenzo Silva (Spania), Yannick Haenel (Franța), Tomas Zmeskal (Cehia), Carl Frode Tiller (Norvegia), Catherine Gucher (Franța). Lor li s-au alăturat numeroși autori români, elevi, studenți, oameni de cultură și ziariști care au participat la evenimente literare diverse, precum Serile FILIT, Scriitori în Centru-Casa FILIT, Casa Poeziei, întâlniri în licee, Casa Copilăriei, Casa Fantasy etc. Fiind unul dintre evenimentele culturale importante, de anvergură internațională, aflat de anul acesta sub patronajul Comisiei Europene, el tinde să atingă curând celebritatea manifestărilor literare europene.

Un Nobel amânat

La fel ca și în anii trecuți, organizatorii festivalului i-au adresat o invitație cunoscutului scriitor albanez Ismail Kadare, declarând că ar fi onorați de prezența acestuia la Iași. Din păcate, invocând motive de ordin personal, Kadare a declinat invitația, ceea ce nu înseamnă că, atunci când va fi posibil, scriitorul nu va participa la eveniment. Și, pentru că ne aflăm în sezonul acordării premiilor Nobel, iar Kadare a fost nominalizat în câteva rânduri pentru această prestigioasă distincție, trebuie să mai notăm faptul că Comisia Nobel pentru Literatură a Academiei Suedeze a decis ca acordarea acestui premiu, în valoare de 1 milion de euro, să fie suspendată în acest an, urmând ca în 2019 să fie decernate două trofee: cel anual și cel restant. Motivul ar fi, conform presei apropiate forului suedez, problemele de imagine pe care le-a avut în ultimele luni această comisie.

 

Maria Oprea

Series Navigation<< O lucrare despre Dora d’Istria apărută la VenețiaProf. univ. dr. Nicolae Saramandu: „Limba română a luat naștere peste tot acolo unde a existat stăpânire romană” >>