Fatos Kongoli – „Visul lui Damocles”

Share
Articol apărut în revista „Drita” Revista Drita nr. 19 - octombrie 2018

În ziua aceea, tata nu era în formă. Am înțeles asta îndată ce am deschis ușa, iar el m-a întâmpinat posomorât, fără să răspundă nici la salutul meu abia îngăimat „bună seara”. Pe Dizi nu l-am văzut nici când am sosit, nici mai pe urmă, când, după ce am intrat la mine ca să-mi mai revin, m-am dus la bucătărie. Tata ședea pe canapea, dinaintea televizorului. Singur. N-am înțeles dacă Dizi dormea sau nici nu era acasă. Oricum, și într-un caz și într-altul, proasta dispoziție a lui taică-meu m-a făcut să bănuiesc că între ei avusese loc o dispută. S-ar fi putut ca indispoziția bătrânului să nu aibă nicio legătură cu Dizi. Să fie, poate, urmarea vreunui eșec în afaceri. Indiferent cum ar fi fost, căzusem în cel mai nepotrivit moment. În mod logic, n-ar fi trebuit să deschid vreo discuție atunci, să revin altă dată, mâine, poimâine, peste o săptămână, când taică-meu va fi în formă sau, cel puțin, mai calm. Numai că nici eu nu mă aflam în cele mai bune toane, așa că l-am abordat. Și, cu o nesiguranță care m-a cuprins în ultima clipă, l-am rugat să mă asculte.

El a rămas nemișcat. A continuat să privească cu un aer concentrat la televizor și mi-a fost teamă că poate vorbisem prea încet și nu mă auzise. În cele din urmă mi-a răspuns. Fără să mă privească. Te ascult, mi-a zis. A tresărit ușor auzindu-mi vorbele, cerându-i să fie atent la ceea ce aveam să-i spun. E-n regulă, mi-a zis, te ascult cu atenție.

Prima parte a discursului meu, că aveam de mult relație cu o fată, nu l-a surprins. Partea a doua, că fata aceea e gravidă, i-a atras oarecum atenția. E regretabil, a spus. Totuși, n-ai de ce să intri în panică, asemenea accidente se întâmplă frecvent. Și, dacă venisem să-i cer bani pentru avort, putea să mă ajute. Apoi m-a întrebat de ce sumă aveam nevoie.

M-am simțit descumpănit, asta era cea mai neașteptată întrebare pentru mine. Mai ales că vorbea cu aceeași nepăsare, fără să-și ia ochii de la televizor, de parcă ceea ce-i spusesem ar fi fost ultima lui grijă. N-am venit pentru bani, i-am spus cu un tremur în glas. N-am venit pentru bani. Și, reținându-mi cu greu nervozitatea ce mă cuprinsese, i-am făcut cunoscut că eram decis să mă însor cu fata aceea.

El a rămas la fel de calm. Nu cred că nu băgase de seamă starea în care mă aflam, dar n-a ieșit din indiferența de mai-nainte. Bine, bine, a rostit liniștit, dacă ai hotărât să te însori, însoară-te, ce vrei de la mine?

Am rămas siderat. Într-adevăr, ce voiam de la el? Am căzut într-o stare de idioțenie. Eram complet nepregătit pentru o asemenea întrebare și, din toate punctele de vedere, dezarmat. Atunci, el s-a întors spre mine și m-a privit în ochi. N-am putut să-i susțin privirea. Iar lui nici prin cap nu putea să-i treacă de ce nu l-am putut privi în ochi. Și a continuat să mă privească țintă și poate că, în cele din urmă, a început să bănuiască starea în care mă aflam. Brusc, am simțit cum i se înmoaie tonul. De acord, a șoptit. În ultimii ani ai trecut pe acasă ca musafir. Vii când vrei, pleci când vrei, duci o viață foarte dubioasă. Acum ai dat de naiba și ți-ai amintit de mine. Deci, ai o iubită, a rămas gravidă și, ca un gentleman ce ești, vrei s-o iei de nevastă. Asta e și, lăsând toate la o parte, cred că am dreptul să te întreb cine e fata asta. Și că, înainte de a lua o hotărâre, e obligația mea să te întreb. Așadar, cine este fata pe care ai lăsat-o gravidă, de vii la miezul nopții să-mi spui formal că vrei s-o iei de soție, iar eu trebuie să te ascult?

Modul în care a pus întrebarea m-a scos din fire. Este o persoană de genul feminin, aș fi vrut să-i răspund. Această persoană vrea să se mărite cu un bărbat și ea m-a ales pe mine. Așa cum am ales-o și eu pe ea. Firește că un asemenea răspuns n-ar fi avut nicio logică. El îmi pusese o întrebare directă, iar eu trebuia să-i răspund. În locul unui joc de cuvinte, am ales varianta directă. Abia a terminat anul al treilea la Academia de Arte, secția de pictură, i-am spus. O cheamă Linda D. E fata fostului anchetator comunist Valmir D.

El a rămas o bună bucată de vreme fără replică. Apoi s-a ridicat în picioare. Și a închis televizorul. M-a întrebat în ce lună este iubita mea, iar eu i-am răspuns că într-a doua. Și am adăugat: înțeleg unde bați, dar e inutil…

Da, a murmurat el. Familia lor le-a îndoliat pe femeile noastre jumătate de secol. Bunicul acestei fete, pe care tu vrei s-o iei de nevastă, l-a ucis pe bunicul tău, adică pe tatăl meu. Tatăl acestei fete, despre care tu spui că este inutil să discutăm, l-a omorât pe unchiul tău, adică pe fratele meu. Și, dacă nu au reușit să mă ucidă pe mine, iar mai apoi și pe tine, și tot așa, generație după generație, e fiindcă s-au întors vremurile. Și uite că acum tu vrei să ne încuscrim cu ei. Ca să facem asta ar trebui să-i întrebăm pe morți. Iar morții, tu știi, nu vorbesc. Vorbește doar moartea lor. Iar moartea asta vorbește prin gura mea. Nu, nu poți să te însori cu fata aia.

M-am simțit pierdut. Îmi venea să mă dau cu capul de pereți. Cred că așa i-am și răspuns. Poate că la început i-am spus altceva. De exemplu, că-mi pare foarte rău de ceea ce se întâmplase, dar fata cu care voiam să mă însor nu avea nicio legătură cu asta. Și mai apoi, pentru că el continua să mă contrazică, iar discuția tindea să se transforme în ceartă, i-am spus tocmai așa, că asta e logica zidului de care să te dai cu capul.

El a zâmbit amar, semn că răbdarea i se sfârșise. Nu e logica zidului, a șoptit. E logica sângelui. Și acum fii atent. Ascultă-mă cu atenție și ține minte aceste cuvinte. Dacă continui să te încăpățânezi, o să mă faci să-mi pară rău și să mă rușinez cu tine. Iar în casa asta n-o să mai calci vreodată.

Era într-adevăr o decizie dureroasă. Năuc, m-am dus la mine în cameră. Apoi, tot ceea ce am făcut a avut rigiditatea unui robot. Am început să-mi îndes niște lucruri în valiză, pantaloni, bluze, maieuri. Din colecția de picturi am luat doar autoportretul lui Sparti, portretul Rozei și un peisaj al Lindei. Când am ieșit în stradă m-am simțit gol, fără nicio idee despre ce aveam să fac mai departe. O goliciune vastă, nemărginită.

Traducerea: Marius Dobrescu

(Fragmentul face parte din romanul „Visul lui Damocles”, ed. Toena 2004)

Series Navigation << Referendum pentru monarhieLiviu Lungu, printre legende și povești despre Ovidiu, în munții Albaniei >>