„Față în față cu trecutul”: Myrtis, prietena copiilor și a ONU

Share

În luna septembrie a fost prezentă la Tirana o expoziție cu un important mesaj social ce se referă la protecția împotriva bolilor infantile. Nu este vorba de conferințe, prezentare de medicamente sau aparatură inovativă, ci de o expoziție specială care vine pentru prima dată în Albania direct din muzeele din Grecia, ce aduce în spațiile Centrului pentru Dialog și Comunicare o varietate de obiecte arheologice, picturi, sculpturi, fotografii, desene și instalații cu un puternic mesaj medical.

Vedeta manifestării a fost chipul reconstituit al lui Myrtis, o fetiță de 11 ani, născută în Atena acum 2500 de ani și care a murit de tifos. Ambasadoarea Greciei la Tirana, doamna Eleni Sourani, a spus că Myrtis aduce o mulțime de mesaje din trecut care sunt încă actuale: „Myrtis rememorează istoria păcii și nevoia de a trata bolile, în special pe cele care afectează copiii”. În 2010, Myrtis a devenit o prietenă a Proiectelor de Dezvoltare ale Mileniului din cadrul ONU, alăturându-se campaniei mondiale „Putem opri sărăcia”. Chipul său este un simbol în Grecia și în alte țări, iar prin intermediul ei se cere guvernelor să salveze viețile copiilor și să lupte pentru prevenirea unor boli ca tifosul. Astfel, în urma expozițiilor itinerante, fetița a devenit purtătoarea de cuvânt a întâlnirilor oficiale, un simbol pentru atenționarea autorităților cu privire la aceste probleme medicale și tratarea lor la timp. De ce este importantă această conștientizare? Pentru simplul fapt că, în ultima perioadă, au existat aprige dezbateri naționale și internaționale pro și împotriva vaccinării. Datele ONU arată că bolile care pot fi prevenite prin vaccinuri sunt responsabile pentru 1,5 milioane de decese la nivel mondial, în fiecare an, în rândul copiilor. Și în România, această dispută, asociată cu refuzul părinților ori lipsa de medicamente originale, a băgat în mormânt 31 de copii în 2017 și a îmbolnăvit de rujeolă 15.027, din care au murit 59, în 2018. Aceleași problematici și schimburi de opinii împotriva sau în favoarea vaccinu rilor au loc și în Italia, India, China, unde, în unele cazuri, dozele aflate sub standardele de siguranță au fost distribuite și injectate copiilor. De aceea, expoziția „Myrtis: față în față cu trecutul” este una specială, cu un mesaj umanitar explicit.

Triumful unei povești tragice

Povestea lui Myrtis este relatată de numeroasele artefacte arheologice descoperite în regiunea Kerameikos din Grecia și repovestită cu scop pedagogic întregii lumi. În acest sit de lângă Atena, s-a găsit un mormânt masiv cu schelete, iar în 1995, când s-au demarat aici săpăturile pentru construcția unei stații de metrou, a fost descoperit craniul unei fetițe din secolul al V-lea î.Hr. Capul, bine conservat timp de peste două milenii, avea toți dinții permanenți și unii dintre dinții primari (de lapte), fapt ce a făcut posibilă reconstrucția chipului ei. Tot pe baza lor s-a estimat că fetița de 11 ani a murit în epidemia de febră tifoidă care a lovit Atena în jurul anilor 430-427 î.Hr. Dantura a permis astfel reconstrucția facială și, astăzi, Myrtis este ambasadoarea ONU a unui apel mondial pentru vaccinarea la timp a copiilor.

Profesorul de ortodonție Manolis Papagrigorakis de la Facultatea de stomatologie a Universității din Atena a modelat fața, în timp ce reconstrucția a fost făcută în colaborare cu medici, sculptori, arheologi și alți experți din domeniu.

Fetiței i s-a dat numele de Myrtida, un nume popular pentru femei la vremea respectivă, dar ea este cel mai bine cunoscută ca Myrtis. Pentru arheologi și istorici, portretul acestei fetițe a adus la viață un aspect foarte important al istoriei grecești și a răspuns la întrebările cauzate de pierderea vieții multor atenieni (una din trei persoane), în secolul al V-lea î.Hr., inclusiv a lui Pericles, conducătorul Atenei și constructor al Parthenonului, care, prin nume roasele reforme democratice, a transformat orașul într-un centru politic, cultural, artistic și economic al lumii eline.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, actuala rată de deces cauzat de tifos este de aproximativ unul la fiecare 5.000.000 de persoane pe an și mai există doar câteva focare de epidemii. De la sfârșitul secolului al XX-lea au fost raportate cazuri în Burundi, Rwanda, Etiopia, Algeria și în câteva zone din America de Sud și Centrală.

Această expoziție, „Myrtis – Față în față cu trecutul” este însoțită de vestigii antice, texte și imagini care readuc la viață epoca lui Pericle și a Războiului din Peloponez, lumea în care a trăit acum 2500 de ani un copil devenit peste timp ambasador al păcii.

 

Maria Dobrescu

Series Navigation<< Atentat contra lui ZoguReferendum pentru monarhie >>