Migjeni, poetul tinereții pierdute

Revista Drita nr. 18 - septembrie 2018

• ProEtnica 2018. Sărbătorim împreună!
• Mașini românești la Tirana
• ALAR la Bookfest Cluj-Napoca
• Cupa diversității la fotbal – ediția a IV-a
• Cerbul de aur a plecat la Tirana
• Prăbușirea pașalâcului de Ianina (1822)
• Ceaiul – o poveste de aproape cinci milenii
• Anul Skanderbeg. Bătălia de la Albulena – 2 septembrie 1457
• Lynx-ul albanez, un trofeu disputat
• 30 martie 1937 – Femeile albaneze fără feregea
• Alpii albanezi și Valea Valbonei
• Albania în Liga Națiunilor
• Helena Kadare: Insuficient, timpul. Memorii. În vizită la Enver Hodja
• Doi pionieri ai filmului balcanic: frații Manakia
• Nasho Jorgaqi: 20 de haiku-uri de dragoste
• Pastila pentru suflet. Sfântul Ierarh Iosif cel Nou – Mitropolitul Banatului
• Pianista Elida Dakoli condamnă prin concertele sale crimele comunismului albanez
• Minuni ale arhitecturii islamice: Geamia de Plumb din Shkodra
• Migjeni, poetul tinereții pierdute
• Peștera lui Sari Salltuk
• Johann Thunmann – un deschizător de drumuri în albanologia occidentală
• Străinii din Biblie
• „Diversitatea etnică și culturală reprezintă elemente esențiale pentru o Europă din ce în ce mai integrată”

Tinerețe, cântă cel mai frumos cântec ce-l știi!
Cântă-ți cântecul ce-ți clocotește în piept.
Lasă-ți bucuria furtunos să erupă…
Nu-ți opri cântul! Lasă-l să-și ia zborul.

Versuri exaltate, romantice, scrise de un poet ce avea să se stingă la numai 27 de ani. De la moartea lui s-au împlinit, pe 26 august, fix 80 de ani. Considerat un mare talent al literaturii albaneze, un scriitor complet. A scris poezie și proză, cu un patos neegalat până la el în literatura acestei țări. 

Migjeni (Millosh Gjergj Nikolla) s-a născut pe 13 octombrie 1911 la Shkodra. Numele său de botez vine de la bunicul său, Nikolla Dibrani, un albanez venit de pe meleagurile Macedoniei și stabilit la Shkodra. Tatăl lui Millosh, Gjergji, a fost un personaj de seamă al orașului, participant la Congresul de la Berat, din 1922, unde a fost fondată Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei. Printre cei șase copii ai familiei, Nikolla și sora lui, Ollga, au absolvit primele clase la școala sârbă din Shkodra. Din 1923 până în 1925 și-a continuat studiile la Tivar, după care a obținut o bursa de studii la gimnaziul din Manastir. După terminarea primelor doua clase cu rezultate bune, în anul școlar 1927-1928 a fost înscris, în pofida opoziției lui, la Seminarul ortodox “Jan Shën Teologu” din același oraș. Este un elev studios și obține note bune la limbile clasice și moderne și literatură, dar numai “suficient” la științele reale. Citea autorii ruși și francezi în original. În diploma eliberată de scoală, la 18 iunie 1932, este apreciat ca “apt pentru serviciul religios” și pentru studii superioare. Cu certificatul de absolvire în buzunar, pleacă pe 22 iunie 1932 la Tivar, la sora lui, Lenka. Descrierea din pașaportul albanez îl prezintă drept un tip “înalt, cu fruntea dreaptă, ochii căprui, nasul obișnuit, gura normală, părul castaniu, barba și mustața rase, tenul alb, fără semne particulare”. Între anii 1933-1937 a lucrat ca învățător la Vraka, Shkodra și Puka. Este perioada în care a desfășurat activitatea literară. Primele scrieri le-a publicat în 1934, când a colaborat la revistele “Iliria”, “Bota e re” s.a. În 1936 îi apare primul volum de versuri, intitulat “Versuri libere”, retras din circulație de cenzura regală. La sfârșitul anului 1937 pleacă în Italia pentru a-și trata boala de plămâni. Moare într-un spital din Torino, la sfârșitul lui august 1938, la numai 27 de ani. O mare parte din proza lui a rămas în manuscris.

Migjeni a avut concepții înaintate pentru Albania vremii sale, pe care le-a căpătat încă de pe băncile școlii sub influența lecturilor din scriitorii progresiști ai vremii. Activitatea sa de scriitor a început în anii în care în literatura albaneză se dezvolta un curent democratic european. Prin scrierile sale realiste, originale în formă și conținut, a dat un mare imbold dezvoltării acestui curent literar. La temelia activității sale literare se află aspirațiile pentru o lume nouă, în care oamenii de rând să traiască liberi și fericiți, în demnitate și fără frică pentru ziua de mâine. Acest umanism, cu rădăcini în literatura socialistă europeană, străbate în lung și-n lat întreaga lui opera. În primele poeme, ca “Deșteptarea“, “Fiii noului secol “, “Scânteia“, “Suflete călătoare “ etc, nemulțumirea lui profundă fata de realitățile Albaniei sale și idealul unui viitor mai bun sunt exprimate în cuvinte de un romantism avântat, viu. Poetul ridică glasul contra lipsei unei reacții sociale și combate forțele care țin țara în întuneric. Critica dura a situației grave în care se afla Albania se împletește cu năzuința pentru “un răsărit național fericit și drept“. El ridică glasul și îndeamnă la luptă pentru zile mai bune. Evoluția sa ca scriitor cunoaște o trecere treptată de la romantismul revoluționar la realismul critic.

Reflectarea sărăciei extreme a populației ocupă un loc central în opera sa. Pentru el avea o mare importanță scoaterea la lumină a marilor suferințe în care se zbătea poporul albanez. Personajele celor mai reușite texte ale lui (“Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“, “Frumusețea care ucide“, “Mărul oprit “, “Legenda mălaiului“, “Vrei cărbuni, domnule?“ s.a.) sunt șomeri care se zdrobesc zi și noapte pentru o bucată de pâine, munteni aruncați la marginea vieții, oameni săraci care-și duc cu greu traiul. În “Poemul mizeriei“, opera lui cea mai importantă, Migjeni descrie un tablou realist și cutremurător al dezmoșteniților lumii, degradarea lor fizică sub loviturile soartei într-o lume dominată de nepăsare și putreziciune. Într-o serie de alte scrieri, cum ar fi “Să-ți dea Dumnezeu“, Migjeni biciuiește aprig indiferența claselor avute față de sărăcia în care se zbătea poporul. El descrie pătura privilegiată în special pe terenul vieții ei private, unde aceasta manifesta o morală ipocrită și un despotism aprig. (“Să se deschidă portițele“ și “Studentul acasă“). În această ultima proză, el vorbește despre inteligența unor reprezentanți ai claselor avute, pe care o descrie ca pe o forță incapabilă de a lupta pentru niște idealuri superioare. Migjeni lovește deschis și cu forță arta și presa oficială (“Cântecul scandalos“, “Programul unei reviste“, “Nuvelă despre criză” etc.). Pe cei năpăstuiți, care-i urăsc pe bogătași, dar nu au curajul să-i înfrunte, Migjeni îi descrie cu adâncă simpatie. În schița “Lul cel mic“ și mai ales în “Zeneli”, scriitorul scoate în față calitățile intelectuale ale oamenilor simpli și dorința lor sinceră de a-și schimba situația socială. Scriitorul descrie chiar și cea mai firavă încercare a acestora de a protesta în fața nedreptăților sociale (“Mărul interzis“). Povestirea simpla și concisă, puterea detaliului care redă sensul ascuns al fenomenelor, spiritul polemic, analiza psihologică fină, tendința de a reda personaje din câteva linii, figurile poetice definitorii, ironia – sunt câteva dintre caracteristicile principale ale stilului lui Migjeni. Scrierile lui i-au influențat profund pe tinerii scriitori care i-au urmat. Dacă opera lui, cu un puternic caracter de critică socială, a fost interzisă în perioada interbelica și în anii războiului, după 1945 ea a cunoscut câteva ediții: în 1954, 1957 și 1961.

Migjeni a fost poetul care a completat tabloul liricii albaneze interbelice. În contrast cu Lasgush Poradeci, cu care a fost contemporan, care a adus în anii aceia o poezie meditativă, filosofică și folclorizantă, Migjeni a fost vulcanul care a scos din măruntaiele pământului o forță oarbă, necunoscută până atunci. A fost cel care l-a scos din anonimat și l-a propulsat în fața cititorului pe omul simplu de la periferia societății. Fără Migjeni, literatura albaneză nu ar fi fost completă.

Marius Dobrescu