Ceaiul – o poveste de aproape cinci milenii

Share

Statisticile spun că, în întreaga lume, sunt consumate mai mult de trei miliarde de cești de ceai zilnic. Cum s-a putut ajunge la această cifră rămâne un mister. Totuși, este evident că numărul băutorilor acestei licori parfumate îl depășește pe cel al consumatorilor de cafea. După apă, ceaiul este băutura cea mai consumată pe glob. Conform statisticilor furnizate de către Comitetul Internațional al Ceaiului (ITC), producția globală de ceai a crescut cu 40% în perioada 2001 – 2011, ajungând în prezent la 4,3 milioane de tone anual (sursa: www.toptenstip.com).

În privința varietăților de ceai, se consideră că există în jur de 1.500 de tipuri, toate obținute din Camellia Sinensis. Această plantă are frunzele verzi tot timpul anului și, dacă este lăsată să crească în voie, poate atinge înălțimea de nouă metri. Ea poate trăi timp de 50 de ani, în condițiile în care o plantă de ceai obișnuită produce în jur de 3.000 de frunze în fiecare an. Cei mai mari producători de ceai din lume sunt, în ordine: China, India, Kenya, Sri Lanka, Turcia, Vietnam, Iran, Indonezia, Argentina și Japonia.

Ceaiul la asiatici

Cel care a “inventat” această băutură nobilă este împăratul chinez Shen Nung, care, în timpul unei călătorii, a avut surpriza ca frunza unui copac să ajungă în bolul său cu apă fierbinte. Impresionat, împăratul a apreciat imediat gustul și calitatea noii băuturi rezultate și a ordonat adoptarea ei în meniul imperial. Se spune că această întâmplare ar fi avut loc în anul 2737 î. Hr., deci cu aproape cinci mii de ani în urmă. O altă legendă mai spune că fondatorul școlii Zen, Bodhidharma, a ațipit preț de câteva clipe după nouă ani în care a meditat continuu. Profund dezamăgit de momentul lui de slăbiciune, s-a autopedepsit tăindu-și pleoapele. Iar în locul în care au căzut pleoapele sale au crescut arbuști de ceai. Astfel a apărut Camellia Sinensis.

Și tot legenda ne mai spune că obiceiul de a oferi ceai unui oaspete a început în China, cu Kwanyin (sau Yin His), faimosul discipol al lui Laotse, care i-a oferit “bătrânului filosof” o ceașcă cu licoare aurie la porțile trecătoarei Hangu.

La rândul ei, Ceremonia Ceaiului Japonez își are originile tot în ritualul zen. Adepții budiști ai credinței zen din Japonia, care își însușiseră o mare parte din doctrinele taoiste, au formulat un ritual complex al ceaiului, în care călugării se adunau în fața imaginii lui Bodhidharma (călugărul budist care a adus zenul în insulele japoneze în secolul al V-lea) și beau cu toții ceai din aceeași cupă. Și, tot în Japonia, samuraii își lăsau sabia la intrarea în Casa Ceaiului, deoarece aceasta a fost, este și va rămâne, se spune, Casa Păcii.

Europa bea și ea ceai

Prima țară europeană în care a ajuns ceaiul este Olanda. Vapoarele companiilor orientale au adus în Europa primul transport de ceai în anul 1610. În Anglia, ceaiul ajunge în anul 1650, iar obiceiul de a bea ceai este introdus de către prințesa lusitană Ecaterina de Braganza, în urma căsătoriei cu viitorul rege Carol al II-lea al Angliei. În Franta, ceaiul ajunge în jurul anului 1636, iar în Rusia după anul 1638.

În Anglia, mare consumatoare de ceai, există două feluri de a servi ceaiul: afternoon tea și high tea (însoțit de o masă completă). Este celebru obiceiul aristocrației engleze al “ceaiului de la ora cinci”. Rușii au început să bea ceai în secolul al XVII-lea, dar, datorită prețului său prea ridicat, ceaiul a devenit popular abia în secolul al XIX-lea. Ei au învățat să prepare ceai în hanurile negustorilor chinezi. În Rusia, ceaiul este preparat în samovar – un recipient din metal încălzit care menține băutura caldă câteva ore.

Ceaiul sub formă de pliculeț a fost inventat de Thomas Sulliman, care trimitea clienților săi, la New York, mostre de ceai în săculețe de hârtie de filtru în locul cutiilor de metal obișnuite. La rândul său, ceaiul instant a fost folosit prima dată în anul 1940. El își etalează aroma și devine solubil și în apă rece.

Proprietățile terapeutice ale ceaiului

Ceaiul conține polifenoli – antioxidanți naturali care previn bolile cardiovasculare, cancerul și osteoporoza. Pentru a valorifica polifenolii din ceai, alegeți o apă “moale”, plată, în niciun caz de la chiuvetă, care este plină de clor și posibile substanțe nocive (apa “dură” de la robinet inactivează polifenolii din frunzele de ceai) și nu adăugați lapte în ceai, deoarece studii recente au arătat că laptele reduce capacitatea antioxidantă a ceaiului. Specialiștii de la Universitatea Harvard au descoperit că persoanele care au băut câte cinci cești de ceai verde zilnic, timp de două săptămâni, și-au îmbunătățit sistemul imunitar atât de mult încât acesta producea de zece ori mai mulți interferoni decât în cazul celor care nu au consumat ceai. Interferonul este o proteină care luptă împotriva infecțiilor, a răcelii și gripei.

Ca o curiozitate, o ceașcă de ceai negru conține jumătate din cantitatea de cofeină dintr-o ceașcă de cafea. Cu cât este mai puțin fermentată, frunza de ceai are mai mulți antioxidanți. Așadar, ceaiul verde are mai mulți antioxidanți decât cel negru. La rândul său, ceaiul alb (neveștejit, nefermentat) are mai mulți antioxidanți decât oricare alt tip de ceai. Printre beneficiile ceaiului verde sunt următoarele: reduce riscul de cancer, pe cel al bolilor de inimă, asigură sănătatea creierului, ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge, previne artrita, diminuează simptomele alergiilor sezoniere, ajută în procesul de slăbire și detoxifiere, reduce nivelul de stres, energizează. Așadar, cine bea ceai verde are mai puține motive să meargă la medic.

Obiceiuri de consum și curiozități

  • În India, al doilea cel mai mare producător de ceai al lumii, ceaiul tradițional se prepară după o rețetă specială: frunzele de ceai se fierb cu zahăr și lapte, rezultând o băutură cremoasă, numită Masala Chai.
  • De asemenea, în India și Sri Lanka se adaugă în ceai ghimbir, nucșoară, mentă, iar uneori ceaiul este fiert în loc să fie infuzat, ceea ce îi scoate și mai mult în evidență aroma.
  • Tibetanii au un ceai uleios special, numit Su Yu Ch’a, în care adaugă puțin unt de yak și sare. În Mongolia, ceaiul se bea cu lapte și sare. l Rușii adaugă zahăr și lămâie sau lapte, miere, dulceață sau mirodenii. l Turcii îl beau după o masă copioasă, ajutând (se spune) digestia.
  • În Marea Britanie se beau aproximativ 165 de milioane de cești de ceai pe zi (sau 62 de miliarde de cești pe an).
  • Poate părea o glumă, dar degustarea de ceai este similară cu degustarea de vinuri. Specialiștii trebuie să stabilească particularitățile fiecărui tip de ceai în funcție de procesul de oxidare și fer mentare, de proveniența plantei de ceai, să stabilească nivelul de teină, să găsească combinațiile perfecte pentru amestecurile de ceaiuri.
  • Poate nu știați, dar există cititori ai viitorului în… ceai! Această “știință” se numește Astrotea. În Asia, cititorii în ceai sunt la fel de respectați ca astrologii.
  • Cea mai veche ceainărie din lume se află în Japonia și poartă numele „Casa de ceai Tsuen”, din Uji. A fost înființată în secolul al XII-lea de către un samurai retras din activitate. Acum, “Casa de ceai Tsuen” se află la generația 23 – 24 de urmași care servesc oaspeților din toată lumea ceai în stil japonez.
  • Ceaiul Earl Grey – Legenda spune că aristocratul englez Earl Charles Grey (1764 – 1845) a primit cadou din partea unor diplomați chinezi un transport maritim de ceai negru și portocale (depozitate în același loc). Călătoria prelungindu-se, ceaiul negru a absorbit aroma de portocale și astfel s-a născut ceaiul aromat “Earl Grey”.
  • Cel mai scump ceai din lume este un ceai chinezesc rar numit Tieguanyin, care costă în jur de 3.000 dolari /kilogram. Ceaiul este numit așa după zeitatea budistă Guan Yin.
  • Frunzele de ceai reprezintă o modalitate naturală de a alunga țânțarii. Umeziți frunzele de ceai și folosiți-le în camerele de unde doriți să îndepărtați țânțarii.

Iată, așadar, cât de necunoscut ne era până acum banalul ceai și ce benefică este utilizarea lui.

 

Marius Dobrescu

Series Navigation << Prăbușirea pașalâcului de Ianina (1822)Anul Skanderbeg. Bătălia de la Albulena – 2 septembrie 1457 >>