Anul Skanderbeg. Bătălia de la Albulena – 2 septembrie 1457

Share

În contextul european în care papa Calist III făcea eforturi disperate pentru organizarea unei noi cruciade antiotomane, Skanderbeg și coaliția prinților albanezi condusă de el susțineau cu ardoare inițiativa papei. Să nu uitam că, în nordul Peninsulei Balcanice, un alt mare strateg, Iancu de Hunedoara, încerca să coalizeze puterile Europei împotriva expansiunii Imperiului Otoman. Dacă ne întoarcem la Skanderbeg, trebuie spus că aceste evenimente au loc după bătălia pierdută la Berat, din 26 iulie 1455, și după trădarea mai multor cârmuitori albanezi, care predaseră otomanilor unul dintre punctele fortificate cele mai importante, cetatea Modrica (1456). Așadar, o nouă expediție militară are loc în anul următor, 1457, comanda trupelor otomane fiind încredințată de data aceasta lui Isak bei Evrenozi, unul dintre generalii turci cu mare experiență în luptele cu albanezii. Lupta s-a dat la Albulena (lat. Albulae Acqua), în ziua de 2 septembrie 1457, locul fiind situat intre satele Gjorma și Zheja, în apropiere de localitatea Mamurras. Cifrele sunt contradictorii, în funcție de surse: unele spun ca oștirea otomană număra în jur de 80.000 de luptători și că pierderile au fost, de asemenea, foarte mari, între 15.000 și 30.000 de ostași. Ca de fiecare dată, Skanderbeg a aplicat o tactică înșelătoare. Inițial s-a retras în munți și a răspândit zvonul că fusese părăsit de aliați. Atacul asupra taberei otomane a avut loc la amiază, în plină caniculă, surprinzându-i pe turci, făcând multe victime și luând numeroși prizonieri. Printre aceștia a fost însuși Hamza Kastrioti, nepotul său trădător, trimis ulterior în prizonierat la Napoli, eliberat și stabilit la Istanbul.
În timpul acestei campanii din vara și toamna lui 1457, lui Skanderbeg i s-a alăturat un cavaler englez, John of Newport, despre care istoriografia albaneză afirmă că ar fi comandat o unitate de arcași albanezi. Același cavaler a pledat, alături de ambasadorul lui Skanderbeg, în fata regelui napolitan în favoarea principelui albanez, mergând apoi la Roma în același scop. Ca martor ocular al victoriilor lui Kastrioti, el a scris cu multă admirație despre acesta și rezistenta lui eroică: „Invazia Europei este inevitabilă, căci nu există o altă putere să i se opună dacă cetatea albaneza cade”. Englezul John of Newport este pomenit pentru prima oară în istoriografia albaneză de către Skënder Luarasi, în studiul său „Skanderbeg în literatura engleză”, din volumul „Istoria Albaniei” (1967), dar aici autorul nu amintește despre rolul lui de trimis special al eroului la curțile principilor italieni. Conform documentației publicate de arhivele engleze despre bulele papale din acea perioadă, cavalerul John of Newport era delegatul papei Calist III în Bosnia, Slavonia și Albania și consilierul regelui Alfons al Aragonului. După o ședere de câteva luni în Albania, el a îndeplinit rolul de ambasador al lui Skanderbeg în Occident. Printr-un document eliberat de Curia Papală, li se cerea tuturor autorităților străine să-i garanteze trimisului englez o călătorie sigură. În toamna lui 1457, el îl însoțea pe un alt ambasador al lui Kastrioti, Paolo Kazulo, împreună cu care i-a dus papei vestea victoriei de la Albulena.
Inițiativa unei cruciade antiosmane plănuite de Calist III și înscrierea lui Skanderbeg în ea a fost pilonul de rezistență al politicii antiotomane a eroului albanez. Pana la sfârșitul vieții sale, el a rămas cel caracterizat de papa, în 23 decembrie 1457, drept „fortis athleta et verus propugnator fidei Cristianae”.

 

Marius Dobrescu

Series Navigation << Ceaiul – o poveste de aproape cinci mileniiLynx-ul albanez, un trofeu disputat >>