Conferință despre drepturile minorităților naționale la Sfântu Gheorghe

Directorul executiv al Asociației Liga Albanezilor din România, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, a participat, astăzi, la conferința intitulată „Provocările diversității – drepturile minorităților naționale la 100 de ani în România”. Evenimentul a avut loc la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, și a fost organizat de către Asociația Identitate și Dialog din localitate. Directorul executiv al ALAR a prezentat comunicarea intitulată „Rolul minorității naționale albaneze din România în construirea și consolidarea relațiilor din România și Albania”.

Conferința s-a desfășurat în formatul unui forum de dialog și s-a bucurat de participarea unor importanți experți în domeniul multiculturalismului și drepturilor omului, precum și a reprezentanților autorităților locale și județene din Covasna și Harghita. Lucrările au fost organizate pe trei paneluri, și anume:

Administrație publică locală – drepturile minorităților (Relația dintre minorități si statele în care acestea trăiesc; Drepturile minorităților naționale din România – de la teorie la practică – și aplicarea lor în cadrul administrațiilor publice locale; Rolul Administrației Publice Locale din zonele multi-etnice în promovarea bunei conviețuiri interetnice; Cooperarea între Administrația Centrală și Administrația Publică Locală pentru dezvoltarea de politici în beneficul cetățenilor români, indiferent de etnie; Evoluția drepturilor minorităților naționale în Administrația Publică Locală în ultima sută de ani);

Instituții și organisme nonguvernamentale implicate în promovarea / protejarea drepturilor minorităților (Departamentul pentru Relații Interetnice – Rolul instituției în sprijinirea minorităților naționale, obiective, reușite / limite, proiecții; Institutul Pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale – contribuția institutului la promovarea culturală si identitară a minorităților și la consolidarea relației minoritate/majoritate);

Educație și învățământ în limba minorităților (Politici ale statului român pe linia respectării drepturilor în educație; Segregare versus integrare – oportunități, limite și provocări; Particularitățile învățământului universitar privat/de stat în limba minorităților naționale; Domenii de specializare/carieră în limba minorităților etnice).