ALAR la Cupa diversității

Asociația Liga Albanezilor din România participă, în aceste zile, la campionatul de fotbal al minorităților naționale din România, organizat de către Departamentul pentru Relații Interetnice, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal. Turneul, intitulat „Cupa diversității”, a ajuns la ediția a IV-a, iar în acest an se desfășoară la Oradea, în județul Bihor. La startul competiției s-au înscris echipele reprezentative ale tuturor minorităților naționale, iar cu titlu de noutate este faptul că, în acest an, va exista și un turneu dedicat juniorilor.

Echipa ALAR va participa doar la competiția rezervată seniorilor, iar coordonatorul acesteia, Gheorghe Marica, este optimist înainte de începerea competiției: „Cred că pentru ediția din acest an suntem mai bine pregătiți. Sperăm să facem o figură frumoasă, chiar dacă știm că sunt multe echipe valoroase, alcătuite din foști jucători profesioniști. Dincolo de spiritul de competiție, cel mai important este însă faptul că ne vom reîntâlni cu prietenii noștri de la celelalte minorități naționale”.

Asociația Liga Albanezilor din România a fost repartizată într-o grupă dificilă, alături de echipele reprezentative ale elenilor, rușilor lipoveni și rutenilor. Uniunea Culturală a Rutenilor din România se numără, alături de Uniunea Croaților din România, printre echipele favorite la câștigarea trofeului.