A început Bookfest Cluj-Napoca!

La Centrul Cultural Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” a debutat ediția din acest an a Salonului de carte „Bookfest” Cluj-Napoca. La fel ca în fiecare an, unul dintre standurile târgului aparține Asociației Liga Albanezilor din România, care oferă publicului clujean cele mai noi apariții editoriale produse de către Editura Asdreni. Ediția 2018 a „Bookfest” Cluj-Napoca se desfășoară în perioada 6-9 septembrie, fiind organizată de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.

La standul ALAR, cei interesați pot găsi lucrări de beletristică, dar și cărți din domeniul istoriei, culturii, civilizației și limbii albaneze. De asemenea, echipa organizației va distribui numerele din acest an ale revistei „Drita”, iar persoanele care vor dori să aprofundeze cunoașterea minorității albaneze din România se vor putea abona la publicația lunară a asociației.

Reamintim faptul că toate produsele editoriale ale ALAR se distribuie în mod gratuit către cei interesați, acest lucru fiind o dovadă a recunoștinței pe care minoritatea albaneză din România o poartă societății românești, care sprijină activitatea culturală a organizației. Așadar, îi așteptăm pe toți prietenii albanezilor din România la Casino Cluj-Napoca, până duminică, 9 septembrie.