Alianţa de la Lezha

Share

A fost întrunirea nobililor şi comandanţilor militari albanezi având ca scop combaterea pericolului otoman care ameninţa deja mare parte din teritoriile locuite de skipetari. Ea a avut loc în catedrala Sf. Nikolla din Lezha, în nordul Albaniei actuale, la 2 martie 1444. S-a mai numit şi Liga Albaneză de la Lezha, Sfatul de la Lezha sau Liga Prinţilor Albanezi. Cel care i-a convocat pe conducătorii principatelor albaneze în acest loc a fost Gjergj Kastrioti Skanderbeg, întors de puţin timp din capitala imperiului, cel care a devenit mai apoi liderul rezistenţei antiotomane. Mai trebuie spus şi că, în acel moment, o parte dintre principatele albaneze facuseră act de supunere sau fuseseră supuse prin forţa armelor de otomani şi că Skanderbeg însuşi petrecuse mulţi ani, ca ostatic, la curtea sultanului, unde deprinsese meseria armelor. Scopul întâlnirii de la Lezha a fost crearea unei alianţe a prinţilor albanezi destinate eliberării teritoriilor ocupate de otomani. Alianţa se bucura de sprijinul Papalităţii, care încerca astfel să stopeze penetrarea islamului în Peninsula Balcanică. La eveniment a mai luat parte şi un reprezentant al Republicii Veneţiene, dar şi unul al casei domnitoare din Muntenegru. Participanţii au decis crearea unei alianţe antiotomane conduse de Skanderbeg, a unei armate şi a unui fond financiar comun care să susţină efortul militar. Liga Albaneză de la Lezha a reuşit, pentru o bună bucată de timp, să ţină în şah forţa mult superioară a Imperiului Otoman până când, odată cu moartea lui Skanderbeg, rezistenţa albaneză a încetat şi Albania a intrat în componenţa acestui imperiu.

 

Luiza Qerreti

Series Navigation<< Turiştii israelieni descoperă AlbaniaDua Lipa cântă în patria părinţilor ei >>