Parlamentul Internațional pentru toleranță și pace – o inițiativă sprijinită de români și albanezi

La invitația președintelui Parlamentului Republicii Malta, domnul Angelo Faruggia, și a președintelui Consiliului Global pentru Toleranță și Pace, domnul Ahmed bin Mohammed al-Jarwan, deputatul minorității albaneze în Parlamentul României, domnul Bogdan-Alin Stoica, a participat, alături de Directorul executiv al ALAR, domnul Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, la inaugurarea Parlamentului Internațional pentru Toleranță și pace. Evenimentul a avut loc în capitala Maltei, Valletta, în data de 6 iulie 2018, în prezența parlamentarilor din aproape 50 de state și a mai multor oficiali internaționali și invitați speciali.

Parlamentul Internațional pentru Toleranță și Pace reprezintă o inițiativă a Consiliului Global pentru Toleranță și Pace, care își propune să promoveze la nivel mondial cultura toleranței, pentru o cât mai bună gestionare a problemelor care amenință pacea. Prin crearea acestui for internațional, experiența parlamentară, legislativă, politică și executivă a membrilor săi va fi pusă în slujba atingerii acestui obiectiv esențial, în contextul tulbure ale lumii contemporane. Lucrările primei sesiuni s-au desfășurat în sediul Parlamentului Republicii Malta, cu participarea extraordinară a președintelui forului legislativ maltez și a mai multor membrii ai Guvernului Maltei. În cadrul acestei sesiuni inaugurale a fost stabilit și președintele Parlamentului Internațional pentru Toleranță și Pace, în persoana domnului Taulant Balla, deputat în Parlamentul Albaniei, vorbitor de limba română, grație studiilor desfășurate la Iași.

Deputatul minorității albaneze din România, domnul Bogdan-Alin Stoica, a fost ales raportor al comisiei pentru femei și tineret, comisie condusă de un important politician și lider de opinie din lumea arabă, doamna Dr. Marianne Amir Azer, din Egipt. În urma întâlnirii constitutive a comisiei s-au stabilit mai multe linii de lucru pentru perioada următoare, domnul deputat Stoica insistând în mod special asupra promovării unei culturi a toleranței în rândul tinerilor, mai ales în mediile multietnice și multiculturale.

La finalul lucrărilor Parlamentului, domnul Taulant Balla și-a exprimat dorința ca următoarea sesiune, programată în luna octombrie 2018, să se desfășoare în capitala Albaniei, Tirana, propunerea domniei sale fiind agreată de toți cei prezenți. Până atunci, membrii Parlamentului Internațional pentru Toleranță și Pace vor continua să lucreze, pe comisii, la definitivarea procedurilor și agendelor specifice.